Local

Festivalul „Vasluiul Medieval” din acest an, între peștișorul de aur și Pinocchio cel dezlănțuit

Festivalul „Vasluiul Medieval” revine în acest sfârșit de săptămână în atenția publicului, cu o nouă ediție dedicată istoriei Moldovei și personalității domnitorului Ștefan cel Mare. Evenimentul, organizat de Muzeul Județean Vaslui în parteneriat cu Consiliul Județean Vaslui și Primăria Comunei Muntenii de Jos, promite trei zile de spectacole, reconstituiri istorice, concerte și activități pentru toate vârstele. În spatele atmosferei medievale pregătite pentru public, ediția din acest an a fost însă marcată de mai multe discuții privind finanțarea și implicarea autorităților locale. Festivalul, devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale județului, a generat numeroase dezbateri în ultimele săptămâni, în special în rândul consilierilor locali ai municipiului Vaslui. Aceștia au fost surprinși de o solicitare venită din partea conducerii Muzeului Județean Vaslui, prin care instituției i se cerea acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de lei pentru organizarea ediției din acest an. Solicitarea a venit în contextul în care Primăria municipiului Vaslui a decis, pentru prima dată de când este organizat, să nu mai aloce fonduri pentru festival în acest an. Decizia a fost pusă pe seama situației financiare mai dificile a administrației locale, după ce bugetul municipiului Vaslui a fost diminuat cu câteva zeci de milioane de lei de guvernul Ilie Bolojan. Aceste mici tensiuni apărute între Muzeul Județean Vaslui și Primăria Vaslui au devenit vizibile săptămâna trecută, când primarul Lucian Braniște a explicat în ședința de  Consiliu Local cum s-a ajuns în această situație de a nu mai finanța festivalul. Imediat după acea ședința, directoarea Muzeului Județean Vaslui, Ramona Mocanu, a scris pe pagina sa de Facebook mesajul „s-a dezlănțuit Pinocchio” cu referire clară la declarațiile primarului municipiului Vaslui. Aceste tensiuni au continuat și ieri, în cadrul conferinței de presă organizate înaintea festivalului. Pentru prima dată de la debutul evenimentului, administrația municipiului Vaslui nu a mai avut un reprezentant oficial la prezentarea programului și a detaliilor legate de organizare.

Atât președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, cât și directoarea Muzeului Județean Vaslui, Ramona Mocanu, au încercat să minimalizeze discuțiile legate de bani, subliniind că important este ca evenimentul să continue și să ofere publicului o experiență culturală de calitate. „Este un proiect important pentru județ și ne dorim să îl dezvoltăm în continuare”, au transmis reprezentanții organizatorilor, punând accent pe rolul festivalului în promovarea patrimoniului istoric și cultural al zonei. Faptul că ediția din acest an este una mai dificilă din punct de vedere financiar este demonstrat și de unele schimbări față de anii anteriori. Dacă în trecut transportul către Ansamblul Monumental „Podul Înalt”, zona unde se află statuia lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, era gratuit pentru vasluieni, anul acesta deplasarea va presupune achitarea unui bilet în valoare de 5 lei. Muzeul Județean Vaslui va pune în continuare la dispoziția publicului mijloace de transport, însă costurile nu vor mai fi suportate integral de organizatori.

Zona va deveni un punct de atracție turistică

În cadrul conferinței de presă, Ciprian Trifan a prezentat și câteva dintre planurile de dezvoltare ale zonei din apropierea statuii lui Ștefan cel Mare. Autoritățile județene intenționează să transforme această zonă într-un punct de atracție pentru întreaga comunitate, prin amenajarea mai multor obiective. Printre proiectele anunțate se numără un labirint vegetal destinat copiilor, o zonă de parcare, o grădină cu plante aromatice, dar și două stații pentru mijloacele de transport care efectuează curse interjudețene. Un alt element inedit îl reprezintă ideea unui acvariu cu o tematică inspirată de inițiative devenite cunoscute în alte orașe europene, precum proiectele în care oamenii își lasă amintiri simbolice. Consiliul Județean dorește să lanseze și o campanie dedicată vasluienilor, intitulată „Adu-ți peștișorul tău” la Băcăoani, prin care oamenii să contribuie simbolic la dezvoltarea viitorului spațiu. „Este o viziune prin care vrem să creăm sentimentul de apartenență. Vrem să atragem cât mai mulți oameni, iar acest complex să fie unul de suflet pentru zona metropolitană Vaslui”, a declarat președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan.

Program demn de ceea ce presupune un festiva medieval

Dincolo de discuțiile administrative, organizatorii pregătesc un program bogat, care va transforma zona Ansamblului Monumental „Podul Înalt” într-o adevărată cetate medievală timp de trei zile. Festivalul va debuta vineri, 3 iulie, cu parada medievală desfășurată pe traseul Crucea Gării – Centrul Civic și ceremonia omagială „Soli la curtea lui Ștefan cel Mare”. La Ansamblul Monumental „Podul Înalt”, publicul va putea urmări concertul susținut de Menestrelii de la Curtea Domnească și spectacolul de teatru istoric „Visul lui Ștefan cel Mare”. Ziua de sâmbătă va aduce pe scena festivalului concertul Moldavia Symphony Orchestra, urmat de recitalul trupei Iris. Seara se va încheia cu spectacolul „Fire Dream” și „Focurile Domnești”, un moment artistic conceput să ofere publicului o experiență vizuală spectaculoasă. Duminică, vizitatorii vor avea parte de o ultimă incursiune în atmosfera medievală, prin reconstituiri istorice, dansuri tradiționale etnice și concerte susținute de Trupa Vânt de vară, Maria Gheorghiu și The Solomons. Pe întreaga durată a festivalului vor fi deschise Tabăra Medievală, Popasul Artizanilor și Târgul de Bunătățuri, spații unde publicul va putea descoperi meșteșuguri tradiționale, produse realizate manual și preparate inspirate din gastronomia medievală. Ediția din acest an va reuni numeroase trupe de reconstituire istorică, pregătite să readucă la viață atmosfera Evului Mediu. Printre participanți se numără Ignis Vultus, Boierii Curții Domnești a Moldovei, Străjerii Cetății Neamțu, Străjerii Cetății Bistrița, ACT Tomis, Terra Ultrasilvana, Ordinul de Cavaleri Paladinii de Terra Medies și Trupa Nosa. Prin costume, demonstrații de luptă, povești istorice și activități interactive, acestea vor recrea momente importante din trecutul Moldovei, oferind publicului o legătură directă cu epoca lui Ștefan cel Mare.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button