IasiMoldova

Iașul intră sub cod galben de vânt. Rafalele pot ajunge la 70 km/h

Meteorologii anunţă ploi în în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi Transilvaniei începând de duminică şi până marţi noaptea. În acelaşi interval este anunţat vânt în Moldova şi Dobrogea, care se vor afla, începând de duminică de la ora 21.00 până luni la aceeaşi oră, sub atenţionare cod galben de vânt.

În intervalul 18 octombrie, ora 10 – 20 octombrie, ora 02 vor fi intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, predominant ninsori la altitudini de peste 2000 m.

„Temporar vor fi intensificări ale vântului în Moldova şi Dobrogea, cu viteze în general de 45…60 km/h, local şi în sudul Banatului şi vestul Olteniei (viteze de 40…45 km/h), iar la munte, în special în zona înaltă a Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vor fi rafale de 70…90 km/h. Va ploua în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi Transilvaniei şi se vor acumula cantităţi de apă de 10…20 l/mp şi izolat de peste 30…35 l/mp”, conform meteorologilor.

La altitudini mari, în general de peste 2000 m, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi cu precădere în estul Carpaţilor Meridionali (masivele Bucegi şi Făgăraş), pe tot intervalul se va depune strat de zăpadă în general de 10…20 cm.

O atenţionare meteoerologică cod galben a fost emisă pentru intervalul 18 octombrie, ora 21 – 19 octombrie, ora 21, când sunt anunţate intensificări ale vântului în Moldova şi local Dobrogea..https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/iasul-intra-sub-cod-galben-de-vant-rafalele-pot-ajunge-la-70-km-h–1902443.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button