DIICOT: 40 de percheziții în Neamț. Mai mulți oameni de afaceri conduși la audieri

Neoficial, am aflat că numai în Piatra-Neamț au fost 5 percheziții, inclusiv la vila unui cunoscut om de afaceri care locuiește în apropierea sediului Poliției Județene Neamț. Procurorii și polițiștii au „călcat”, însă, și firmele a doi frați, cu afaceri în domeniul reziduurilor petroliere, uleiurilor minerale și gazului metan, din Pipirig și Oniceni. Descrierea laconică se potrivește puținor persoane, mai ales dacă ne raportăm la domeniul de activitate enunțat. Una dintre societățile vehiculate în acest context ar fi Mihoc Oil, cu sediul la Pipirig.
Unul dintre oamenii de afaceri cu interese în turism, construcții și agricultură, aflat pe lista de percheziție, nu s-a întâlnit însă cu procurorii, fiind plecat din localitate. Audierile sunt în plină desfășurare la această oră a după-amiezii și probabil se vor întinde până mult spre seară. În funcție de concluziile și deciziile procurorilor DIICOT, vom afla și alte amănunte în acest caz.