LPS Vaslui dă trei jucători la loturile naționale de handbal

Mihai Andronic a fost convocat în premieră la lotul național al României de juniori. Legitimat la LPS Vaslui, la echipa de juniori 2, Andronic este antrenat de Sebastian Hagiu, secund la echipa de seniori a Vasluiului. Stagiul de pregătire al naționalei de juniori va avea loc în perioada 11-20 ianuarie, la Izvorani, unde va susține și două amicale cu selecționata similară a Egiptului. În perioada 3-8 ianuarie, la Făgăraș, lotul național al României de cadeți susține un stagiu de pregătire centralizată, unde sunt prezenți și juniorii vasluieni Raul Enache și Vlad Toșu, componenți ai echipei de juniori 3 a Liceului cu Program Sportiv Vaslui, antrenată de Sebastian Hagiu și Cristinel Enache. În Campionatul Național de handbal masculin, juniorii 3 se află pe locul 2 în Seria A, cu 10 puncte, la două puncte de LPS Suceava.