Cântăreţul pervers din strana bisericii din localitatea de domiciliu a fost dat afară după ce s-a aflat că ar mai fi avut o relaţie amoroasă cu o consăteancă. Un bărbat în vârstă de 61 de ani, dintr-o localitate de lângă municipiul Piatra Neamţ, fost cântăreţ bisericesc, a fost arestat preventiv pe 10 noiembrie 2020, după ce a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Victima infamei fapte a fost o fetiţă de doar 10 ani, acesta fiind agresată sexual în repetate rânduri. Conform actelor de urmărire penală, faptele au avut loc în perioada 2019 -2020, adică din timpul când minora avea doar 9 ani. Profitând de vulnerabilitatea părţii vătămate, de naivitatea specifică vârstei, dar şi starea materială precare a familiei din care făcea parte, individul a ademenit copila cu sume modice de bani, 10-20 de lei şi ar fi întreţinut cu aceasta relaţii sexuale orale. Surse apropiate anchetei au dezvăluit că despre comportamentul deviant al sexagenarului s-a aflat prin sat, fetiţa ar fi fost consiliată psihologic după implicarea primăriei din localitate şi ancheta desfăşurată de Direcţia de Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ, iar la un moment dat copila a detaliat ceea ce s-a petrecut. După sesizarea organelor judiciare, autorul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ au decis privarea de libertate. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. Ion, aflat în stare de reţinere (…), cercetat în dosarul penal nr. 368/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată (…), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.11.2020 şi până la data 09.12.2020, inclusiv“, conform Judecătoriei Piatra Neamţ. Riscă până la 12 ani de închisoare Dacă în alte speţe de acest gen, autorii se resemnează cu starea de detenţie şi nu contestă sentinţa, pentru a nu se întoarce în familie şi comunitate unde ar fi expuşi oprobiului public, nu aşa stau lucrurile în acest caz. Ioan C. a depus o cerere prin care solicită înlocuirea arestului cu o măsură mai blândă, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.