
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Galați, incidentul a avut loc în data de 14 aprilie 2026, în jurul orei 01:05, la o sală de jocuri situată pe strada 1 Decembrie 1918.
Alarma a fost dată printr-un apel la numărul unic de urgență 112 de către operatorul sălii, o femeie care le-a spus polițiștilor că un individ cu fața acoperită a intrat în incintă și a amenințat-o cu un cuțit, cerându-i să îi predea toți banii din încasări.
Sub presiunea amenințărilor, angajata i-ar fi înmânat suma de aproximativ 10.000 de lei, după care suspectul a părăsit rapid locul faptei.
Polițiștii Secției 4 au intervenit imediat, iar cazul a fost preluat de anchetatorii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Galați.
„A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Galați, în vederea identificării autorului și dispunerii măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Galați…https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/jaf-la-o-sala-de-pacanele-din-galati-un-individ-2522591.html
Foarte bine a făcut individul . Banii luați de la sala de jocuri , erau banii pierduți de el .
ÎNCHIDEȚI SĂLILE DE JOCURI DE NOROC .
NENOROCIȚILOR……….