EDITORIAL | Georgescu la Vaslui. Între mitul „omului care a dat sistemul peste cap” si realitatea unei vizite cosmetizate

 

EDITORIAL… Sã încep cu o mãrturisire pe care, poate, nu o va face foarte multã lume în presa care a relatat vizita lui Cãlin Georgescu în judetul Vaslui: pânã sâmbãtã, am fost unul dintre cei care l-au privit cu simpatie. Nu neapãrat pentru cã m-ar fi dat pe spate discursul sãu. Nu pentru cã as fi considerat cã toate ideile lui sunt corecte si nici pentru cã as fi fost sedus de aura de „salvator al neamului” construitã în jurul sãu. Principalul motiv pentru care l-am privit cu simpatie a fost altul: am avut impresia cã este unul dintre putinii oameni care au reusit sã tulbure calculele unui sistem politic închis peste 30 de ani în propriile mecanisme. Anularea alegerilor prezidentiale din 2024 a alimentat, pentru milioane de români, sentimentul cã democratia româneascã are probleme mult mai profunde decât cele din discursurile oficiale. Dincolo de interpretãrile juridice si politice ale deciziei, rãmâne o întrebare legitimã, pe care societatea româneascã încã nu a lãmurit-o pe deplin: cât de mult mai conteazã votul cetãteanului atunci când rezultatul unei competitii electorale poate fi anulat din pix? Tocmai aici a apãrut Georgescu. Nu ca un politician clasic, ci ca un personaj capabil sã capitalizeze revolta, neîncrederea si senzatia cã jocurile importante se fac în altã parte decât în cabina de vot. Nu m-a convins Georgescu. Dar, pânã sâmbãtã, îl vedeam ca pe un personaj care a reusit sã dea peste cap niste calcule. Dupã vizita din Vaslui, însã, am început sã mã întreb dacã nu cumva am confundat personajul cu mitul construit în jurul lui.

La Codãesti, imaginea a fost spectaculoasã

Sâmbãtã, la Codãesti, Georgescu a fost asteptat de peste o mie de persoane. Au fost steaguri, pancarte, scandãri si transmisii live. Asadar, prima concluzie trebuie spusã limpede: nu, Cãlin Georgescu nu a fost „respins de vasluieni” la Codãesti. Dimpotrivã. Însã, pentru mine, imaginea pe care am vãzut-o sâmbãtã nu mai era cea a unui om care vine printre oameni si încearcã sã-i convingã. Era imaginea unui personaj atent protejat, înconjurat de bodyguarzi, tinut la distantã de multime si plimbat printr-un decor atent controlat. Georgescu mi-a lãsat sâmbãtã impresia unei comori scoase periodic din seif si plimbate prin tarã pentru a nu-si pierde valoarea simbolicã. Un fel de tezaur politic. În fata unui public care de ani de zile cautã un Mesia salvator, oaspetele a vorbit despre agriculturã, producãtori locali, pãmânt, traditie, Stefan cel Mare si România. Sunt teme care functioneazã în fata unei asemenea multimi, însã nu sunt suficiente pentru a explica România de astãzi si cu atât mai putin pentru a propune solutii. Au existat pauze lungi în discurs. Foarte lungi. Iar publicul, în anumite momente, a pãrut sã se plictiseascã. În loc sã fie captivat de mesajul celui care, în ochii multora dintre sustinãtorii sãi, trebuia sã fie „presedintele ales”, multimea a început sã introducã propriile mesaje si propriile scandãri.

Primul semnal important

Când publicul începe sã vorbeascã peste politician, politicianul trebuie sã se întrebe de ce. Nu este neapãrat un semn de respingere. Poate fi chiar opusul: oamenii vin cu propria lor revoltã, cu propria lor agendã si o proiecteazã asupra personajului pe care îl considerã reprezentativ. Dar asta aratã ceva si profund: Georgescu nu mai este doar un om, a devenit un ecran pe care fiecare îsi proiecteazã propria nemultumire. Si aici apare comparatia cu Nicusor Dan. Paradoxal, sâmbãtã l-am vãzut pe Georgescu mai aproape de Nicusor Dan decât mi-as fi imaginat vreodatã. Nu ideologic. Nu politic. Ci în ceea ce priveste raportul dintre discurs si public. Si Nicusor Dan, atunci când a venit în campanie la Vaslui, a avut momente în care a vorbit unei sãli care pãrea sã astepte cu totul altceva. Un discurs tehnic, rupt de emotia oamenilor, ca al lui Nicusor, la un moment dat a produs aceeasi reactie ca a discursului încãrcat de formule despre neam, pãmânt si traditie: plictisealã. Poti sã fii de dreapta, de stânga, suveranist, progresist, independent sau „anti-sistem”. Dacã vorbesti oamenilor fãrã sã le rãspunzi concret la întrebãri, oamenii, mai devreme sau mai târziu, înceteazã sã te asculte.

Dar de aici pânã la „Vasluiul l-a alungat” este o distantã uriasã

Aici, presa care a transformat vizita într-un spectacol al „înfrângerii lui Georgescu” trebuie, la rândul ei, criticatã. Pentru cã lucrurile sunt mult mai nuantate. Da, la Podul Înalt au existat contestatari. Un pensionar de 76 de ani din Bãcãoani a strigat sã plece „cu circul si maimutãreala”, iar situatia a devenit tensionatã, fiind nevoie de interventia politistilor civili pentru calmarea ei. Dar cîtiva contestatari nu reprezintã „vasluienii”. La fel cum cei peste o mie de sustinãtori veniti la Codãesti nu reprezintã „poporul român”. Adevãrul, de obicei, este mai putin spectaculos decât titlul de presã. De asemenea, Biserica nu l-a „gonit” pe Georgescu pentru cã si pe acest subiect s-a construit o naratiune falsã. Episcopia Husilor nu i-a „închis usa” lui Cãlin Georgescu pentru cã este Cãlin Georgescu. Pozitia exprimatã public a fost una mult mai simplã: în bisericã nu pot fi organizate actiuni politice. Protopopul Adrian Chirvase a spus foarte clar cã Georgescu poate participa la slujbã si se poate închina ca orice credincios, însã fãrã actiuni politice în bisericã sau în curtea acesteia. Asta nu este o „alungare”. Este, mai degrabã, o delimitare între Bisericã si politicã. Si, sincer, într-o tarã în care politicienii au încercat prea des sã-si împrumute legitimitatea de la Bisericã, aceastã delimitare nu mi se pare scandaloasã. Mi se pare cât se poate de normalã. Mai ales cã programul detaliat care circula pe internet nu fusese asumat oficial de Georgescu, iar Episcopia a precizat cã nu aprobase o asemenea întâlnire politicã.

Nici fabrica nu l-a „dat afarã”

 

O altã piesã din poveste este fabrica de mobilã. Conducerea Marcomovas a transmis public cã nu este de acord cu vizita si cã angajatii nu doresc ca Georgescu sã fie primit în incintã. Este un refuz. Dar este un refuz al unei companii private, nu o rebeliune a „Vasluiului”. A transforma acest refuz individual într-o revoltã generalã este la fel de manipulator precum a transforma fiecare scandare pro-Georgescu într-o dovadã cã „poporul îl vrea presedinte”.

Atunci de ce a plecat Georgescu mai devreme?

Programul sãu a fost, într-adevãr, scurtat considerabil. Din cele cinci obiective vehiculate în programul neoficial, Georgescu a ajuns doar la Codãesti si la statuia lui Stefan cel Mare de la Podul Înalt. De la Bãcãoani a plecat spre Iasi. De ce? Putem presupune. Ce vã pot spune cu sigurantã este cã atmosfera de la Podul Înalt devenise usor tensionatã din cauza unor provocatori de meserie. Si din acest motiv, Georgescu a preferat sã nu continue programul initial. Problema realã este alta. Cãlin Georgescu a intrat în politica româneascã pe o usã deschisã de neîncrederea oamenilor în sistem. El a devenit puternic pentru cã milioane de oameni au simtit cã nu mai sunt ascultati. Iar dacã acum începe sã se transforme într-un personaj protejat, cu discursuri regizate, înconjurat de bodyguarzi si alimentat permanent de propria legendã, atunci existã riscul sã devinã exact opusul imaginii care l-a fãcut popular. Pentru cã trebuie sã vã mai spun ceva: în vizita sa de sâmbãtã, de la Vaslui, fostul candidat la cea mai importantã functie în stat nu a bãgat în seamã nicio persoanã care i s-a adresat cu „domnule Georgescu”, ci a acordat atentie doar celor care îl strigau „domnule presedinte”. Asadar, începem sã vorbim de un politician anti-sistem care începe sã semene cu un produs politic ambalat de propriul sãu sistem de imagine. Asta m-a dezamãgit cel mai mult la Vaslui. Nu huiduielile. Nu fabrica. Nu Biserica. Nu cîtiva contestatari. Ci diferenta dintre omul pe care credeam cã îl vãd si personajul pe care l-am vãzut sâmbãtã. Cãlin Georgescu nu a fost „alungat de Vaslui”. Dar nici nu a demonstrat, în aceastã vizitã, cã este cu adevãrat omul pe care se chinuie sã îl proiecteze în fata multimilor.