
Potrivit sursei citate, traficul se desfășoară în prezent în regim normal, în condiții de iarnă, prin punctele de trecere a frontierei Oancea – Cahul, Galați – Giurgiulești, Sculeni – Sculeni și Albița – Leușeni.
‘Poliția de Frontieră Română informează că autoritățile din Republica Moldova au ridicat restricțiile de trafic instituite anterior pe drumurile de acces către punctele de trecere a frontierei, măsuri care au condus temporar la limitarea intrării camioanelor pe teritoriul statului vecin. În aceste condiții, traficul de camioane a fost reluat, iar circulația se desfășoară în regim normal, în condiții de iarnă, prin următoarele puncte de trecere a frontierei: PTF Oancea – Cahul, PTF Galați – Giurgiulești, PTF Sculeni – Sculeni, PTF Albița – Leușeni’, a transmis Poliția de Frontieră Iași.
Poliția de Frontieră Română recomandă transportatorilor să se informeze permanent din surse oficiale și să își adapteze deplasările la condițiile meteorologice și de trafic. ..https://agerpres.ro/social/2026/02/19/galati-a-fost-reluata-circulatia-camioanelor-la-frontiera-cu-republica-moldova–1529697