Ultima ora

În ‘96 trenul făcea 6 ore de la București la Timișoara. Acum face 11. Explicații

În 1996, trenul făcea 6 ore și 25 de minute între București și Timișoara. În prezent, aceeași distanță de 533 de kilometri se parcurge în peste 11 ore, cu o viteză medie de numai 48 km/h. Cum a ajuns una dintre principalele magistrale ale României să piardă așa mult în trei decenii și unde se merge cel mai încet.

Viteze mici, șantiere multe

Nicio altă magistrală nu s-a degradat în 30 de ani mai mult decât M100 București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara (533 km), iar cele mai rapide trenuri fac (în teorie) 11 ore, cu patru ore mai mult decât mașina și cu peste patru ore mai mult decât trenurile Intercity din anii ’90. Aproape toate trenurile care circulă între aceste orașe ajung la destinație cu zeci de minute întârziere.

Cu mașina, drumul durează cam 7 ore, iar cu autocarul, în jur de 9-10 ore, însă prețurile la autocar sunt mult mai mici decât trenul.

Vitezele scăzute sunt rezultatul unei combinații între șantierele actuale și lipsa întreținerii în ultimele decenii

„Acum avem o combinație între secțiuni care încă nu au fost reparate, cum ar fi proiectele de Quick Wins pe București – Craiova, și șantierele de modernizare și reconstrucție a căii ferate din zona Caransebeș – Timișoara – Arad. Vor începe și șantierele de pe Drobeta Turnu Severin – Caransebeș. Practic, o parte din această linie este în regim de șantiere și sunt restricții temporare de viteză, dar avem și zonele care nu au intrat în șantier încă și care au multe restricții de viteză din cauza lipsei de întreținere”, a explicat pentru HotNews.ro, Ștefan Roșeanu, consultant în domeniul feroviar.

Tren, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Tren, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

„Ramura prin Transilvania a fost considerată prioritară”

Nu s-au mai făcut după Revoluție lucrări mari de modernizare pe București – Timișoara, iar Ștefan Roșeanu explică faptul că acum un sfert de secol s-a decis că este prioritară ramura nordică a Coridorului IV, Brașov – Sighișoara – Simeria – Arad, iar ramura sudică, București – Craiova – Timișoara, avea să fie reparată mai târziu

„Ramura prin Transilvania a fost considerată prioritară când s-au definitivat coridoarele”, spune expertul, dând exemplu lucrările dintre Apața și Cața, între Brașov și Sighișoara care au fost considerate „prioritate zero” și spre ele s-au dus fondurile.

L-am întrebat pe Ștefan Roșeanu cât de des fac austriecii sau cehii lucrări de reparații generale pe o magistrală mare, astfel încât să mențină vitezele la un nivel bun. ..https://hotnews.ro/in-96-trenul-facea-6-ore-de-la-bucuresti-la-timisoara-acum-face-11-explicatii-2187397

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button