PAUZĂ… După un final pe muchie de cuțit, sezonul 2022-2023 al Ligii Zimbrilor s-a încheiat cu bine pentru CSM Vaslui. Formația vasluiană s-a clasat pe locul doi la baraj și continuă în prima ligă. Handbaliștii vasluieni sunt liberi până în jurul datei de 17 iulie, însă vor primi din partea antrenorilor un program de pregătire.
Federația Română de Handbal a anunțat că noul sezon va debuta pe 3 septembrie, iar în perioada următoare va stabili și țintarul Ligii Zimbrilor, ediția 2023-2024. După meciurile de baraj, desfășurate la Alexandria, handbaliștii vasluieni au intrat în vacanță, antrenorii Bogdan Pralea și Sebastian Hagiu acordându-le mai multe săptămâni libere. Reunirea lotului este programată în jurul datei de 17 iulie, iar până la reluarea campionatului, CSM Vaslui va merge în cantonament și va susține mai multe partide de verificare. Între timp, reprezentanții clubului vasluian s-au mișcat repede și au perfectat primele mutări. S-au despărțit de Gabriel Cumpănici, Artsem Padasinau, Maksym Karamyshev și Rareș Păunică, dar i-au semnat pe Răzvan Pavel (extremă stânga), Robert Furak (extremă dreapta), ucraineanul Yuriy Pop (centru), bielorusul Andrei Yaschanka (extremă stânga) și sârbul Nemanja Vucicevic (pivot).