UPDATE: O elevă olimpică de la LMK, implicată într-un accident la Hârșoveni. La prima evaluare, fata are doar contuzii minore, în zona feței (video)
Olimpica de la LMK a fost transportată cu SMURD-ul la spital și, așa cum am precizat, are câteva contuzii în zona feței, cel mai probabil, provocate de airbag-ul, care s-a desfăcut în momentul impactului. Ciocnirea dintre vehicule a fost una violentă, așa cum se observă și din fotografii, iar, din ricoșeu, cealaltă mașină, condusă tot de o femeie, dar mai în vârstă, a ajuns în câmp. Cum însă, în această curbă periculoasă de la Hârșoveni, este o diferență de nivel destul de mare, mașina șoferiței mai în vârstă a fost aruncată în decor, pe câmpul de lângă drum. Aceasta a avut un atac de panică, speriindu-se teribil de căderea de pe partea carosabilă. Se pare că șoferița este lovită la mână și este încă în ambulanță, unde primește îngrijiri medicale. La fața locului au venit într-un suflet și părinții elevei. Îngrijorați, aceștia abia se țineau pe picioare din cauza șocului suferit. Ne-au spus că fata ieșise la o plimbare cu mașina, fiind foarte obosită, pentru că se pregătește intens ca, peste două săptămâni, să dea un examen în Spania, la Medicină. Se cunoaște că nu a avut viteză, însă carosabilul umed, lipsa de expoeriență a fetei și această curbă foarte periculoasă dintre Hârșoveni și Poienești au fost cauzele care au dus la producerea accidentului. Practic, adolescenta a tăiat curba și a apărut brusc în fața mașinii care venea din sens invers. Astfel, autoturismele s-au izbit frontal. Mașina Mariei a rămas pe șosea, iar cealaltă a căzut în câmp, dar nu s-a răsturnat. Putem spune că cele două șoferițe au avut mare noroc, scăpând doar cu răni minore. Eleva olimpică a fost dusă cu SMURD-ul la spital, iar speranța este să nu apară vreo complicație. Maria este o elevă silitoare, iar, ca o particularitate, deși nu a studiat niciodată, s-a calificat până la faze internaționale ale olimpiadei de Limba Spaniolă. De aceea își și dorește atât de mult să studieze Medicina în Spania, motiv pentru care chiar în această perioadă învață pentru admiterea la o universitate din această țară.

ȘTIRE INIȚIALĂ
O GREȘEALĂ CE PUTEA FI FATALĂ… Un accident incredibil s-a petrecut în această seară, la ieșirea din satul Hârșoveni, comuna Ivănești. O elevă olimpică de la Liceul Mihai Kogălniceanu din Vaslui se afla la volanul uneia dintre mașinile implicate în accident. Carosabilul un pic umed, de la o ploaie care tocmai căzuse, a pus-o în dificultate pe Maria, elevă în clasa a XII-a, la LMK. Fata a tăiat curba și s-a ciocnit de o altă mașină, care a ieșit în decor. Eleva are contuzii în zona feței, însă acestea nu par să îi pună viața în pericol. A ieșit pe picioarele ei din mașină și, spun martorii, sângera un pic în zona nasului și avea fața tumefiată. La o prima evaluare se pare că ocupanții celeilalte mașini sunt și ei în afara oricărui pericol. Reporterii Vremea Nouă merg spre locul accidentului pentru a afla mai multe detalii de la fața locului. Iată, așadar, că Maria, o elevă de excepție de la LMK trece prin emoții teribile acum, înainte de Bac, dar și înainte de admiterea la facultate. Speranța este ca nimeni să nu fi pățit nimic grav și totul să se rezume doar la o sperietură care să ducă, în cele din urmă, la mai multă prudență în trafic. Vom reveni cu detalii.


