TRÃSNETUL… Putini dintre cãlãtorii care trec astãzi prin gara Crasna îsi mai pot imagina cã, în urmã cu peste un secol, aceastã statie de cale feratã era înconjuratã de zeci de barãci militare, magazii si depozite în care se pãstrau cantitãti uriase de munitie, explozibili si materiale de rãzboi. În timpul Primului Rãzboi Mondial, Crasna devenise unul dintre punctele logistice importante ale Moldovei. Prin garã treceau trenuri cu soldati, rãniti, refugiati, cereale, arme si proiectile. În apropierea liniilor ferate fuseserã ridicate depozite militare românesti si rusesti, construite pentru aprovizionarea frontului. Rãzboiul s-a încheiat în anul 1918, însã o parte dintre munitii au rãmas la Crasna. Patru ani mai târziu, în seara de 4 septembrie 1922, o furtunã puternicã a transformat aceastã mostenire a rãzboiului într-un adevãrat infern. Un trãsnet a lovit una dintre magaziile cu substante inflamabile. Focul s-a extins spre celelalte depozite, iar dupã aproximativ o jumãtate de orã s-a produs o explozie uriasã. Gara si locuintele din împrejurimi au fost grav avariate, trenurile au fost oprite, comunicatiile au fost întrerupte, iar detunãtura a fost auzitã pânã la Husi.
STRATEGIC… Importanta militarã a gãrii Crasna trebuie înteleasã în contextul Primului Rãzboi Mondial. România a intrat în conflict în vara anului 1916. Dupã înfrângerile suferite în Transilvania, Dobrogea si Muntenia, armata românã, administratia centralã si o mare parte a populatiei s-au retras în Moldova. Bucurestiul a fost ocupat, iar Iasul a devenit temporar capitala tãrii. În numai câteva luni, Moldova s-a transformat într-o uriasã tabãrã militarã. Trupele române si ruse ocupau orasele, satele si gãrile, în timp ce liniile ferate erau folosite aproape permanent pentru transportul oamenilor, armamentului si proviziilor. Depozite militare de mari dimensiuni au fost amenajate în apropierea principalelor noduri feroviare. Astfel de centre existau la Iasi si Socola, la Roman, Bârlad, Adjud, Mãrãsesti si în alte localitãti aflate în apropierea frontului sau a liniilor principale de cale feratã. Gara Crasna avea o pozitie favorabilã. Ea se afla pe magistrala feroviarã care lega sudul tãrii de Iasi si fãcea legãtura cu linia spre Husi. De aici, materialele puteau fi trimise atât cãtre garnizoanele din interiorul Moldovei, cât si cãtre unitãtile militare din zona frontului. Între anii 1915 si 1917, în apropierea gãrii au fost construite numeroase depozite si barãci din lemn. În unele se pãstrau munitii de infanterie si artilerie, în altele explozibili, materiale militare, cereale sau diferite bunuri necesare armatei. În jurul lor existau posturi de pazã, drumuri de acces si linii ferate secundare, care permiteau încãrcarea si descãrcarea rapidã a vagoanelor. În anii rãzboiului, zona gãrii Crasna semãna mai degrabã cu un mare centru militar decât cu o simplã statie de provincie.
Munitiile rusesti rãmase în Moldova
O parte importantã a materialelor depozitate la Crasna apartinuse armatei ruse. În anii 1916-1917, Imperiul Rus trimisese în România sute de mii de soldati, împreunã cu mari cantitãti de armament, proiectile, explozibili si echipamente. Dupã izbucnirea Revolutiei Ruse si prãbusirea vechiului regim imperial, numeroase unitãti rusesti din Moldova s-au dezorganizat. Retragerea lor s-a fãcut în conditii dificile, iar o parte dintre depozite au fost abandonate. Dupã instaurarea regimului bolsevic si ruperea relatiilor dintre România si Rusia sovieticã, problema acestor stocuri a rãmas nerezolvatã. Autoritãtile române au preluat o parte dintre arme si munitii. Alte materiale au rãmas ani întregi în barãcile construite în timpul rãzboiului, fãrã sã fie transportate sau distruse. Presa care a relatat explozia din 1922 preciza cã în depozitele de la Crasna se aflau munitii vechi capturate sau rãmase de la rusi. Unele dintre acestea fuseserã depozitate în conditii improvizate, în constructii din lemn ridicate pentru necesitãtile urgente ale rãzboiului, nu pentru pãstrarea pe termen lung. La patru ani dupã încheierea conflictului, în apropierea unei gãri circulate continuau sã existe sute de tone de materiale inflamabile si explozibile.
Avertismente ignorate
Una dintre publicatiile care a relatat dezastrul sustinea cã presa din Capitalã atrãsese atentia, cu numai câteva zile înainte, asupra riscului reprezentat de depozitele de munitie de la Crasna. Jurnalistii reprosau autoritãtilor cã nu luaserã mãsuri, desi în barãcile aflate lângã liniile ferate se pãstrau cantitãti foarte mari de explozibili. Trãsnetul a fost cauza imediatã a dezastrului. Însã cantitatea uriasã de explozibili, apropierea dintre magazii si pãstrarea îndelungatã a munitiilor au transformat un fenomen natural într-o catastrofã.
Seara de 4 septembrie 1922
În seara zilei de 4 septembrie, asupra Crasnei s-a abãtut o furtunã violentã. Ploaia era însotitã de descãrcãri electrice puternice, iar cerul era luminat continuu de fulgere. În timpul furtunii, un fulger a lovit una dintre magaziile cu substante inflamabile. Potrivit unor relatãri, focul a izbucnit într-o baracã în care se afla trotil. Incendiul s-a extins rapid. Soldatii care pãzeau depozitele au înteles cã flãcãrile puteau ajunge în orice moment la munitii si proiectile. Functionarii gãrii au încercat sã avertizeze statiile vecine si sã cearã ajutoare. Telegrafistul aflat la aparat a continuat sã transmitã informatii pânã când apropierea de depozit a devenit prea periculoasã. Dupã aproximativ o jumãtate de orã, focul a ajuns la materialele explozibile. A urmat o detunãturã de o fortã extraordinarã.
„Orasul a fost zguduit de-o puternicã detunãturã”
În jurul orei nouã, orasul Husi a fost zguduit de o detunãturã puternicã. La început, locuitorii nu au stiut ce se întâmplase. Unii au crezut cã era vorba despre un cutremur, altii despre explozia unui tren sau despre o catastrofã militarã. Curând s-a aflat cã explodase depozitul de munitii de la Crasna, aflat la aproximativ 35 de kilometri de Husi. Ziarele vremii afirmau cã explozia fusese resimtitã pe o razã de aproape 40 de kilometri. Geamurile s-ar fi spart nu doar în gara Crasna, ci si în statiile Banca, Rosiesti si Vaslui. În zona depozitelor, unda de soc a afectat clãdirea gãrii si mai multe locuinte. Plafoane si ziduri s-au prãbusit, ferestrele au fost sfãrâmate, iar firele telefonice si telegrafice au fost rupte. O luminã uriasã a cuprins cerul. Martorii vorbeau despre limbi de foc care se ridicau deasupra depozitelor si luminau împrejurimile.
Panicã în garã si pe câmpurile din jur
Proiectilele si materialele încãlzite de incendiu explodau succesiv, iar fragmentele erau aruncate în jurul depozitelor. Nimeni nu stia dacã focul avea sã ajungã si la celelalte magazii, în care se aflau munitii de artilerie si infanterie. Soldatii de pazã au fugit din apropierea barãcilor. Cãlãtorii aflati în garã au iesit pe câmp, încercând sã se îndepãrteze cât mai mult de foc. Presa descria panica drept „de neînchipuit” sau „indescriptibilã”. În întuneric, printre tunete, explozii si ploaie, oamenii nu puteau afla dacã liniile ferate mai erau intacte si nici dacã întreaga zonã urma sã sarã în aer. Telegrafistul Filip ar fi rãmas la aparat pentru a cere ajutoare. El a fost ulterior trecut printre rãniti.
Trenurile au fost oprite
Trenul care venea dinspre Bucuresti spre Iasi a fost oprit în gara Rosiesti. Trenul plecat seara din Iasi a fost retinut la Vaslui. Garnitura de pe linia Husi-Crasna nu a mai putut înainta si ar fi stationat în gara Oltenesti. Pentru câteva ore, nimeni nu stia dacã sinele fuseserã distruse sau acoperite de resturile depozitelor. Unele ziare au anuntat cã circulatia fusese complet întreruptã. Comunicatul Ministerului de Rãzboi sustinea însã cã trenurile nu fuseserã oprite în totalitate.
Ajutoare trimise din Husi si Vaslui
La primirea primelor telegrame, autoritãtile din Husi au organizat un tren special cãtre Crasna. Presa îi mentiona printre cei plecati spre locul dezastrului pe procurorul Eugen Linde, pe directorul Prefecturii, pe politaiul orasului, pe medicul spitalului comunal si pe ofiteri ai jandarmeriei. Alãturi de ei au fost trimisi politisti, jandarmi si personal medical. Din Vaslui a plecat o companie de infanterie, condusã de maiorul Roni. Militarii aveau misiunea de a izola zona, de a îndepãrta populatia si de a participa la stingerea incendiului. Interventia s-a desfãsurat în conditii extreme. Exploziile continuau, comunicatiile erau întrerupte, iar apropierea de barãcile cu munitii putea fi fatalã. Echipele de interventie au lucrat aproape 15 ore pentru localizarea incendiului.
Ploaia care a limitat dezastrul
Furtuna care provocase incendiul a contribuit, în mod paradoxal, si la limitarea lui. Ploaia torentialã a continuat sã cadã peste depozite, udând terenul, constructiile si vegetatia din jur. La numai câteva sute de metri se aflau alte magazii cu proiectile, focoase, pulbere si munitii. Dacã incendiul ar fi ajuns la toate aceste depozite, întreaga garã si satul din apropiere ar fi putut fi distruse.
Sute de tone de substante periculoase
Datele publicate de ziare aratã dimensiunea impresionantã a stocurilor de la Crasna. Potrivit mai multor relatãri, în barãcile afectate se aflau aproximativ 150.000 de kilograme de acid picric si 220.000 de kilograme de trotil. În total, aproape 370 de tone de substante inflamabile si explozibile. Acidul picric era folosit la încãrcarea proiectilelor de artilerie si putea produce explozii extrem de puternice. Trotilul era, de asemenea, utilizat în munitiile militare. Dimineata, dupã ce incendiul a fost localizat, autoritãtile au putut evalua mai bine distrugerile. Una dintre relatãri afirma cã în locul magaziei explodate se formase un crater cu diametrul de 50-60 de metri si adâncimea de 25-30 de metri. Mai multe barãci fuseserã distruse complet. Altele se prãbusiserã din cauza undei de soc. Comunicatul Ministerului de Rãzboi afirma cã statia de cale feratã a fost grav avariatã.
Ancheta Corpului 4 de Armatã
Ministerul de Rãzboi a dispus deschiderea unei anchete. Un colonel din cadrul Corpului 4 de Armatã a fost trimis la Crasna pentru a cerceta cauzele dezastrului si modul în care fuseserã administrate depozitele. La fata locului a sosit si un reprezentant al conducerii regionale a Cãilor Ferate Române din Iasi. Cauza imediatã pãrea clarã: un trãsnet lovise una dintre barãci, iar incendiul se propagase la depozitele învecinate. Rãmânea însã problema rãspunderii. De ce se aflau cantitãti atât de mari de explozibili vechi lângã o garã circulatã? De ce nu fuseserã mutate dupã încheierea rãzboiului? Ce mãsuri de protectie existau împotriva incendiilor si trãsnetelor? Dupã explozie, Ministerul de Rãzboi a anuntat cã munitiile rãmase la Crasna urmau sã fie transferate în alte depozite.
Pe atunci Huși era reședința județului Fălciu, din care făcea parte și Crasna. Prefectura jud Fălciu care era în Huși a transmis prin telegraf știrea și e normal să se menționeze că s a auzit din Huși. Orașul Vaslui era practic în alt județ, la fel si orasul Bârlad, chiar daca Vasluiul e mai aproape si sigur s a auzit si acolo, realitatea administrativă de la acea vreme punea Husiul la loc important. Plus, bătrânii povesteau ca se auzea frontul de la Iași noaptea, auzeau cum bătea artileria la nord de Iași, deci nu e ceva nou că exploziile se aud la mare departare
Nu e ciudat ca explozia a fost resimtita la Husi mai mult decat la Vaslui, oras aflat cu mult mai aproape de Crasna? Aceasta poveste pare mult inflorita, exagerata!
Huși era reședința de județ pentru județul Fălciu din care făcea parte și Crasna. Normal că în ziare s a scris că s a resimțit la Huși fiindcă prefectura a transmis prin telegraf știrea. Vasluiul era orașul din alt județ, precum și Bârladul. În zilele de azi pare logic să se spună că s a auzit mai degrabă la Vaslui decât la Huși, dar pe atunci Vasluiul era în alt județ față de Crasna. Oricum, la ce cantitate a explodat s a auzit probabil până la Iași. Bătrânii care au prins războiul povestesc că noaptea se auzea frontul de la Iași, cum băteau tunurile, deci nu e ceva imposibil.