Trei angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidare. Prejudiciul depășește 1,6 milioane de lei

Potrivit informațiilor transmise miercuri de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, presupusele fapte ar fi fost comise în intervalul 2022-2025, perioadă în care cele trei femei erau angajate ale instituției de învățământ superior.
Anchetatorii susțin că acestea ar fi păstrat în mod ilegal banii încasați de la studenți, fără să înregistreze operațiunile în evidențele contabile și în sistemele informatice de gestiune. Pentru a ascunde lipsurile, ar fi anulat nejustificat chitanțele eliberate în momentul plăților.
Valoarea totală a sumelor despre care procurorii afirmă că ar fi fost însușite depășește 1.600.000 de lei.
În cadrul anchetei, procurorii au efectuat percheziții la mai multe adrese din București și județul Teleorman. Totodată, au instituit măsuri asigurătorii asupra a două proprietăți imobiliare, estimate la aproximativ 300.000 de lei, precum și asupra conturilor bancare ale celor trei inculpate.
Săptămâna trecută, procurorii au solicitat instanței arestarea preventivă a două dintre femei. Judecătorul a respins însă această măsură, hotărând ca ele să fie cercetate în continuare în stare de libertate, sub control judiciar…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/trei-angajate-ale-universitatii-din-bucuresti-2570758.html