Local

Doctorița șpăgară de la Vaslui, judecată și condamnată pentru luare de mită, recidivează în spitalul de la Huși

ÎN NUMELE ȘPĂGII... Doctorița Doina Andrei, reabilitată după Spitalul Județean Vaslui, s-a aciuat la Huși. S-a răzbunat recent pe o tânără pacientă care nu i-a dat nimic, chiuretând-o „pe viu”

MĂRTURII ȘOCANTE

REVOLTĂTOR… Doamnelor, aveți grijă! Pe 6 august, la Spitalul Huși, în secția de ginecologie este de gardă nimeni alta decât doctorița Doina Andrei, cea care a fost condamnată în trecut la 4 ani și 8 luni de închisoare în regim de detenție, pentru că pretindea mită de la paciente, iar pe femeile care nu aveau bani să îi dea, aceasta le ignora și le umilea, catalogându-le – conform interceptărilor făcute de procurori, „proaste fără bani de autobuz”, „vaci” sau „scroafe”. Deși instanța, la condamnarea de fond, i-a interzis 5 ani de zile să își mai exercite profesia după ispășirea pedepsei, iată că, cum-necum, doctorița Doina Andrei s-a aciuat în 2026 la Spitalul Huși. Șocul cel mare este că aceasta, se pare, nu a renunțat la vechile obiceiuri. Drept dovadă, în urmă cu aproximativ două săptămâni, o tânără însărcinată, venită de urgență la spital cu o iminență de avort, a avut marele ghinion să o găsească pe gardă pe doctorița Andrei. Pentru că nu i-a dat bani, acuză familia fetei, aceasta ar fi avut cruzimea să o chiureteze aproape fără anestezie și chiar dacă vedea durerile îngrozitoare ale pacientei, nu a dat niciun semn de empatie. Ba, ca o aluzie, i-a înmânat tinerei, care abia mai putea de durere, un bilețel cu numele ei și numărul de telefon… ca să o caute ulterior. Noroc de medicul ginecolog care a venit la serviciu a doua zi dimineață și a văzut la timp starea fetei. A chiuretat-o din nou, așa cum trebuia să facă, de fapt, doctorița Andrei. Toate acestea nu pot fi tăgăduite și sunt pe deplin cunoscute de personalul secției de ginecologie, chiar dacă nu s-a depus încă o plângere oficială. Mama tinerei, Mihaela Stroi, într-un gest de revoltă față de tot ceea ce a pătimit fiica sa, a reacționat printr-un mesaj public, în care a descris în amănunt cele întâmplate. Femeia este îndemnată să depună o plângere oficială la conducerea spitalului, deși și din oficiu s-ar putea face o verificare serioasă.

graficul gărzilor de la Spitalul din Huși în luna august

Nu erau de ajuns necazurile prin care trece Spitalul Huși, acum a mai apărut în unitate și o doctoriță condamnată pentru infracțiuni făcute în Secția de Ginecologie a Spitalului Județean Vaslui. Teoretic, poate s-a reabilitat între timp, dar practic, aceasta nu s-a lecuit de vechile obiceiuri. A pățit-o o tânără, în urmă cu aproximativ două săptămâni, care a ajuns în Spitalul Huși, în regim de urgență. Era însărcinată de puțin timp și, atât ea, cât și soțul, își doreau foarte mult un copil. Numai că au apărut brusc semnele unor probleme cu sarcina și așa a ajuns de urgență la spital. Ghinionul pe care tânăra l-a avut nu îl va uita niciodată. De gardă era nimeni alta decât doctorița Doina Andrei. Probabil, a ochit-o că este o persoană cu educație, dar și cu o anumită stare materială, așa că a tot făcut aluzii. Nu a primit însă nimic, așa că a urcat-o pe masă. Fata, deși chinuită de dureri, a povestit că a auzit când doctorița Andrei i-a spus asistentei să nu pună toată cantitatea de anestezic, ci „cam jumătate”, trecând la un chiuretaj aproape… pe viu. Sunt greu de redat în cuvinte durerile prin care a trecut tânăra nu doar în timpul chiuretajului, ci și ulterior. Doctorița Andrei însă nu a fost deloc mișcată. Ba, a făcut un gest de o aluzie mai mult decât evidentă: i-a dat un bilețel pacientei, cu numele ei și numărul de telefon, „ca să o caute”. „Nu am vrut să îi dau nimic pentru modul în care s-a purtat. Dacă se purta frumos, poate îi dădeam”, a spus tânăra. Noroc de faptul că a doua zi a venit un alt medic, iar acesta a văzut pacienta și starea în care se afla. A consultat-o rapid, a chiuretat-o din nou așa cum trebuia, făcând ceea ce ar fi trebuit să facă, de fapt, doctorița Andrei.

Mama tinerei paciente: „Fata mea a ajuns la acel spital cu ambulanța din cauza unui avort spontan. A dat acolo peste o doctoriță care, ce să vezi, făcuse închisoare pentru luare de mită. A chiuretat fata fără anestezie”

În spațiul public, mama tinerei, revoltată, a împărtășit oamenilor ceea ce a trăit fiica sa, cu controversata doctoriță. Comentariul amplu a fost scris în dreptul imaginilor recente, cu divergența dintre un anume cetățean, cu managera spitalului, Mihaela Nacu. „De obicei nu comentez la astfel de filmări, dar de data aceasta nu pot să mă abțin! În urmă cu două săptămâni, fata mea a ajuns la acel spital cu ambulanța din cauza unui avort spontan. A dat acolo peste o doctoriță care, ce să vezi, făcuse închisoare pentru luare de mită. A chiuretat fata, fără anestezie, pentru că nu i-a dat mită. Mă întreb unde este dreptatea? De ce această doctoriță mai lucrează încă, chiar și cu contract de prestări servicii (am înțeles că nu este angajată a spitalului)? Și nu numai atât! A doua zi, când s-au schimbat gărzile, medicul de gardă a constatat ca nici măcar nu a făcut treaba până la capăt și a trebuit să fie chiuretată a doua oară. Din fericire, acel doctor a făcut o treabă bună! Nu o să dau numele doctorului, dar dacă vedeți acest mesaj, domnule doctor, să știți că o mamă se roagă pentru sănătatea dvs. și a asistentelor care au dat dovadă de empatie ! Nu totul este negru în acel spital, dar ca lucrurile să funcționeze, trebuie făcută CURĂȚENIE GENERALĂ!”, a transmis, public, Mihaela Stroi, mama tinerei paciente.

Ce se străduiește să facă bine personalul din secția de ginecologie pentru a recupera încrederea pacientelor spulberă într-o noapte doctorița „venetică” Doina Andrei

DOCTORIȚA ȘPĂGARĂ… Într-adevăr, în secția de ginecologie a Spitalului Huși, sunt cadre medicale care își fac treaba. Asistentele și infirmierele au o conduită profesională bună față de paciente, au grijă de acestea, iar medicii își fac datoria. Este curățenie, sunt condiții de igienă, iar în saloane, grație unei donații a Clubului Rotary Huși, sunt televizoare, care fac pacientelor șederea mai ușoară. În ciuda acestor aspecte pozitive, însă, probabil pe fondul lipsei de personal, la Huși, s-a pripășit și doctorița Doina Andrei care, iată, strică fără niciun fel de remușcare ceea ce personalul din secția de ginecologie a Spitalului Huși încearcă să construiască, și anume, încrederea pacientelor. „Această doctoriță este cu contract de prestări servicii. Nu îi pasă nici de spital, nici de paciente. Ea vine să mai facă un ban. I s-a dat o șansă, probabil, pentru că este mare criză de personal, dar nu merită. Păcat de celelalte cadre medicale, care se străduiesc să muncească, să fie alături de paciente. Ar trebui încheiată colaborarea cu dânsa. Tânăra ar trebui să vină să depună plângere la doamna manager. Nu poți cerceta un caz dacă nu ai în spate o plângere”, au spus cadre medicale din Spitalul Huși. Conform graficului de gărzi, doctorița Doina Andrei mai are de efectuat opt gărzi până la sfârșitul lunii august.

26 comentarii

  1. Este un articol tendențios si scris la comanda. Doamna respectiva stroi este prietena cu doamna deleanu pe Facebook! Asa ca, pentru cine avea dubii totul este compus de Lucica/ Jan via doamna deleanu !! Cine a pus aparatura de inregistrat la doctorita in cabinet? Domnul ionel herghelegiu… asa ca fie au ceva de impartit personal cu ea , fie vor sa desfiinteze ginecologia prin ea!! Totul se leaga!!

  2. Pare ca toate aceste articole la adresa spitalului sunt cu dedicație. Nu stiu ce se vrea de fapt. S-a inteles mesajul ca se doreste disparitia sectiei de obstetrica ginecologie. S-a vazut de luni de zile in toate ședințele cum este atacată. Si la spital si la primărie. Să rămână cum doriți, un compartiment, dar cred ca este de ajuns cu târâitul in presă.

    1. Te-as crede daca nu as fi trăit câteva experiențe nefericite in acest spital și dacă nu aș fi platit mai mult decât la privat unele servicii medicale. La privat te duci și știi cât plătești in acest spital de cate ori se schimbă tura o iei de la capăt cu bani la asistenta , infirmiera . Daca rogi o infirmieră să-ți aducă o cana de apa trebuie să-i dai bani , daca nu , nu o mai vezi pe a doua

    2. Adevarul e , ca sectia de gineco nu prea se justifica . Cheltuieli foarte mari , cu angajati foarte multi pe aceasta sectie si cativa pacienti pe luna.

  3. Am spus , CLINICA RECUMED , NU SPITAL .
    ÎN CURÂND VA FI ȘI SPITAL .
    LA VASLUI RECUMEDUL ARE ȘI SPITAL .

      1. Probabil aveai prea putini bani in buzunar si ai dat maruntisul la asistent si doctorul te a expediat la alt spital.

      1. Am spus , CLINICA RECUMED , NU SPITAL .
        ÎN CURÂND VA FI ȘI SPITAL .
        LA VASLUI RECUMEDUL ARE ȘI SPITAL .

  4. Pai daca pacienta facuse avort spontan… doctorita a verificat, spalat si.. gata…. nu mai avea ce scoate la chiurtaj… si atunci? Cum sa i faca chiuretaj ? De ce anesteziere? Problema asa ar trebui gindita si nu gidilita.. in toate domeniile cele mai mici… gresiluțe ..fac din om… neom… concurența mare la bugetari.

  5. Buna ziua, – nu am obiceiul sa comentez De regula citesc, vad autorul si mereu ma gandesc cum sunt mituiti gazetarii fara scrupule, corupti si….. fara carte. Cu ceva anii in urma, undeva prin fata magazinului Central din Vaslui, am vazut cand un individ din presa Vasluiana a primit cinci sute lei de la un agent economic sa tot fie vreo 26 ani de atunci si mentalitatea este probabil aceiasi. Slab profesional, agramati si foarte indiferenti de stirbirea imaginii celui vizat pentru denigrare. ,,Acum 16 ani a fost pusa in catuse” asa a vrut sistemul ,,circ mediatic” . Cauza trebuie redeschisa si vazut ce probe au fost, cine a adunat probele. Daca la vremea respectiva sotia unuia din colegii care au adunat probe, era ,,unsa” sefa, totul era bine. Dr. Andrei are mai multi ani de pregatire pentru aceasta munca decat are varsta autorul acestui articol de presa. Membri din familia mea au fost pacienti ai dr. Andrei- nimic de reprosat. Sa renunti la o profesie, scolita dupa sase ani de facultate, rezidentiat, primariat si multe altele pentru ca ,,tu, gazetar” ma denigrezi si pui in dreptul meu lucruri neadevarata, defaimatoare, chiar nu merita. Astept momentul cand un ziarist v-a fi arestat si condamnat pentru fapte de coruptie. Propun dnei. Andrei sa faca ,,Plangere penala” Doar asa prin actiuni juridice, vom putea citi un ziar cu informari corecte.

    1. Atât de pregătită că tot la stat a ajuns 😁, de ce nu s-a dus în privat să-și câștige o reputație?
      Din punct de vedere moral, o persoană condamnată pentru mită nu mai are căuta in sistemul public

    2. Bravo !
      Se vede că o cunoașteți pe d-na doctor și vă felicit pentru felul cum o caracterizați.
      În anul 1976 , d- na doctor a devenit studentă la MEDICINĂ. Pe atunci foarte greu se lua la MEDICINĂ .
      Doamna Stroi Mihaela minte , a fost pusă de cineva din spital să o denigreze pe d-na doctor Andrei .
      Ziarista Alina Darie -Vrânceanu , să învețe să scrie un articol .

    3. Drept ai spus. Și eu personal am văzut pe șeful acestui ziar în urma cu mulți ani în vreo două episoade când primea de la un primar de municipiu hârtii de câte 500 lei, că numai de astea îi plăceau încă de pe atunci. Atunci scria de bine, acum s a întors ziaristul.

  6. daca cele prezentate in articol si in comentarii nu sunt adevarate , are tot dreptul sa-i dea in judecata pe cei care o denigreaza !

    1. Ar fi tare!!! Dar cum s o faca, daca 200 % e adevarul pur 😀 ) Si inca mai sunt chestii nespuse. Reactie pe reactie. De aceea e bun sa nu pierzi ocazia sa taci, daca stii ca esti cu musca pe caciula.

  7. Management de top la Husi : il pandesti pe Tataru din pod sa vezi cum ia gaina, il dai afara, dar angajezi un medic care deja era consacrat…cu executare :)))

  8. În romania, dacă medicii ginecologi ar avea un comportament civilizat, empatic față de femei nu ar mai fi un procent atât de mare de cancere genitale depistate târziu la femei. Femeile ar avea curaj să meargă cât mai des la controale ginecologice și care sunt f importante. Dar când știi cum te privesc medicii, ce comentarii fac, cum se comporta cu tine ca pacienta te lași lehamite de controale. Și când îți faci curaj sa mergi totuși la control, de multe ori e prea târziu.

  9. Sa mai spună cineva că lumea comentează aiurea. Spitalul Huși e un imens buboi iar angajații sunt bacteriile care alimentează infectia

  10. Daca este adevărat, afara cu ea din sistemul medical!
    Cum pot sa fii atât de insensibil???
    Sa nu ai gram de empatie pentru cel care își pune viata in mana ta??.

  11. Făcătură……..
    Cineva din cadrul spitalului vrea să-i facă rău d-nei doctor Andrei .Este un medic foarte bun și de asta vor să o elimine .
    Se procedează la fel cum s-a procedat cu medicul TĂTARU.
    De unde știe acea Stroie Mihaela că este de gardă pe 6 aug . d-na doctor Andrei ?STROIE trebuie să fie anchetată , nici nu știe să mintă. Să o bată Dumnezeu pe ea și pe cei care au băgat-o la înaintare. DOAMNA DOCTOR ANDREI ( BUSUIOC ) ESTE DIN HUȘI ȘI FACE PARTE DINTR-O FAMILIE DE OAMENI CULȚI . ĂSTA ESTE UN ARTICOL DE DOI BANI .

    1. Fa duamna , fosta colega! Pacienta a ajuns șa spital cu Ambulanta (intelegeai asta daca citeai articolul si nu te aruncai ca sursu-n doba sa o aperi pe spagara) deci nu avea de unde sa stie cine este de garda . Doar intamplarea, nefericita, a facut ca de garda sa fie spagarita!
      Daca tu ca si fosta colega vorbesti de ”d-na doctor” e clar ce fel de colega ai fost si de faptul ca ai primit un banut sa o aperi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button