EDUCATOARE INCONSTIENTA

Copiii din grupa pregãtitoare din cadrul Grãdinitei 19 „Micuta Picasso“, aflatã în subordinea Scolii Nr. 8 Vaslui au fost pusi în pericolul de a-si pierde viata, chiar de educatoare! Aceasta a gãsit de cuviintã sã scoatã la plimbare copii de 5 -6 ani, printre camioanele si masinile în vitezã, în zona industrialã, unde nu existã troturare si nici treceri de pietoni! Traseul pe care l-a ales educatoarea s-ar putea schita astfel: a trecut de garã, înspre Bârlad, si a traversat cu copiii calea feratã prin dreptul depozitelor de materiale de constructii aflate în zona pasarelei, dupã care a luat-o pe drumeagul mocirlos de lângã pod, pentru a iesi la strada care duce înspre Ulerom si Vascar, cel mai probabil, ca princhindeii sã admire gardurile ruginite pe care scrie „Fier Vechi“ si sã vadã si ei cum e sã mergi prin noroi! Dupã ce au ajuns la strada respectivã, s-au îndreptat înspre pasarelã, urmând sã o traverseze si sã coboare prin dreptul vulcanizãrilor si service-urilor auto aflate lângã intersectia cu strada Decebal, în zona fostului ICIL, ca apoi sã se îndrepte spre grãdinitã! Zona pe care a ales-o educatoarea pentru plimbare este extrem de periculoasã chiar si pentru adulti: pe portiunea de drum care leagã strada Decebal de Paiu, masinile circulã cu vitezã foarte mare si trotuarul, în afarã de portiunea de pe pasarelã, este inexistent! Dacã un copil ar fi fãcut un pas mai mult pe carosabil, ar fi putut fi izbit în plin de un camion, în conditiile în care soferii obisnuiesc sã meargã cu vitezã în zonã, tocmai pentru cã pietonii sunt foarte rari si, în niciun caz, nu se asteaptã sã vadã pe-acolo un grup de copii, la…plimbare!