AMINTIRI… Decesul celebrului fotograf si documentarist Ioan Matei Agapi, nãscut la Husi, în noiembie 1936, a stârnit amintiri emotionante celor care au avut sansa sã îl vadã lucrând pe artist, în Casa de Culturã a urbei. Era prin anii 1965 – 1970, când la Husi se scria una dintre cele mai interesante pagini din cultura localã si anume „Mondocamera”. Cu directorul Emil Pascal, cu Cicerone Zbantu, Gelu Bostan, Ioan Matei Agapi si alti oameni care erau fericiti sã facã din nimic, lucruri absolut extraordinare, la Husi se contura tot mai mult clubul în care se fãceau filme cu actori amatori. „Era o joacã foarte serioasã. Noi eram luati de la fabricã, de la uzinã, de unde eram, ca sã mergem la filmãri. Dar era o bucurie în noi cã putem face totul, dupã ideile maestrului Ioan Matei Agapi, ale domnului Emil Pascal, ale lui Gelu Bostan sau Cicerone Zbantu, dar eu, personal pe domnul Zbantu nu l-am apucat în activitate. Toatã lumea însã îl lãuda si vorbea frumos de el. Poate cã unii nu cred, dar filmul fãcut aici, cu noi, „Foita de staniol”, a luat premiu la festivalul de la Paris, în 1968. Noi eram simpli actori amatori, dar domnul Agapi si ceilalti oameni care gândeau totul, erau desãvârsiti”, spune Ilie Balan, unul dintre putinii actori amatori ai clubului „Mondocamera”, rãmasi în viatã. Ioan Matei Agapi s-a stins din viatã la 84 de ani, în august 2020, la Iasi.
Ioan Matei Agapi si-a petrecut cea mai mare parte din viata sa în Iasi, unde cariera sa a cunoscut accente demne ele însele de un film de exceptie. În interviurile date de-a lungul vremii, artistul povestea cu un umor foarte fin, faptul cã a fost ani la rând fotograful care imortaliza evenimente cu mai-marii vremii de dinainte de ’89, inclusiv cu vizitele sotilor Ceusescu, dar, în acelasi timp, era luat la ochi de securitate si, adesea, aparatul de filmat îi era verificat, ca nu cumva acesta sã fie vreo armã. A fãcut peste 400 de filme documentare, reportaje, scurt metraje, precum si mii de fotografii. Era multumit cã reusise sã îsi arhiveze întreaga muncã în 80 de cutii, dar suferea cã nu avea un spatiu adecvat pentru ca toate aceste realizãri sã fie expuse într-un loc cu adevãrat demn de atâtea mãrturii istorice si culturale, câte puteau sã cuprindã ele. Primãria Iasi i-a fãcut o sicanã cumplitã, fãrã a tine cont de viata si opera artistului Ioan Matei Agapi: a dispus evacuarea din locuinta din centrul Iasului si mutarea sa într-un apatament oarecare. S-a stins cu aceastã amãrãciune, însã în urma sa a rãmas toatã recunostinta fotografilor pe care i-a ajutat sã îsi facã loc în breaslã, a colaboratorilor si a tuturor celor care i-au înteles talentul si firea. La Husi, numele sãu se leagã pentru totdeauna de „Mondocamera”.
„Se developau filmele într-un lighean, dar ce iesea, era uimitor”
„Mondocamera era ceva deosebit. Noi nici nu întelegeam atunci, ce mare lucru se întâmpla, într-un oras atât de mic. La Casa de Culturã era director domnul Emil Pascal, un om foarte dornic de a învãta, de a evolua, de a face lucruri extraordinare. Ne spunea mereu: „mãi, dacã ai vointã, te poti ridica si din troaca porcilor si poti deveni un om adevãrat. Vointã numai sã aveti, mãi”. Asa ne spunea. Alãturi îl avea pe domnul Ioan Matei Agapi. Era fotograf, dar fãcea si scenariile filmelor, venea cu idei. Era un om talentat. Toatã lumea îl respecta. Din nimic, fãcea câte un lucru care plãcea tuturor. Mi-l amintesc bine. Un om ambitios, demn. Avea asa o fire foarte hotãrâtã si se vedea în felul sãu de a fi cã vrea sã ajungã departe. Mai era si domnul Gelu Bostan, cu care mereu fãceam repetitii. Noi eram oameni simpli, munceam pe la fabrici, pe la cantinã, pe unde se putea. Ne aduna pe cei care aveam un pic de talent si mergeam la activitãtile culturale. Întâi mergeam la cenaclul domnului Ioan Alexandru Anghelus, apoi veneam la repetitii la Mondocamera. Filmãrile erau o bucurie, desi era greu. Se fãcea totul rudimentar, se developau filmele într-un lighean, dar ce iesea pânã la urmã, era uimitor. Au trimis filmele la multe festivaluri si s-au luat premii. La Paris, în 1968, am luat premiu important cu „Foita de staniol”. Mai era un film de exceptie, „Explozia”. Era o vreme frumoasã! Husul era minunat atunci, când se întâmplau toate acestea. Când îmi amintesc, aproape cã mã întreb dacã eu eram acolo. Am fost norocos sã fiu la Mondocamera! Sunt amintiri care mã fac mândru si azi. Când am auzit cã s-a stins si domnul Agapi, anul trecut prin august, am zis, gata, Mondocamera noastrã si-a închis si ultima usã. A fost ceva extraordinar! Si am avut noroc sã fiu si eu unul dintre actorii amatori de atunci”, povesteste, nostalgic, huseanul Ilie Balan, azi în vârstã de 70 de ani.
