DILEMĂ… Ninsoarea abundentă a făcut ca ieri, străzile municipiului Huși să fie acoperite de zăpadă și, în ciuda faptului că utilajele de deszăpezire au început să acționeze prin oraș, spor la înlăturat nămeții nu prea au avut, de vreme ce localnicii nu au ieșit să curețe spațiile din fața imobilelor lor. Autoritățile locale au avut în repetate rânduri mesaje publice, prin care au îndemnat cetățenii cu spirit civic să nu ezite să iasă din bloc, din curți sau, după caz, din imobilele în care au societățile, și să curețe trotuarele pe porțiunile din proximitate. Puțini însă sunt cei care fac acest lucru, considerând că sarcina revine doar angajaților de la SC Ecosalubrizare. „Este o normă votată inclusiv în Consiliul Local, care spune că fiecare cetățean este obligat să își deszăpezească trotuarul din fața casei, a blocului, a magazinului. Se pot aplica amenzi și, probabil, Poliția Locală poate face asta. Dar aici nu este vorba despre amenzi, ci despre omenie. Salubrizarea are o mână de angajați, care muncesc, îi vede toată lumea, dar nu pot da singuri toată zăpada de pe trotuare. Este nevoie de spiritul civic”, spun responsabilii cu curățenia orașului. De asemenea, și primarul Ioan Ciupilan a făcut apel către posesorii de mașini din Huși. „Sunt, într-adevăr, puține locuri de parcare. Vrem să rezolvăm și problema aceasta. Dar când sunt văzute utilajele care vin să curețe zăpada, rugămintea este ca proprietarii de mașini să iasă din bloc, să le dea puțin mai încolo, ca să aibă pe unde trece aceste utilaje, să curețe. De multe ori, nu reușesc să ajungă printre blocuri, pe străzi mai mici, pentru că sunt parcate mașini și nu vin proprietarii să le dea puțin mai încolo, ca să se poată curăța”, spune primarul Ioan Ciupilan.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.