Mamele care se întorc mai repede la muncă vor primi un stimulent de 500 de lei
Statul vrea să le dea 500 de lei mamelor care ies mai devreme din concediul maternal şi se întorc la serviciu. Anunţul a fost făcut la Realitatea TV de Ministrul Muncii, Ioan Botiş.

„Dacă mamele se întorc mai devreme la muncă vor primi 500 de lei şi nu 400 cum am anunţat până acum. Sunt adeptul locului de muncă. Încercăm să venim cu această ofertă, ca să stimulăm întoarcerea la locul de muncă”, a spus Ioan Botiş.
Ministrul recunoaşte că noua lege ar putea să le afecteze şi pe mamele care se află în acest moment în concediu de creştere a copilului.
realitatea.net