Două decenii de închisoare pentru bărbatul din Șuletea care și-a hăcuit iubita cu securea
DUPĂ GRATII… Tribunalul Vaslui l-a condamnat la 20 de ani de închisoare pe Grigore Anghelache, bărbatul din comuna Șuletea care, pe fondul consumului de alcool, și-a lovit concubina în cap cu muchia și lama unei securi. În urma loviturilor primite, femeia s-a ales cu fractură craniană acută și, în scurt timp, a decedat. Ajuns în fața anchetatorilor, Anghelache a negat comiterea faptelor și a povestit că, de fapt, acesta a adormit în timp ce concubina lui strângea masa și, când s-a trezit, a găsit-o căzută la podea, decedată. A venit apoi cu noi variante și în fața judecătorilor, dar, într-un final, procurorii au reușit să-i demonstreze vinovăția. Pus în fața probelor, Anghelache a recunoscut până la urmă comiterea faptelor și a primit 20 de ani de închisoare. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.
După ce Grigore Anghelache și concubina sa au băut bine, între cei doi a izbucnit un conflict spontan finalizat cu o crimă. Raportul toxicologic a indicat o alcoolemie record de 3,25 g/l în cazul victimei. Anghelache a ajuns la crimă după ce s-a supărat foarte tare că femeia cu care-și împărțea viața și cu care era de 10 ani a avut curajul să ridice mâna la el. Pentru a-i da o lecție, acesta a pus mâna pe o secure și a lovit fără milă. În urma loviturilor primite, victima s-a ales cu fractură de boltă craniană, hemoragie și fracturi costale penetrante, leziuni care au dus la deces. Mai mult, raportul medico-legal arată cruzimea și furia cu care a lovit bărbatul. În schimb, pe parcursul urmăririi penale, dar și în faza de judecată, Anghelache a tot negat comiterea faptelor și a prezentat variante diferite la ceea ce s-a întâmplat. „Audiat pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii, precizând că nu el a agresat-o pe victimă, în timp ce victima strângea masa, s-a întins pe pat și a adormit, a doua zi dimineață găsind-o căzută pe podea”, scrie în rechizitoriu.
După câteva zile de pușcărie, criminalul a început să-și „amintească” faptele, dar spune că a fost legitimă apărare
„Cu ocazia reaudierii, inculpatul a revenit asupra declarației inițiale, arătând faptul că, în urma unui conflict verbal avut cu victima, aceasta a ridicat mâna pentru a-l lovi, moment în care s-a enervat, a luat o secure cu care a lovit-o inițial peste mână, după care i-a aplicat mai multe lovituri, cu coada securii, în zona capului, însă fără a o lovi în zona corpului. Inculpatul a precizat că în momentul în care s-a oprit în a o mai lovi pe victimă, aceasta a luat o cârpă și a început să se șteargă pe față. În timp ce victima era în picioare în cameră și se ștergea de sânge, s-a întins pe pat și a adormit, a doua zi dimineață găsind-o întinsă pe podea și în cameră o cantitate mare de sânge”, a mai povestit agresorul.
Criminalul încearcă să se scoată, spunând că victima a murit cât dormea el
LOVITĂ CU SECUREA… În cursul judecății, inculpatul a declarat că în după-amiaza zilei de 18.02.2025, în timp ce stătea la masă împreună cu victima, au avut un conflict, deoarece el i-a cerut să nu mai meargă la vecina, deoarece venea băută de acolo. „A arătat inculpatul că el stătea pe pat, iar victima pe un scaun și, în momentul în care s-a ridicat cu intenția de a ieși din cameră, victima l-a lovit în spate. El a pus mâna pe o secure și în timp ce ținea mâna ridicată a lovit-o pentru că nu lăsa mâna, a mai lovit-o o dată. A precizat că a lovit victima cu partea de lemn a securii pe care o ținea tot de partea de lemn. Inculpatul a arătat că a lovit victima în zona mâinii. Apoi, s-a pus în pat și a adormit. Când s-a trezit, a găsit-o căzută lângă pat. A declarat în continuare că a găsit scaunul pe care pusese hainele înainte de a se culca în altă poziție, iar pantalonii de care se dezbrăcase erau pe jos, murdari de sânge. A pus o pătură pe victimă, pentru a nu se vedea urât. Securea a pus-o la loc, de unde o luase, lângă sobă, aceasta neprezentând urme de sânge. În acea seară, nu a văzut sânge. A lovit victima de 2 ori peste mână. Nu poate preciza de ce s-a găsit securea sub pat. Instanța reține că probele științifice administrate în cauză sunt de natură a infirma susținerile inculpatului. Astfel, dată fiind multitudinea de leziuni relevate pe corpul victimei cu ocazia examinării fizice exterioare a acesteia: la nivelul capului, al feței, al membrelor superioare și inferioare, al feselor, al toracelui, este puțin probabil, dacă nu imposibil, de admis susținerile inculpatului, în sensul că a aplicat doar două lovituri victimei, cu partea de lemn a securii și că a găsit-o decedată prezentând aceste leziuni multiple a doua zi, fără ca el, dormind așa cum susține, să fi auzit ceva”, se arată în actul de condamnare a lui Anghelache.