Cum transformi un copil într-o suspiciune cu pantalonaș sau fustiță

PASTILA JURIDICĂ… Se construiește un sistem în care școlile sunt evaluate în funcție de cîți copii trimit la psiholog și câte „sesizări” bifează – totul alimentat de datele pe care ești obligat să le pui la dispoziție prin contractul educațional. Totul ne este vândut, desigur, sub eticheta „grijii pentru sănătatea mintală”.

Și cum începe toată povestea? Cu o listă. O listă oficială, legală, serioasă, în care statul îți explică de ce copilul tău e o potențială problemă. Ordinul 6.235/2023 și Legea 156/2023 – două documente care ar trebui să fie despre protecție, dar care au ajuns să fie catalogul de simptome al copilăriei normale.
Semnele? O poezie absurdă, un inventar al vieții reale transformat în muniție birocratică:
•       Apatie, iritabilitate, impulsivitate – adică luni dimineață;
•       Somnolență – copilul adoarme la ore, șoc și groază;
•       Ticuri – își roade unghiile, deci pericol public;
•       Randament scăzut – ca toți copiii în mai;
•       Modificări ale dispoziției – copil, nu robot;
•       Dificultăți de comunicare – adică adolescență;
•       Întârziere în dezvoltare – la 2 ani, dacă nu recită Shakespeare.

În lumea reală, orice copil are trei dintre aceste semne într-o săptămână obișnuită. În lumea sistemului, fiecare semn e declanșator de sesizare. Și sesizarea? Nu e o discuție. Nu e un ajutor. Nu e o observație. Este un dosar la DGASPC.

Iar dosarul – ține-te bine – este permanent.
Permanent. Nu se șterge. Nu se prescrie. Nu se uită. Nu se iartă.
Un copil de 7 ani care a adormit la ore – dosar permanent.
Un copil de 9 ani care își roade unghiile – dosar permanent.
Un copil de 10 ani cu randament scăzut – dosar permanent.
Un copil de 11 ani apatic – dosar permanent.
Un copil de 2-3 ani care vorbește mai târziu – dosar permanent.
Așa arată „grija” când e făcută cu pixul, nu cu mintea. Așa arată „protecția” când e făcută cu tabele, nu cu oameni. Așa arată „politica publică” atunci când copilul devine unitate de măsură, nu ființă umană. Pentru că un copil transformat în cifră nu e ascultat. Un copil transformat în indicator nu e văzut. Un copil transformat în sesizare nu e protejat.
E doar inventariat.