National

O nouă operațiune, astăzi, pe Dunăre. Patru barje, scufundate pentru a devia cursul apei

Patru barje încărcate cu piatră vor fi scufundate astăzi, 5 august, în Brațul Bala al Dunării, pentru a dirija o parte din debitul fluviului către Centrala de la Cernavodă, au anunțat Apele Române. Este a doua măsură fără precedent luată de autorități pentru a nu opri complet centrala nucleară, după aruncarea în aer a stâncii Pârjoaia.

Scufundarea celor patru barje, două încărcate la locul dislocării stâncii Pârjoaia, pe Dunărea Veche, şi două aduse de la Galaţi, este așteptată să aibă loc după 14.00, au anunțat marți reprezentanții de la Apele Române.

„Operațiunile de intervenție de la fața locului au o complexitate deosebită, scopul final fiind acela de a dirija o parte din debitul Dunării de pe brațul Bala spre Dunărea Veche, mai exact de a reuși creșterea nivelurilor Dunării cu până la 10-12 cm”, a precizat instituția, într-o informare pe pagina de Facebook.

Potrivit Apelor Române, nivelul Dunării în zona Cernavodă era marți staționar, în urma dislocării stâncii, „obținându-se inițial o stabilizare a nivelurilor fluviului (în sensul stopării scăderii nivelului cu 2 cm/zi), iar apoi o ușoară creștere cu 2 cm”.

O stâncă a fost aruncată în aer

Guvernul a mobilizat Armata pentru menținerea în funcțiune a reactorului 2 al Centralei Cernavodă, din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării. Unitatea 1 a fost oprită săptămâna trecută, reducând producţia internă de energie cu 10%. Împreună, cele două asigură 20% din producția de energie a României.

Prima măsură pentru devierea unei părţi din debitul fluviului spre Dunărea Veche a fost dislocarea unei stânci.

Astfel, luni, militarii au aruncat în aer, cu peste 100 kg de explozibil, stânca Pârjoaia, aflată pe malul Brațului Bala al Dunării, în zona localității Izvoarele, județul Constanța. Prima tentativă a avut loc duminică, fiind implicați peste 100 de militari, dar nu a avut succes…https://hotnews.ro/dunare-patru-barje-scufundate-pentru-a-devia-cursul-apei-2317277

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button