Începe dansul: Damian, cel dintâi datornic al județului Vaslui, a cerut falimentul la firma pe care a luat-o de la Buzatu

Așa cum ziarul a anticipat, Ciprian Damian, marele datornic la ANAF al județului, cu 12 milioane de lei pe persoană fizică, a falimentat și firma pe care a luat-o de la Dumitru Buzatu, SC Consbit SRL, unde lucra peste 1.000 de hectare de teren. Firma aceasta a fost luată pe numele tatălui său, Iulian Damian, apoi a fost trecută pe numele soției, ajungând într-un final tot la tatăl acestuia. Acum câteva săptămâni acesta și-a mutat sediul firmei în Ilfov, într-un apartament. Inițial, acesta a avut sediul în celebra livadă a lui Buzatu de la Cănțălărești, apoi a fost mutat în municipiul Vaslui, iar de aici, la București. Când firma a fost preluată de la Buzatu, acesta avea datorii mari la Plantagro Com, iar ziarul Vremea Nouă a scris despre legăturile bolnăvicioase dintre Damian, fostul președinte de CJ și Nechifor, unul dintre acționarii de la Plantagro Com. Se pare că graba cu care Damian și-a mutat firma la București, dar a și cerut falimentul acesteia, este legată de concordatul (o altă formă de insolvență), pe care acționarii de la Plantagro Com l-au cerut la firma lor. În piață se vorbea de faptul că Plantagro Com urma să ceară falimentul lui Consbit, pentru că Ciprian Damian nici acum nu a închis acea veche datorie pe care o avea Consbit la Plantagro, încă de pe vremea lui Buzatu.
După ce a dat țeapă ANAF-ului și după ce procurorii l-au scăpat de închisoare, Damian mai dă un tun cu firma condusă din umbră de acesta
După ce a dat o țeapă statului român, în valoare de 12 milioane de lei și după ce a devalizat Clubul de Fotbal FC Vaslui, iată că acum mai pregătește o țeapă asemănătoare, pe firma pe care o conducea din umbră. Se pare că acesta a acumulat datorii mari la furnizori, precum Agricover, o firmă uriașă de pe piața agriculturii românești, dar și la unele bănci. Prin procedura de insolvență, acesta reușește să oprească executările silite, care urmau să se pornească. Se mai vorbește, de asemenea, că producția uriașă pe care a obținut-o anul acesta de pe cele peste 1.000 de hectare cultivate, este mutată pe altă firmă. Ciprian Damian a obținut producții record anul acesta, de aproape 6.000 kg la hectarul de grâu, dar cum a păcălit ANAF-ul, iată că îi va păcăli și pe furnizorii companiei sale, dar și pe bănci. Nu avem încă detalii despre datornici, pentru că pe 8 august 2025 a fost de abia primul termen, în care judecătorul a cerut mai multe documente, urmând ca pe data de 14 august 2025 să decidă intrarea în insolvență. De menționat că acea casă de aproape o jumătate de milion de euro este acum gajată pentru 400.000 de euro la o bancă de stat.
Dacă a distrus FC Vaslui, îl felicit👏👏👏
Ce fac instituțiile statului, că ne-am săturat de acești impostori…..
Ăștia conduc județul…. și mâine cer falimentul….. caricaturi cu cyoarda în bot….. și ne mai miram ca ghertzoy ca ăștia… au pus județul su tara în cap… țepari politici de hazna. Veniți de la kkt s-o ajunși acuși lakkt cu totul….. firme. Jmenuri….. capitalism de kumatrie ca la tara . . Ca acolo….. la jmenari …..aia … si pisik . . Din brate …. e kurva după bani ….la mirlani…..