Elevii din Vaslui care au sfidat Securitatea: povestea organizației „Scutul Patriei”

REZISTENȚĂ ANTICOMUNISTĂ… În primăvara anului 1949, în timp ce România era strânsă tot mai tare în menghina comunismului, cîțiva elevi din Vaslui au îndrăznit să creadă că frica nu trebuie acceptată ca destin. Se întâlneau pe ascuns în pădurea Paiu, discutau despre libertate, refuzau înregimentarea politică și visau la prăbușirea regimului care le invadase școala, familia și orașul. Strângeau arme și puneau la cale planuri de a ataca instituții cheie din orașul Vaslui: distrugerea liniilor ferate din gară, aruncarea în aer a sediului partidului comunist din oraș etc. Pentru Securitate, acești adolescenți au devenit peste noapte „dușmani ai poporului”. Așa s-a născut organizația anticomunistă „Tânăra Gardă”, devenită mai târziu „Scutul Patriei”: o grupare de elevi vasluieni care, în loc să-și trăiască liniștiți anii de liceu, au ajuns în anchete, procese militare și închisori.

Imediat după 23 august 1944 și apoi după abdicarea forțată a regelui Mihai în decembrie 1947, România a intrat rapid sub control sovietic total. Organele de represiune ale noii „democrații populare”, Securitatea, justiția militară și milițiile, au transformat spațiul public într‑un tărâm al terorii. În acea atmosferă de frică au apărut însă mii de grupări clandestine. Rezistența a cuprins foști ofițeri ai Armatei Regale, preoți, țărani, muncitori, intelectuali, dar mai ales elevi de liceu. Conform unui studiu de la Memorialul Sighet, între 1948 și 1989 au fost arestați sau deportați mii de elevi, iar aceste grupuri se organizau în secret, jurau credință, căutau arme, scriau și distribuiau manifeste și plănuiau să îi sprijine pe partizanii din munți ori să treacă peste graniță. Valul de represiune este ilustrat de deportările masive din 1949 și 1951, când peste 10.000 de adolescenți au fost ridicați din internate și din casele lor. Rapoartele de sinteză din anii 1945‑1960, precum și mărturiile din Memorialul Comunismului, arată că au existat mii de organizații anticomuniste în întreaga țară. Acestea urmăreau forme variate de opoziție: unii luau drumul munților pentru a lupta în mod deschis alături de partizanii din Făgăraș, Mehedinți, Banat sau Apuseni; alții își pregăteau insurgența în orașe și sate. În unele cazuri, nucleul era format din ofițeri de rezervă care visau la intervenția anglo‑americană; în altele, tineri entuziaști devastau portrete ale conducerii comuniste, scriau epigrame satirice sau „înjurături” la adresa lui Lenin și Stalin. Acest context general a alimentat și situația din județul Vaslui, unde rezistența s‑a manifestat timpuriu. Potrivit unui studiu privind activitatea liceenilor din Vaslui și Huși, între 1945 și 1948, în școli, a existat o puternică tradiție „legionară” și naționalistă; elevii au protestat împotriva comunizării, au stricat simbolurile noului regim și au fost sancționați sever. În 1948, mai multe eleve de la liceul de fete din Vaslui au distrus portretele Anei Pauker, Gheorghe Gheorghiu‑Dej, Lenin și Stalin; ele au fost identificate de către membrii Uniunii Tineretului Muncitor și în final exmatriculate din toate școlile din țară. 

Originea organizației „Tânăra Gardă”/ „Scutul Patriei”

Conform unui dosar al Securității din 1949‑1950, la Vaslui, a apărut în primăvara anului 1949 un nucleu clandestin format preponderent din elevi de liceu, care inițial s‑a numit „Tânăra Gardă”. Într‑o notă de la Serviciul de Informații al Tribunalului Militar Iași, se arată că gruparea și‑a schimbat ulterior numele în „Scutul Patriei”. Autoritățile precizau că organizația nu era de tip legionar în sensul vechii Mișcări Legionare, deși unii membri simpatizau cu valori naționaliste; ea aspira la răsturnarea regimului comunist și instaurarea „vechiului regim naționalist” în eventualitatea declanșării unui război mondial. Aceasta este o distincție importantă, spre deosebire de organizațiile legionare interbelice, „Scutul Patriei” își dorea o alianță cu forțele occidentale și sprijinul anglo‑american. Datele din dosar arată că nucleul a fost constituit de elevi de la liceele din Vaslui și de cîțiva tineri din împrejurimi. Inițiatorul ar fi fost elevul Ioan Sabadac zis Jenică, care provenea dintr‑o familie modestă din Miclești. Împreună cu colegii săi Coman Evdochim, Gheorghe Niță, Scurtu Antohi, Sabadac Constantin și alții, ei au început să adune simpatizanți printre prieteni și rude. Fiecare membru a depus un jurământ de credință și i‑a fost atribuit un pseudonim. Pentru a se recunoaște, purtau pe rever o banderolă roșie și salutau cu expresia creștină „Doamne ajută!”. Organizația se adresa tinerilor care nutreau sentimente anticomuniste și naționaliste, dar și persoanelor în vârstă care fuseseră marginalizate de regim. Dosarul notează că nu au existat ofițeri activi în cadrul structurii; totuși, cîțiva adulți, un preot, un mecanic și un lucrător agricol, s‑au implicat fie ca simpatizanți, fie pentru a furniza echipament. În total, au fost identificați 27 de inculpați, majoritatea elevi, judecați în ianuarie 1950. 

Planurile și activitățile organizației. Tabără de rezistență în pădurea Paiu

„Scutul Patriei” își propunea să pregătească o insurecție în momentul izbucnirii unui război între SUA și URSS. Potrivit raportului Securității, membrii au stabilit o serie de obiective clare: ocuparea sediilor poștei, a gării, a telefoanelor și a miliției din Vaslui; sabotarea liniilor telefonice și telegrafice; distrugerea șinelor de cale ferată pentru a întârzia eventuale transporturi de trupe; pregătirea unei baze de rezistență în pădurea Paiu, situate la marginea orașului. Ei plănuiau să se retragă în munți sau să treacă granița dacă acțiunea era descoperită. În același timp, membrii grupării au căutat să procure arme și echipament. Unul dintre ei avea 3 busole și mai multe cartușe de pistol; altul încerca să obțină puști și muniție de la un fost militar. De asemenea, la percheziții s-a descoperit că organizația poseda o armă de tip Z.B. ascunsă în spatele gării, în pământ. Gruparea a colectat bani prin cotizații săptămânale și a recurs uneori la mici furturi pentru a se dota: au sustras sticle de vin, prăjituri, termometre, mănuși și diverse obiecte din magazine pentru a le valorifica. Banii au fost folosiți pentru procurarea de „bocanci, lanternă, cazma, stilouri și tricolor”, arată raportul. Un rol important îl juca propaganda. Cu ajutorul unei mașini de scris furate, tinerii au redactat manifestul „Frați români, nu vă descurajați!”, care îndemna populația să reziste comunismului: „Regimul acesta va cădea curând … intrați în rândurile noastre și sprijiniți întreaga țară”. Texte similare erau dactilografiate în mai multe exemplare și răspândite în cartierele din Vaslui și în satele limitrofe. Tinerii discutau și despre modul în care vor organiza „justiția poporului” după răsturnarea regimului și visau la reîntoarcerea lui regelui Mihai pe tron. 

Descoperirea și înfrângerea grupului

În august‑septembrie 1949, un informator al Securității a aflat de existența organizației. Membrii au fost filați, iar în urma unor percheziții au fost ridicate manifeste, banderole roșii, o mașină de scris, arme și câteva cartușe. În dosar se menționează că pe 25 ianuarie 1950 Tribunalul Militar Iași a judecat cauza, iar pe 30 ianuarie a pronunțat sentința. Cei 27 de inculpați au fost condamnați pentru „uneltire contra ordinii sociale” și „pregătirea de acte teroriste”, primele infracțiuni prevăzute de Codul Penal comunist. Pedepsele au variat de la câteva luni la mulți ani de detenție. Deși dosarul nu redă toate pedepsele, exemplele sunt elocvente: elevul Ion Sabadac a primit 7 ani de închisoare corecțională; Coman Evdochim a primit 4 ani de închisoare, Niță Gheorghe a primit 4 ani, Scurtu Antohi 4 ani, Sabadac Constantin 4 ani. Într‑un dicționar al victimelor comunismului, se precizează că Elena Negruț a fost arestată împreună cu 24 de colegi, bătută în timpul anchetei la Iași și condamnată la 30 ianuarie 1950. Alte sentințe îi vizau pe un preot din satul Brăhășoaia și pe un mecanic din Vaslui. Judecătorii militari au subliniat că organizația nu avea arme și nu legase contact cu partizanii din munți, dar au dat pedepse aspre „pentru a servi drept exemplu”, susținând că tinerii au fost „induși în eroare de agenți reacționari”. Mărturiile foștilor deținuți arată că tinerii au fost torturați în beciurile Securității pentru a‑și recunoaște presupusele crime. Au fost bătuți și obligați să semneze declarații pregătite de anchetatori; altora li s‑a promis eliberarea în schimbul unor „confesiuni” incriminatorii. Cei condamnați au fost dispersați în lagărele de muncă din țară. Puțini au mai putut să‑și termine studiile după eliberare; stigmatul „deținut politic” i‑a urmărit zeci de ani.

O familie din Codăești, în malaxorul represiunii comuniste

DUȘMANI AI POPORULUI… Un caz aparte în dosarul „Scutul Patriei” este cel al familiei Coman. Printre elevii anchetați și condamnați s-a aflat și Coman Evdochim, elev la Liceul Mixt din Vaslui. În dosarul Securității, el apare în rândul membrilor organizației, alături de ceilalți tineri vasluieni acuzați de „uneltire contra ordinii sociale”. Represiunea nu s-a oprit însă la elev. Aceasta a lovit și în părinții săi: preotul Pavel Coman, slujitor la Parohia Rediu-Galian din comuna Codăești, și soția sa, Elena Coman, casnică. Părintele Pavel Coman se născuse la 27 ianuarie 1907, într-o familie simplă din satul Telejna, comuna Zăpodeni, județul Vaslui. După studiile teologice, a fost hirotonit și numit preot în comuna Codăești. În ochii comunității, era un slujitor al satului; în ochii Securității, a devenit însă rapid un „element mistic”, „chiabur” și „încăpățînat”. Potrivit datelor, implicarea părintelui Coman a fost construită de anchetatori pornind de la un fapt obișnuit: în prima zi de Paști din 1949, el i-a primit în casa sa pe mai mulți colegi ai fiului său, veniți în vacanță după tradiție, cu ouă roșii și cozonac. Erau tineri care refuzau înregimentarea politică în structurile comuniste din liceu și care discutau între ei despre nedreptățile regimului. Întâlnirile lor au atras atenția unor cadre didactice și a celulei comuniste de tineret, iar denunțul a deschis drumul anchetei. La 4 septembrie 1949, părintele Pavel Coman a fost arestat împreună cu fiul său. În anchetă, Securitatea a încercat să transforme prezența preotului în apropierea acestor tineri într-o complicitate politică. I s-a imputat că ar fi știut de existența organizației „Scutul Patriei” și că nu ar fi denunțat-o. Ancheta consemna că preotul ar fi „recunoscut” că fusese de față când fiului său i s-a propus intrarea în organizație și că ar fi cunoscut scopurile acesteia: tipărirea de manifeste și răsturnarea regimului comunist. La proces, însă, părintele Coman nu a recunoscut acuzațiile și nici declarațiile obținute în timpul anchetei.

Părintele Coman a trecut prin închisorile comuniste

SENTINȚĂ... Securitatea a încercat să dea grupului și o tentă religios-legionară. Au fost realizate chiar reconstituiri fotografice cu membrii lotului în timp ce se închinau și sărutau crucea în pădure. În logica regimului comunist, credința, preoția și autoritatea morală deveneau probe de vinovăție. Prin Sentința nr. 100 din 30 ianuarie 1950 a Tribunalului Militar Iași, părintele Pavel Coman a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare corecțională pentru „omisiune de denunț la uneltire contra ordinii sociale”. A trecut prin închisorile de la Iași și Aiud, fiind eliberat la 6 iulie 1951 din penitenciarul Aiud. Soția sa, Elena Coman, casnică, a fost și ea prinsă în valul de represiune care a lovit familia.

Impactul represiunii asupra tinerilor

VICTIME, DAR EROI… Cazul „Scutului Patriei” reflectă drama a mii de elevi care, în perioada 1948‑1962, au ajuns în închisori și colonii de muncă. Conform statisticilor memorialistice, între 2 % și 3 % dintre deținuții politici au fost adolescenți. Multe dintre organizațiile de elevi s‑au născut din spontaneitatea protestelor împotriva comunizării în școli, dar au fost tratate ca bande teroriste. Pedepsele aplicate la Iași în ianuarie 1950 au marcat destine: unii membri au ieșit din pușcării cu sănătatea grav afectată; alții au purtat eticheta de „dușman al poporului” până în 1989 și nu și‑au putut continua studiile. În același timp, dosarele Securității au fost folosite ulterior de regim pentru a justifica represiunea împotriva familiilor lor, părinți disponibilizați, bunuri confiscate și interdicție de circulație.

„Scutul Patriei”

ADEVĂR ISTORIC… În prezent, istoricii încearcă să reconstituie activitatea acestor organizații pentru a înțelege ce a însemnat cu adevărat rezistența anticomunistă. Experiența „Scutului Patriei” demonstrează că frica nu a putut anihila complet spiritul de independență al românilor. Chiar dacă grupul vasluian nu a desfășurat acțiuni armate, el a reușit să atragă peste douăzeci de tineri care, cu prețul libertății lor, au manifestat solidaritate cu idealurile pe care le aveau.