VIDEO | Povestea de dragoste care rezistã de 60 de ani: Elena si sotul ei, de la CAP Rebricea la provocãrile pensiei de azi

O DRAGOSTE NÃSCUTÃ ÎNTRE HOLDELE CAP-ului… În casa din Rebricea, unde ecoul vremurilor de demult se împleteste cu realitatea de astãzi, Elena, una dintre câstigãtoarele concursului ziarului nostru „Te abonezi si câstigi” îsi aminteste cu emotie de ziua din 1966 când si-a întâlnit sotul la CAP. La aproape 80 de ani, femeia care a lucrat o viatã întreagã în agriculturã trãieste acum provocãrile vârstei a treia, cu o pensie de 2.800 de lei si un sot grav bolnav. Pe 26 octombrie, dacã Dumnezeu va vrea, vor sãrbãtori 60 de ani de cãsãtorie – o poveste de iubire care a rezistat tuturor încercãrilor timpului.

În vara anului 1966, o tânãrã proaspãt absolventã venea prin repartitie de la scoalã sã lucreze la CAP Rebricea. Elena, originarã din Drãguseni, judetul Iasi, nu stia cã destinul îi pregãtea întâlnirea vietii. Seful sectiei de mecanizare agricolã (SMA), cu 10 ani mai mare si cu ochii frumosi care i-au cîstigat inima, avea sã devinã bãrbatul alãturi de care avea sã-si petreacã urmãtoarele sase decenii. „Era o responsabilitate mare sã coordonezi 10-12 tractoare si toate utilajele necesare pentru a lucra cele 4.000 de hectare ale CAP-ului”, povesteste Elena, amintindu-si de vremurile când agricultura era organizatã în sistem colectivist. Întâlnirile lor aveau loc când el venea pentru receptia lucrãrilor agricole, descãlecând din ogoare direct la biroul ei. Într-o lunã de zile, dragostea la prima vedere s-a transformat în cãsãtorie.

Când iubirea nu tine cont de conventii

Diferenta de vârstã de 10 ani nu a contat pentru cei doi tineri care si-au unit destinele pe 26 octombrie 1966, într-o nuntã organizatã în satul natal al Elenei. De atunci, viata lor s-a tesut în jurul muncii la CAP, al cresterii celor doi copii – o fatã si un bãiat – si al construirii unei familii puternice care astãzi se întinde pe trei generatii. Astãzi, copiii lor au luat drumul lumii: bãiatul lucreazã la Combinatul Chimic din Onesti, iar fata s-a stabilit în Anglia, unde coordoneazã o serã de 100 de hectare. Nepotii sunt rãspânditi între Brasov, Bucuresti si Iasi, dar legãtura cu bunicii rãmâne strânsã. „Foarte des ne viziteazã, mai ales în situatia în care tãtaie, cã ei îi spun tãtaie, nu îi spun bunicule, are nevoie de îngrijire”, spune Elena cu o voce în care se simte si recunostinta, dar si oboseala anilor.

Realitatea crudã a pensionarilor de astãzi

Potrivit informatiilor exclusive obtinute de redactia noastrã, Elena primeste o pensie de 2.800 de lei lunar, în timp ce sotul ei, în vârstã de 88 de ani, are 3.900 de lei, din care i se retine impozitul. „Desi sã nu vã spun… Da, am pensia 2.800 de lei. Mãcar nu îmi mai opreste impozitul”, mãrturiseste femeia cu sinceritatea caracteristicã oamenilor care au trãit mult si au învãtat sã priveascã realitatea în fatã. Reporterii nostri au constatat cã Elena trãieste într-o casã în care copiii au fãcut câteva modificãri pentru a le usura viata: o baie cu canalizare, o masinã de spãlat conectatã la reteaua de apã, dar în rest e acea casã traditionalã. Acest lucru vorbeste despre solidaritatea familialã în vremuri grele. Sotul ei este imobilizat la pat dupã un accident vascular cerebral, ceea ce face ca fiecare zi sã fie o provocare. „Grele, foarte grele sunt vremurile”, spune Elena când e întrebatã despre zilele de astãzi. „Degeaba au majorat pensiile, cã au mãrit preturile peste tot.”

Provocãrile vârstei a treia într-o societate în schimbare

Factura la energie electricã de 400 de lei lunar pentru o casã care are curent din 1970 ilustreazã perfect paradoxul pensionarilor de astãzi: venituri care nu tin pasul cu inflatia si costul vietii în continuã crestere. „Din 39 de milioane, scade 1 milion, deci mai iese la 38. 38 si cu 28… sunt niste bani, avem cu ce trãi, nu putem spune cã ne lipsesc banii”, explicã Elena, fãcând calculele economiei casnice cu pragmatismul unei femei care a învãtat sã se descurce. În ciuda dificultãtilor, cuplul reuseste sã punã deoparte câteva sute de lei pe un card pentru copii, un gest care aratã cã spiritul de sacrificiu al pãrintilor nu se stinge niciodatã. Planurile pentru aniversarea cãsãtoriei de 60 de ani rãmân incerte: „Sãrbãtorim, aducem preotul, facem sãrbãtoare… Dacã dã Dumnezeu si mai trãieste el, dacã nu, renuntãm la toate.” La aproape 80 de ani, Elena rãmâne un exemplu de demnitate si rezilientã, o femeie care a stiut sã gãseascã frumusetea în simplitate si sã construiascã o familie puternicã în vremuri când iubirea era mai presus de conventii. Povestea ei ne aminteste cã, în spatele statisticilor despre pensii si îmbãtrânirea populatiei, se aflã oameni cu nume, cu povesti si cu sperante care meritã respectul si atentia noastrã.

Vremea Nouã este alãturi de pensionarii care se aboneazã la ziarul Vremea Nouã. Elena Buban a primit 300 de lei

CONCURS…Povestea Elenei si a sotului ei oglindeste realitatea a mii de pensionari din judetul Vaslui, care se confruntã zilnic cu provocãrile vârstei a treia într-o societate în care costurile cresc mai repede decât veniturile. În judet, din cei peste 80.000 de pensionari, doar 22.000 au pensii mai mari de 3.000 de lei. În Vaslui mai sunt si 5.700 de persoane care beneficiazã de pensie cã au lucrat la CAP. Aceste statistici aratã cã viata pensionarilor nu este roz în judet. Situatia pensionarilor ilustreazã necesitatea unor politici sociale mai bine adaptate nevoilor populatiei îmbãtrânite din mediul rural vasluian, unde multi dintre cei care au construit agricultura socialistã trãiesc acum cu pensii sub limita decentei. Vremea Nouã sustine pensionarii. Acest concurs, pânã acum a fãcut fericiti multi abonati, care în mare parte sunt pensionari. De la începutul anului, ziarul a premiat 12 pesoane, iar sumele puse în joc pentru acest concurs au fost de 4.200 de lei.