Moțiune de cenzură PSD-AUR împotriva Guvernului Bolojan. Anunțul făcut în ziua consultărilor de la Cotroceni
În timp ce președintele Nicușor Dan discută cu liderii fostei coaliții, reprezentanți ai PSD și AUR au făcut luni declarații împreună.
„Dacă totul merge conform planului, în 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan. Acest guvern nu mai are nici susținere populară”, a spus Simion.
El a făcut „apel la toți parlamentarii, indiferent de coloratură, să înțeleagă că suntem într-o criză”.
Șeful AUR a precizat că nu vor depune moțiunea de cenzură dacă numărul de semnături nu va fi egală cu cel al voturilor necesare pentru ca Executivul să fie demis. Deputatul a acuzat Executivul că vrea „să vândă activele strategice”.
Simion a mai spus că dorește o „reconciliere națională”.
Anunț PSD-AUR comun
Numărul 2 în AUR, Petrișor Peiu, și fostul vicepremier PSD Marian Neașcu au declarat că lucrează la „partea tehnică” pentru o moțiune de cenzură împotriva Executivului condus de Ilie Bolojan.
„În urma mai multor rânduri de discuții între conducerile partidelor noastre, s-a decis ca eu și Petrișor Peiu să ne ocupăm de parte tehnică a unei moțiuni de cenzură comune. Abordarea politică va fi, probabil, explicitată în cursul zilei de către președinții de partide”, a declarat Neacșu.
Social-democratul a precizat că PSD va lua „decizia finală” în cadrul ședinței de BPN de la ora 14.
Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR a precizat că cele două formațiuni politice vor redacta împreună moțiunea de cenzură „cu scopul de a merge cu ea în Parlament și a fi dezbătută undeva la începutul lunii mai”.
Fostul vicepremier a declarat că vor face apel la toți parlamentarii care vor să susțină moțiunea prin semnătură și prin vot.
Întrebat dacă moțiunea de cenzură este un pas către o guvernare PSD-AUR, Neacșu a răspuns că „orice drum începe cu primul pas. Deocamdată ne aflăm în fața acestui demers”
Peiu şi Neacşu au declarat că până la acest moment nu s-a discutat „absolut nimic” despre o viitoare guvernare, precizând că, „din câte cunosc” ei, nici liderii lor nu au făcut un demers în acest sens.
Peiu a declarat că pentru moment s-a discutat doar despre redactarea, inițierea și votarea moțiunii.
„Cele două partide vor avea şedinţe în forurile de conducere şi veţi avea şi reacţii, şi abordări, şi explicaţii politice undeva în această după-amiază, deocamdată, în spiriul transparenţei, noi vă anunţăm că am declanşat demersul tehnic de a scrie acea moţiune”, a precizat Peiu.
..https://hotnews.ro/motiune-psd-aur-marian-neacsu-petrisor-peiu-2230079
Nu-i nici o surpriză. Incă de la congresul extraordinar din 7 noiembrie, 2025 PSD s-a indepărtat de familia europeană a Partidului Socialiştilor Europeni şi a Internaţionalei Socialiste, prin eliminarea termenului “progresist” din statutul partidului şi schimbarea aliniatului (1) al articolului 8 care defineşte doctrina şi apartenenţa partidului la valorile social- democraţiei europene.
Prin definitie, “progresismul” este o filozofie politică de stânga și o mișcare de reformă care urmărește progresul condiției umane prin reforme sociale – în principal pe baza presupuselor progrese în organizarea socială, știință și tehnologie. Tocmai de aceea, Partidului Socialiştilor Europeni este definit ca un partid progresist. Asadar, prin eliminarea termenului de “progresist” din statutul său PSD se orientează spre curentul “suveranist” al AUR lucru confirmat de intenția PSD de a iniția împreună cu AUR o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan din care a făcut parte până în 20 aprilie, 2026, când au decis ieși rea de la guvernare.