IasiMoldova

Monorail la Iași: trei trasee posibile, Centrul va fi ocolit. Ce șanse sunt să avem transport public la înălțime? Primul studiu care va evalua oportunitatea a intrat în lucru

Contractul pentru realizarea primului studiu de impact al construirii unui nou sistem de transport propus pentru municipiul Iași a fost semnat. Studiul de prefezabilitate, cu un cost de 214 mii de euro, suportat din donații de strângerea cărora se ocupă Asociația „Hai Că Se Poate!”, urmează să se deruleze pe parcursul a 11 luni. Strângerea sumei este în curs, a menționat Cătălin Urtoi, inițiator al acestui proiect.

Experții firmei Rossada Innovative Solutions vor stabili oportunitatea investiției, traseele propuse și vor contura costurile realizării acestui obiectiv. De asemenea, „că va fi monorail, un tramvai suspendat sau orice altă soluție, vom vedea la finalul acestui studiu. S-a impus să se facă și o astfel de analiză, ca să vedem care este cea mai rentabilă variantă. Dacă este tramvai suspendat, înseamnă că vom putea folosi actuala cale de rulare acolo unde se traversează zona centrală, zona istorică a Iașului, unde nu putem să ridicăm linia și să obturăm vizibilitatea clădirilor istorice. În rest, în intersecții – cum e Podu-Roș – se poate traversa pe deasupra, astfel încât nu va fi blocat de traficul de la sol”, a subliniat Irinel Bucur, unul dintre membrii fondatori ai asociației.

Cele trei trasee posibile

Trenul suspendat ar trebui să circule în primă fază din vestul Iașului (de la Lețcani/ Miroslava și Antibiotice) până la Spitalul Regional și Aeroport, din Dacia până la Lunca Cetățuii sau din Metalurgie până în Vișan, prin Bucium.

Avantajul principal menționat de autorii propunerii este degrevarea traficului din oraș. Cătălin Urtoi, unul dintre fondatorii asociației, a estimat un cost de construire de minim 35 de milioane de euro/ km – de circa trei ori mai ieftin decât un kilometru de linie de metrou, a adăugat el. Un alt avantaj ar fi timpul de așteptare predictibil pentru pasagerii din stații.

Odată finalizat studiul de prefezabilitate, „în septembrie 2027 ne vom prezenta cu acest proiect la Comisia Europeană și la Guvernul României pentru a putea bugeta fazele următoare ale proiectului – studiu de fezabilitate, apoi proiectare și execuție”, a mai spus Cătălin Urtoi. Rezultatul studiului va fi pus gratuit la dispoziția autorităților locale, a adăugat el…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/monorail-la-iasi-trei-trasee-posibile-centrul-va-fi-ocolit-ce-sanse-sunt-sa-avem-transport-public-la-inaltime-primul-studiu-care-va-evalua-oportunitatea-a-intrat-in-lucru–1838768.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button