După ce le-a împovărat cu biruri, Bolojan înjumătățește impozitele și taxele locale pentru persoanele cu dizabilități
ACORD ÎN COALIȚIE… Coaliția a ajuns la un acord, la începutul acestei săptămâni, pe reforma administrației, pachet de relansare economică, reducerea cotelor de impozitare pentru clădirile mai vechi de 50 de ani și impozite reduse pe proprietate pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat. Astfel, impozitul pe clădiri mai vechi de 100 de ani va fi redus cu 25%, iar pentru clădiri între 50 și 100 de ani va fi redus cu 15%. Persoanele cu handicap grav vor beneficia de o reducere de 50% a impozitului pe clădiri și mașini, iar persoanele cu handicap accentuat vor beneficia de o reducere de 25%, dar cu introducerea unor plafoane valorice.
În ședința Coaliției de luni, 23 februarie, s-a ajuns, în unanimitate, la un acord asupra unui set de măsuri pentru modernizarea statului, stimularea economiei și respectarea angajamentelor asumate de România la nivel european, se arată în comunicat. Doar persoanele cu handicap vor mai avea scutire la jumătate din impozitul pe prima locuință și pe primul automobil. Înainte de majorarea cu circa 80% a impozitelor pe locuințe, mult mai mare însă ca urmare a eliminării mai multor excepții de la baza de impozitare, reducerile la impozitul pe locuințe erau acestea, potrivit Guvernului Bolojan: 50% reducere pentru clădiri cu o vechime de peste 100 de ani; 30% reducere pentru clădiri cu o vechime între 50 și 100 de ani; 10% reducere pentru clădiri cu o vechime între 30 și 50 de ani, la care se adăuga o reducere suplimentară de 0,10 a coeficientului pentru blocuri mari (cu regim de înălțime mai mare de 3 etaje și peste 8 apartamente). Acum însă, potrivit unor surse politice din coaliție, Guvernul vrea să reintroducă astfel de discounturi, dar parțial. Potrivit principiului convenit luni, 23 februarie, în coaliție, va fi modificat impozitul pentru locuințele mai vechi de 50 de ani cu înjumătățirea reducerilor existente anterior. Așadar, ar rezulta o reducere de 15% a impozitului pentru clădiri cu o vechime între 50 și 100 de ani, respectiv o reducere de 25% a impozitelor pentru locuințe mai vechi de 100 de ani. Astfel, va fi redactată în acest sens o ordonanță de urgență, au mai stabilit liderii coaliției. „Există o variantă de lucru susținută de toată lumea. În câteva zile va fi prezentată. Noi am susținut-o. E vorba, în primul rând, de a regla acele eliminări. Au fost eliminate acele excepții, de exemplu pe vechimea caselor. Se dădea o excepție, dacă era o casă de 100 de ani, atunci aveai 50% reducere. Dacă era de 50 de ani, aveai 30% și așa mai departe. Acele excepții au fost eliminate. Din punctul nostru de vedere și al UDMR, pentru că ei au propus și noi am susținut, aceste lucruri trebuie să revină și vor fi prezentate. Deci, da. Există mari șanse ca aceste impozite locale să fie reduse”, transmitea săptămâna trecută liderul PSD, Sorin Grindeanu. În cazul persoanelor cu handicap, în coaliție s-a discutat de o reducere cu 50% a impozitului pentru prima locuință, unde se află domiciliul beneficiarului, și o reducere tot de 50% a impozitului pentru primul autovehicul, cu condiția să fie de capacitate cilindrică mică. „În privința taxelor și a impozitelor locale, coaliția a decis să se lucreze pe câteva propuneri de modificări care privesc situația creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situația clădirilor mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități. A fost creat un grup de lucru care va propune soluțiile finale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu.
Divergențe în Coaliție privind investițiile și sprijinul social
Tema investițiilor și a sprijinului pentru categoriile vulnerabile rămâne în centrul negocierilor politice, iar liderul UDMR, Kelemen Hunor, a atras atenția asupra impactului economic al eventualelor blocaje. El a explicat că menținerea investițiilor este esențială pentru stabilitatea firmelor românești și pentru funcționarea economiei. „Investițiile – acestea mențin și economia românească, și firmele românești, pentru că, dacă investițiile se opresc, firmele intră în faliment. Avem nevoie de cofinanțare pentru PNRR, unde sunt sume foarte mari. Și acolo este un efort uriaș și nu am reușit să închidem pachetul social. Acolo există o chestiune care trebuie discutată: cum procedăm cu pensionarii. Propunerea noastră era să existe o plată one-off pentru pensionari, să trecem în textul bugetului că aceasta va fi acordată pensionarilor cu pensii de până la 3.000 de lei”, a declarat liderul UDMR.
Politicienii sunt cei mai handicapați indiferent de partidul din care face parte.Ei sigur au dosare😄
Ce se mai screme degeaba covidul machitor…
Gen (r) Silviu Predoiu, președinte PLAN România, emisiunea InSecuritate, Aleph TV, 23.02.2026:
Subiecte dezbătute:
1. „Premierul” Dan, Nicușor Dan și participarea la Consiliul Păcii;
2. Khamenei nu se lasă. Atacă Trump Iranul?
3. Negocieri cu nuclearele pe masă;
4. Vine sol de pace în Ucraina?
5. Greu de pensionat „specialii”: episodul 6
6. Spune-mi frica ta: Proștii și ticăloșii din politică 👇👇.
👉 Vedem în politica românească atâta ignoranță, incompetență, superficialitate, răutate, nepricepere, confuzie și le punem pe toate sub aceeași etichetă comodă de #prostie. Apoi, aproape reflex, devenim îngăduitori cu ele, întrucât e ….prostie.
PROSTUL, fericitul posesor al prostiei ne amuză uneori, ne enervează alteori, rareori însă ne sperie sau îngrijorează pentru că:
✔️ prostia lui este atât de vizibilă;
✔️ prostia nu știe să se ascundă și aparent nu vrea să se ascundă;
✔️ prostia se trădează singură prin vorbe, prin discursuri aiurea, prin decizii fără cap și fără coadă.
Recunoaștem ușor prostia și, în mod paradoxal, o tolerăm la fel de ușor. Ne spunem că oricum prostul nu va ajunge prea departe și oricum cineva, întotdeauna altcineva dar nu noi, îl va opri din ascensiune, că doar nu o să ajungă prostul vreun ministru, prim ministru sau, doamne ferește, mai sus!
👉 Teama n-ar trebui să fie despre prostul din politică. Teama reală ar trebui să fie despre #ticălosul care a învățat să se ascundă în spatele fiecărui prost.
Ticălosul nu iese în față și nu face zgomot inutil. Ticălosul nu greșește vizibil, el stă în umbră, promovează prostul, îl prezintă în stânga și în dreapta, îl finanțează, îi construiește o carieră fragilă, nemeritată și, tocmai de aceea, controlabilă, apoi PROFITĂ. Pentru că un lider incompetent este infinit mai ușor de manipulat decât unul lucid.
O societate ocupată să râdă de proștii din politică foarte rar găsește timp să vadă cui profită, ori așa se naște cea mai toxică combinație în politica românească, anume aceea dintre inocența aparentă a prostiei și intenția calculată a ticăloșiei: prima atrage atenția, a doua schimbă direcția; prima provoacă glume, a doua produce consecințe.
Ceea ce se uită este că în politică atât prostia, cât și ticăloșia nu sunt neapărat ilegale. Nu orice manipulare încalcă o lege, după cum nici orice joc de culise nu se finalizează cu un dosar penal.
Deci, dacă noi așteptăm ca poliția, parchetele sau serviciile să ne spună cine sunt proștii și cine sunt ticăloșii din spatele lor, greșim și o să ne dăm seama prea târziu. În realitate problema noastră nu e niciodată doar juridică, legală sau de securitate, deci de competența lor, ci este una morală și civică, este întotdeauna despre competența noastră ca cetățeni. Nu instituțiile trebuie să ne spună cum să gândim, ce să facem și cu cine să votăm, ci noi avem această obligație!
Dezbatem mult prea mult prostul din politică, în timp ce ticălosul din spatele lui prosperă liniștit. În mod ciudat tocmai gălăgia pe care noi o facem, râzând sau dojenindu-i pe proști, îi profită ticălosului. Ele crește în continuare!
✅SOLUȚIA: Există un singur antidot. Acesta nu este, din păcate, nici furia, nici umorul la care ne pricepem, este #LUCIDITATEA. Haideți să învățăm să punem întrebările corecte:
▶️De unde a apărut X?
▶️Cine mi l-a prezentat?
▶️În ce context am auzit prima dată de el?
▶️Cine este în spatele lui?
▶️Cine îl susține și, mai ales, NOI ce rol am avut în ascensiunea lui prin acțiune sau inacțiune?
Doar punând întrebările corecte ajungem la răspunsurile corecte și doar atunci avem premisele pentru SOLUȚII CORECTE.
Întregul interviu îl puteți viziona aici:👇
https://www.youtube.com/watch?v=svZZcYaw5To
Foarte multe persoane au dosare de handicap și sunt sănătoși. Să se verifice dosarele, dosar cu dosar și apoi să vezi dreptate. Au relații, pile neamuri între neamuri sau alte rude cu rude și iar rude
Se dau foarte mulți bani la persoane sănătoase. Într-adevar sunt și persoane care merită dar …ce facem cu acele persoane …care nu merită!!!???
Foarte corect!
Handicapații care merg cu motocicleta sau mașina fără adaptare, nu ar trebui sa beneficieze de scutiri. Sunt persoane cu handicap care au cinci mașini pe numele lor, de la toate neamurile, să nu plătească impozit.
Vorbești ca să te aflii în treabă ! Handicapul nu constă numai în lipsa unui picior sau a unei mâni . Sunt și alte boli care dau handicap, chiar dacă vizual ești întreg fizic !
Mai ales atunci, cand probleme la cap, nu ai voie sa conduci!
ai*
Se numesc persoane cu dizabilitati nu handicapati, dar daca atat nivel de inteligenta ai tu ce sa faci..
Persoane cu dizabilități sunt cei care intr-adevar sunt bolnavi, handicapați sunt cei care au certificate făcute prin pile, exemplu dat la știri, unde la un post de vamă toți polițiștii de frontieră au certificat de handicap sau la noi văcar șeful instituției are certificat.
Depinde de persoană! Unele sunt cu dizabilități, altele sunt handicapate de-a dreptul…
Tu, după cum te intuiesc, ești handicapată cu fițe de inteligent; crezi că poți măsura nivelul altora de inteligență…