După o zi în care inevitabilul de a fi agresată fizic în Londra s-a întâmplat, în drumul spre casă, lacrimile au început să curgă însă datorită emoției cauzate de un miting de sărbătoare dar și de doliul iranian intr-un cartier evreiesc! De mici, noi, românii am asociat drapelul Statelor Unite ale Americii fluturând cu libertatea și democrația dar și istoric vorbind cu o forță salvatoare. În această seară senină cu luna plină, când parcă și natura renescând ia parte la aceast moment istoric când steagul Statelor Unite flutură alături de steagul Iranului și al Israelului pe o stradă londoneză! Este un moment istoric și profund emoționant! Muzica iraniană și israeliană se aude, se cântă în cor pe aceste străzi londoneze! Evreii și iranienii se îmbrățișează și dansează împreună! Pentru moment totul pare ireal! Oamenii cu lacrimi în ochi se îmbrățișează și sărută ca niște adevărați prieteni care s-au regăsit după o lungă perioadă de autocrație! E sărbătoare mare, Iranul are șansa de a fi eliberat din ghiarele Republicii Islamice! E sărbătoare mare, evreii și israelienii sărbătoresc Purimul, sărbătoarea renașterii și a salvării! Sub clar de lună plină într-o zi de luni e multă zarvă, muzică și dans și steagurile fluturate solemn contrastând costumele de carnaval în care sunt deghizați copiii evrei care se plimbă nestingheriți și se amestecă printre grupurile de adulți!
Într-un contrast atât de puternic al unirii în sărbătoare și în priveghere a două națiuni care au fost prezentate nouă ca și adversare timp de decenii întregi, astăzi acești oameni simpli si liberi ne demonstrează ca o legătură strânsă de mii de ani nu poate fi anulată sau uitată nici după 47 de ani de teroare impusă de autocrația Republicii Islamice care a condus Iranul prin liderul suprem Ayatollah Ali Khamenei, ucis pe 28 februarie printr-o acțiune militară de colaborare dintre Statele Unite și Israel pentru eliberarea Iranului!
Mitingul speranței în liberate și al mulțumirii pentru Statele Unite și Israel se desfășoară lângă o galerie memorială… un memorial al durerii!
Sunt un număr modic de portrete a celor peste 40.000 de iranieni uciși de regimul din Teheran în acest an. Ce legătură au toate astea cu România? Păi văzând atâta bucurie dar și durere și îngrijorarea pe chipul acestor oameni, speranță îmbinată cu lacrimi de durere amestecate cu zâmbete. Speranța de a se putea reîntoarce acasă în Iran măcar încă o singură dată, speranța să-și îmbrățișeze părinții, bunicii și rudele din nou, m-a dus cu gândul la Revoluția din ‘89 din România. Pentru moment orice legătură telefonică sau prin internet este întreruptă cu Iranul, fiind total izolat de restul lumii. Cu ochii în lacrimi Melina ne spune ca a fugit din Iran în 2016 și de atunci nu a mai putut merge niciodată să-și viziteze bunicii și rudele. Unchiul ei locuiește chiar lângă zona care a fost bombardată cel mai mult de către Statele Unite și Israel în această operațiune comună de eliberare a Iranului de sub autocrația Republicii Islamice, declarat de multe ori un stat terorist de către Președintele Donald Trump! Melina era foarte îngrijorată și tremurând de emoții și cu lacrimi în ochi ne-a declarat ca inima ei e acolo în Iran și ca speră ca toate rudele ei să fie în siguranță și încă în viață. Tot ea a mai spus ca oricare ar fi prețul acestui conflict se merită plătit pentru o șansă minimă la liberate!
Am întrebat-o de ce și dacă ar fi putut să fie la fel și în Iran. A început să plângă și tremurând mi-a spus ca nu ar mai fi fost în viață acum. Am continuat cu “de ce-urile mele”? Și adunâdu-și cu greu cuvintele a spus ca femeile nu pot participa la proteste, de fapt protestele sunt interzise în Iran, ar fi trebuit să fie complet acoperită și nu ar fi avut dreptul la opinie. “Femeile sunt biciuite, bătute cu pietre, violate și omorâte, nici nu mai au timp să ajungă vii în închisoare. Oamenii nu sărbătoresc aici în stradă un război, ci speranța ca Iranul să devină o tara liberă, acesta este un război pentru Iran și nu împotriva Iranului”. Discuția se petrecea chiar în fața portretului unei fetițe de 3 ani care a fost împușcată recent direct în cap, ca mulți alți copii, fără nicio o remușcare de către forțele Republicii Islamice!
Arash un bărbat iranian care purta drept mantie steagul Israelului și care își pierduse aproape vocea de la atât de multă emoție și scandări de slavă pentru un Iran liber și de mulțumire pentru președintele Statelor Unite, Donald Trump și premierul Israelului Benjamin Netanyahu ne-a declarat referitor la război ca “e un lucru bun pentru Iran și sper să aducă armonie țării mele. Cred în Trump! Te iubesc, Trump! Te iubesc, Netanyahu!”
L-am întrebat pe Arash ce l-a făcut să poarte steagul Israelului: “pentru că avem relații bune de 2000 de ani, nu de acum, de 2000 de ani și nu am avut probleme doar ca până acum nu am fost lăsați de islamiștii care ne-au ocupat țara (Iranul) și care au făcut doar rău omorând mii și mii de oameni. Inima mea e frântă. Republica Islamică a făcut mult rău Iranului”
E multă muzică și energie și mulți oameni care încă demonstrează ca unitatea și solidaritate încă mai există în aceste zile unde agresiunile de orice fel sunt tot mai la ordinea zilei! Oameni care prin inocența, speranța și credința lor m-au făcut să uit complet de faptul ca doar cu 2 ore înainte am fost agresată fizic într-o zona privată și elegantă a Londrei de un necunoscut neprovocat și care tipic englezesc a rămas o enigmă și pentru poliție. Și ca să se termine cu umor tipic britanic, în mod real cel agresat își pierde geanta în cazul meu am rămas cu rucsacul și actele agresorului pe care ulterior le-am făcut “cadou” polițiștilor. Evident cazul se va închide și nimeni nu va fi inculpat. Tipic londonez.
Mulți români spun ca Londra e un oraș violent și se întreba de ce românii încă aleg să trăiască aici. Londra este un mega-oraș/megacity, capitala financiară a Europei și orașul care își menține titlul de World’s Best City de 11 ani consecutiv. Deși există criminalitate la Londra acest lucru nu este nimic nou pentru orice capitală sau oraș foarte mare din păcate, însă momente istorice de genul menționat mai sunt te fac să vrei să faci parte din această capitală minunată! Un loc al contrastelor, al multiculturalității, al dezbinării, dar și al unității și solidarității, al coeziunii sociale și stabilității!
Mai există și un alt aspect, londonezilor le place să sărbătoresca cu toată lumea și cam totul de la Anul Nou Chinezec, la Ramadan, Purim, Anul Nou Iranian, Pesach, Pastle Catolic/Protestant/Anglican, Paștele Ortodox, Diwali și tot asa, deci nu avem timp să ne plictisim și fiecare zi poate fi o sărbătoare dacă alegem să ne alăturăm unei comunități.
Morala acestor întâmplări îmbinate este aceea de a învăța să apreciem ceea ce avem mai bun și mai de preț în România: libertatea și siguranța! Libertatea pe care noi românii am uitat de mult să o prețuim. Libertatea la circulație, libertatea presei, libertatea la opinie, libertatea religioasă și tot asa. O liberate pierdută și recîștigată în ‘89 prin sacrificiu uman asa cum se întâmplă și în Iran. Să nu uităm să ne folosim de aceste libertăți și să luptăm împotriva oricărei încercări de a ne fi limitate. Ascultându-i pe acești oameni mi-a venit pofta de scris Să scriem cât suntem liberi să o facem, să ne exprimăm opiniile cât suntem liberi să o spunem, să trăim tot ce însemna a fi liberi într-o țară în care siguranța și ordinea publică, încă există, comparativ cu alte țări.
Iran și Irak sau bătut 9 ani ca demenții, iar acum irakienii, plâng că este atacat Iranul 🤦 cine dracu îi mai înțelege pe nebunii ăștia.
Atenție mare la ce poate să facă religia pe pământ
Nu religia in totalitatea ei.Fanaticii religiosi sunt periculosi.