La Vaslui, există și politicieni care au renunțat la avantaje. Iată cine a dat cu piciorul la salariu de la minister


Tudor Polak a ales să facă o altfel de politică. Una transparentă cu cărțile pe masă, dar mai ales a decis să nu folosească resursele instituției unde lucrează pentru a-și creea un avantaj. Luându-și concediu fără plată, cât este în campanie, acesta a aruncat mănușa și celorlalți candidați, invitându-i să nu folosească funcția sau resursele instituției pe care o conduc. „Sunt foarte mulți care poată să spună că gestul meu e unul demagogic. Nu, e unul al normalității! Trebuie să învățăm cu toții că este un moment zero în care cu toții trebuie să ne schimbăm, pentru a arăta respectul cuvenit electoratului. Dacă noi îi respectăm și ei la rându-i o să ne respecte și vor veni la vot. Îmi doresc ca prezența la vot să fie una mare, fiindcă numai așa primarul ales are legitimitate și așa vom știm cu toții că el este alesul. Inclusiv eu voi fi cel care va gira proiectul celui ales, chiar dacă am o cu totul altă ideea despre viitorul Vasluiului. Majoritatea decide și minoritatea se supune. Dar eu îmi doresc ca ca această majoritate să nu fie de 30% din cei care votează. Și se pare că în ultima perioadă, în orașul Vaslui avem o prezență mai mică la vot, fiindcă a mai apărut o majoritate, care nu o vede nimeni, care nu produce nimic pentru oraș, dar pe spatele cărora se fac mulți bani. E vorba de cei 80.000 de moldoveni –vasluieni, înghesuiți în vreo 10-15 garsoniere.Când îi acceptăm scriptic în documente și ne mândrim cu numărul mare de locuitori, atunci să facem tot ce ne este în putință pentru a-i aduce la vot. Și ei sunt vasluieni și pentru ei trebuie să facem campanie” a spus Tudor Polak, în exclusivitate pentru reproterii Vremea Nouă

Nu-i ușor unui tânăr să se lipsească de venitul pe o lună. Ca secretar de stat, Tudor Polak încasa cam 9.700 de lei lunar, cam cu 3.000 mai puțin decât primarul Vasluiului. Plus alte mici privilegii, cum ar fi mașină de serviciu, telefon sau alte avantaje pe care ți le conferă rangul de secretar de stat. De ce a renunțat Tudor Polak la acestea, când știm cu toții că alți primar care candidează, nici măcar nu se gândesc la acest gest? „Funcția de secretar de stat e una care-ți mănâncă tot timpul. La Minister, fiecare secretar de stat are o agenda bine conturată pe o perioadă destul de lungă de timp. Nu puteam să fac campanie și în același timp să rezolv și problemele de la serviciu. Nu ai timp! De aceea am decis să renunț pe o perioadă de o lună, la activitatea de la București, pentru campania electorală de la Vaslui. Le mulțumesc colegilor mei de la minister și în special doamnei ministru Violeta Alexandru pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat!”, a mai spus Tudor Polak.
Material de propagandă electorală executat de SC Vremea Noua SRL la comanda PNL Vaslui. Cont mandatar financiar 21200012.








