Din cauza austerității, consilierii locali ai unei comune vasluiene și-au micșorat indemnizațiile

Funcția de consilier local nu este un loc de muncă în sensul tradițional al termenului, ci este o funcție de reprezentativitate. Cu toate acestea, veniturile asociate acestui rol sunt atent analizate, mai ales în perioadele de ajustări bugetare. Un alt aspect esențial care trebuie clarificat este faptul că un consilier local nu primește salariu, așa cum se întâmplă în cazul angajaților din administrația publică. Consilierii sunt aleși locali, nu funcționari publici, și nu au un contract de muncă cu normă întreagă. Veniturile lor provin exclusiv dintr-o indemnizație lunară, acordată pentru participarea la ședințele consiliului local și ale comisiilor de specialitate. Această indemnizație nu este fixă și nu se acordă automat. Ea este condiționată de prezența efectivă la activitățile deliberative, ceea ce înseamnă că implicarea consilierului joacă un rol direct în nivelul sumei primite lunar. În anul 2026, indemnizația consilierilor locali este calculată în raport direct cu indemnizația primarului din localitatea respectivă. Conform legislației în vigoare, aceasta poate reprezenta cel mult 10% din indemnizația lunară a primarului. Totuși, procentul exact nu este impus automat, ci este stabilit prin hotărâre a consiliului local, în funcție de bugetul disponibil și de politicile financiare locale.
La Vinderei, indemnizațiile se înjumătățesc
Până acum, indemnizația consilierilor locali din comuna Vinderei era stabilită la nivelul maxim permis de lege, adică 10% din indemnizația lunară a primarului, însă de luna viitoare, acestea se vor înjumătăți. „Având în vedere contextul economic actual și dorința consilierilor locali de a manifesta solidaritate față de comunitate, cei 10 consilieri locali PSD ai comunei Vinderei propun diminuarea indemnizației consilierilor locali la nivelul de 5% din indemnizația lunară a primarului. Măsura reprezintă un gest de responsabilitate și implicare din partea consilierilor locali, care doresc să contribuie la reducerea cheltuielilor bugetului local și la utilizarea eficientă a fondurilor publice”, se arată în proiectul de hotărâre care urmează să fie aprobat în ședința de Consiliu Local din această lună.
Primarul Ionuț Ghiur: „La vremuri grele se văd oamenii cu caracter”
Edilul comunei Vinderei, Ionuț Ghiur, a apreciat gestul consilierilor locali, mai ales că pentru a mai salva niște bani la bugetul local, el și viceprimarul comunei au renunțat la sporul de proiecte pe fonduri europene, care însemna în jur de 20% din salariu. „Nu pot să am decât respect pentru consilierii care fac parte din echipa mea, oameni care au înțeles că trecem printr-o perioadă dificilă și care au venit cu propunerea de a reduce cu 50% indemnizația consilierilor locali, pentru a contribui la scăderea cheltuielilor din bugetul local.
Nu este prima dată când dau dovadă de responsabilitate. Și anul trecut au propus ca ședințele Consiliului Local să fie organizate o lună da și una nu, tot pentru a face economii la buget. Cât despre cei care anul trecut ne criticau că nu facem ședințe, iar acum vin cu ideea de șase luni de ședințe pro bono, le spun doar atât, după război, mulți viteji se arată. Noi nu facem populism. Noi facem administrație serioasă. Iar pentru cei care cer sacrificii altora, să nu uite un lucru, primarul și viceprimarul au renunțat deja la 20% din sporul de proiecte, iar după aprobarea bugetului vom analiza dacă mai putem face și alte reduceri. Trebuie însă să fim corecți, consilierii locali vin la ședințe, își sacrifică din timpul lor și suportă costuri de deplasare. De aceea, administrația trebuie făcută cu responsabilitate, nu cu spectacol. Încă o dată, respect pentru consilierii care au făcut acest gest. În vremuri grele, caracterul se vede în fapte”, a precizat primarul comunei Vinderei.
Pionierii acestor reduceri, consilierii locali de la Ivănești
MAI RAPIZI… Dacă la Vinderei, vântul austerității abia acum începe să pună probleme autorităților locale, la Ivănești, măsura reducerii indemnizațiilor consilierilor a fost luată încă din luna martie a anului trecut, la propunerea primarului Vasile Novac. „Aceasta este doar una dintre măsuri. Pe lângă reducerea indemnizațiilor consilierilor, am trecut la reducerea perioadei de funcționare a iluminatului public, am oprit orice proiect de investiții pe care îl aveam în plan de realizare, am reziliat contractul cu firma care asigura apa potabilă în acele dozatoare de pe holurile primăriei. Am luat toate aceste măsuri pentru că reduceri de personal nu putem face. Noi, în prezent, lucrăm cu deficit de personal, exclus să mai dăm pe cineva afară. Nu vom umbla nici la diminuarea salariilor, pentru că angajații au familii. Nu ne gândim la așa ceva, pentru că salariile din primărie au rămas înghețate la nivelul anului 2019. Acești oameni care lucrează în cadrul primăriei mai au și ei rate la bănci, iar salariile lor au fost afectate de inflație. Încercăm să reducem de unde putem și ce identificăm”, declara, în urmă cu un an, primarul Ivăneștiului. De atunci, în mai multe comune din județul Vaslui, indemnizațiile consilierilor locali au fost înjumătățite pentru a mai salva din fondurile bugetare.
30% scăzute salariile tuturor angajaților.