PSD a decis oficial votul în privința Guvernului Mureșan. Anunțul lui Sorin Grindeanu

După o ședință de 20 de minute, social-democrații au hotărât cu unanimitate de voturi să nu susțină Cabinetul Mureșan. Anunțul a fost făcut oficial după întrunire de șeful PSD, Sorin Grindeanu, subliniind că este o decizie„fermă, asumată şi ireversibilă”.
„Deci rămâne cum am stabilit şi în şedinţele anterioare. Urmare a acestui vot de miercuri care va duce la picarea guvernului, PSD îşi reafirmă dorinţa de a guverna. Nu cedăm la niciun fel de presiuni mediatice, la şantaj politic şi nu ne lăsăm intimidaţi de cei care, cu tupeu, au umplut spaţiul public în ultimele zile de fake news-uri şi ne-au acuzat cu tot felul de invenţii doar pentru a forţa un vot PSD pentru acest guvern în Parlament”, a declarat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a susținut că a primit programul de guvernare înainte cu cinci minute de a începe ședința Consiliului Politic Național al PSD.
„Vedem un program de guvernare care va continua austeritatea lui Bolojan”, a spus liderul PSD.
„PSD nu poate gira o asemenea demagogie economică doar ca unii să se instaleze la Palatul Victoriei”, a adăugat Grindeanu.
Șeful Camerei Deputaților l-a acuzat pe premierul desemnat că este „decuplat de la realitatea economică” a României.
„PSD va vota doar un guvern pro-români”, a subliniat șeful PSD.
El a menţionat că parlamentarii PSD vor fi prezenți la audierile din comisii ale miniștrilor propuși și le va propune social-democraților să fie prezenţi în sală, pentru a asigura cvorumul.
Grindeanu: „A avut tot timpul din lume să vină la discuții”
În timp ce social-democrații decideau dacă vor susține Cabinetul Mureșan, premierul desemnat a scris, într-un mesaj pe Facebook, că l-a „contactat din nou” luni dimineață pentru a stabili o întâlnire și că i-a transmis programul de guvernare, subliniind că există și puncte pe care le cere Partidul Social Democrat.
„A avut tot timpul din lume să vină la discuții, discuții aplicate, nu încerca nimeni să îl umilească. Am vrut să avem o discuție civilizată pe care a refuzat-o până acum 20 de minute”, a spus Grindeanu, după ședința Consiliului Național Politic al PSD.
Grindeanu a mai precizat că Guvernul Mureșan nu va primi susținerea în Parlament și se așteaptă la o nouă desemnare din partea președintelui Nicușor Dan sau scenariul pentru alegeri anticipate…https://hotnews.ro/psd-decide-oficial-votul-in-privinta-guvernului-muresan-2359736