UPDATE: CASCADOR LA 70 DE ANI… Un accident de tot râsul s-a petrecut la Vaslui în fața magazinului Aurocor Gară, după ce un șofer mai în vârstă, trecut binișor de 70 de ani, de pe un drumul secundar și paralel cu pârăul Delea, a intrat pe bulevardul principal fix când s-a dat drumul la semafor. Fără să se asigure, a vrut să facă stânga spre Gară și firesc a intrat în portiera primei mașini care i-a ieșit în cale. Astfel a boțit un BMW condus de un tânăr. Ca bâlciul să fie complet, între cei doi au fost niște schimburi de replici mai dure, făcând ca lumea să se strângă ca la urs. Nervos tânărul șofer l-a luat la rost pe colegul său de trafic, care fie a fost distrat, fie vârsta și-a spus cuvântul, fiindcă astfel nu se explică cum a reușit performanța să producă un asemenea eveniment rutier. “Eu nu am văzut până acum un astfel de accident. Să intre așa în bulevard de pe acel drum secundar, fără să te asiguri, fără să schițezi vreun gest, ca și cum ai fi fost singur pe stradă, cred că e curată nebunie. M-am uitat și l-a bătrânelul care a coborât din Loganul alb. Nici nu știa ce a făcut. Cred că legiuitorii noștri ar trebui să schimbe ceva la Codul Rutier și de la o vârstă să nu mai poți deține permis decât în urma unor controale mai serioase. Cum s-a dat drumul la semafor și mașinile au pleca în viteză, BMW putea să spulbere Loganul și s-ar fi produs o tragedie. Noroc că tânărul șofer a condus preventiv. Așa, două table îndoite se îndreaptă, grav e atunci când sunt accidentați oamenii”, a spus un martor care ne-a și trimis o fotografia la redacție cu accidentul de la Aurocor.
ȘTIREA INIȚIALĂ:Încă o zi obișnuită în traficul din Vaslui: BMW-ul și Loganul au decis să facă cunoștință în mijlocul intersecției
IMPACT… Un nou accident rutier s-a produs, joi după-amiază, în municipiul Vaslui după ce, la intersecția străzii Republicii cu strada Podurilor, un BMW și un Logan au demonstrat că regulile de circulație sunt interpretate într-o manieră cât se poate de personală de cei aflați la volan. Potrivit primelor informații, un autoturism BMW se deplasa regulamentar dinspre Gară către Centru, când șoferul unui Logan, cel mai probabil destul de grăbit, nu ar fi acordat prioritate și a intrat în coliziune cu acesta. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Niciunul dintre ocupanții celor două autoturisme nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel singurele șifonate din aceste poveste au fost portofelele proprietarilor.
La cate cancere ne inconjoara , purtatorul de bmw, daca prinde varsta de 50 de ani, va fi considerat mos, in consetinta o sa-i ia permisul de conducere. Atunci sa-l vad cum apara drepturile soferilor in varsta!
Articol de rahat, reporterul devine subit si medic.
Daca este tanar vonovatul veniti cu solutii de majorare a varstei minime de dobansire a permisului, daca are 70 de ani va da prin cap ca incepand cu 60 de ani sa-i inchideti in tarcuri precum in timpul COVID cand tot la fel trambitati, promovati abuziv si ilegal vaccinarea.
Este un accident ca oricare altul si asa trebuie tratat,orasul este blocat de lucrari de constructii si de ideile tampe ale celor ce decid circulatia in municipiu(sensuri unice idioate,marcaje tampe impuse fara analiza,,spre exemplu daca din Dragos Voda ma indrept spre piata Traian, nu pot vira stanga ci este ob ligatoriu sa fac dreapta sa merg pana la crucea garii sa ma intorc dupa giratoriu …adica cca 800 m ).
obligatoriu la dreapta este pus exact pentru fluidizare, ca deja se blocheaza Traian foarte des, daca ai avea voie si la stanga, nu ai mai iesi de acolo, sau ai bloca iar artera, ca este si traversarea aproape … deci poate nu te dor rotile sa faci giratoriul, sau sa faci stanga pe la spitalul vechi, si sa iesi in cealata intersesctie, cum facem toti care stam in zona
Nu știu ce sa zic. Dacă sunt mașini parcate peste tot și nu ai vizibilitate, atunci ieși precum un orb.
Alta moda pe la noi, cum de face verde la semafor, accelerația e apăsată la maxim de unii zmei
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
La cate cancere ne inconjoara , purtatorul de bmw, daca prinde varsta de 50 de ani, va fi considerat mos, in consetinta o sa-i ia permisul de conducere. Atunci sa-l vad cum apara drepturile soferilor in varsta!
Articol de rahat, reporterul devine subit si medic.
Daca este tanar vonovatul veniti cu solutii de majorare a varstei minime de dobansire a permisului, daca are 70 de ani va da prin cap ca incepand cu 60 de ani sa-i inchideti in tarcuri precum in timpul COVID cand tot la fel trambitati, promovati abuziv si ilegal vaccinarea.
Este un accident ca oricare altul si asa trebuie tratat,orasul este blocat de lucrari de constructii si de ideile tampe ale celor ce decid circulatia in municipiu(sensuri unice idioate,marcaje tampe impuse fara analiza,,spre exemplu daca din Dragos Voda ma indrept spre piata Traian, nu pot vira stanga ci este ob ligatoriu sa fac dreapta sa merg pana la crucea garii sa ma intorc dupa giratoriu …adica cca 800 m ).
obligatoriu la dreapta este pus exact pentru fluidizare, ca deja se blocheaza Traian foarte des, daca ai avea voie si la stanga, nu ai mai iesi de acolo, sau ai bloca iar artera, ca este si traversarea aproape … deci poate nu te dor rotile sa faci giratoriul, sau sa faci stanga pe la spitalul vechi, si sa iesi in cealata intersesctie, cum facem toti care stam in zona
Nu știu ce sa zic. Dacă sunt mașini parcate peste tot și nu ai vizibilitate, atunci ieși precum un orb.
Alta moda pe la noi, cum de face verde la semafor, accelerația e apăsată la maxim de unii zmei
Nu ai citit că șoferul de BMW mergea incet
Îhî! vremea churului iar o mai dat un BEȘÎNETE.
….da pe plozii de 2x ani , ăia au voie să conducă ca descreierații ce sunt, da…….
inconstienti