IasiMoldova

Mașină răsturnată pe cupolă în toiul nopții în Iași. Trei persoane au fost implicate în accident

Un accident rutier s-a produs sâmbătă seară, în jurul orei 23.00, în localitatea Iorcani, comuna Tătăruși. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, un autoturism s-a răsturnat pe cupolă, iar în urma evenimentului au fost implicate trei persoane.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor, precum și un echipaj SMURD. În sprijin au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași, dintre care una cu medic, alături de echipaje ale Poliției.

La sosirea salvatorilor, au fost demarate operațiunile de acordare a asistenței medicale pentru victime, precum și măsurile de prevenire a izbucnirii unui incendiu.

Deocamdată, autoritățile nu au precizat care este starea persoanelor implicate și nici circumstanțele în care s-a produs accidentul. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte ale evenimentului…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/masina-rasturnata-pe-cupola-in-toiul-noptii-in-iasi-trei-persoane-au-fost-implicate-in-accident–1864046.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button