Cum îl primim pe Dumnezeu prin Sfânta Taină a Spovedaniei și Sfânta Taină a Euharistiei. Este cineva exceptat de la chemarea lui Hristos?

RĂSPUNS… Întrebarea aceasta, aparent simplă, deschide o fereastră adâncă spre inima credinței și spre taina libertății omului. Dacă privim Sfânta Evanghelie în ansamblu, răspunsul pare limpede: nimeni nu este exclus. Chemarea lui Hristos este universală, adresată fiecărui om, indiferent de trecut, de slăbiciuni, de căderi sau de poziția socială. Ea răsună peste veacuri ca o invitație blândă și stăruitoare: „Vino după Mine”. Privitor la această chemare, marele teolog Alexander Schmemann explică: lumea a fost creată ca „materie a Euharistiei”, deci întreaga creație și toți oamenii sunt, prin însăși structura lor, destinatari ai chemării. Hristos nu „alege” cîțiva din lume, ci cheamă lumea să devină ceea ce a fost menită să fie: o prăznuire a prezenței lui Dumnezeu. Chemarea lui Hristos este universală: veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Nu există păcat care să depășească iubirea Sa și nici om care să fie respins aprioric. Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină. Mântuirea nu este un privilegiu pentru cei „buni”, ci un dar oferit tuturor. Diferența nu o face Dumnezeu, ci răspunsul omului. Chemarea rămâne aceeași; ceea ce se schimbă este atitudinea celui chemat. Sfântul Dumitru Stăniloae afirma în acest sens: timpul este distanța dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul omului.

Pr. Rareș-Cosmin Bădărău
Parohia Secuia

Hristos nu a făcut selecții după criterii omenești, ci a stat la masă cu vameșii, a vorbit cu păcătoșii, a ridicat pe cei căzuți, a iertat pe cei condamnați de societate. Tocmai acest lucru scandaliza pe mulți dintre contemporanii Săi: deschiderea Sa fără margini. Pentru El, fiecare suflet avea o valoare infinită. Nimeni nu era „prea pierdut” pentru a fi găsit sau „prea murdar” pentru a fi curățit; și totuși, există o realitate dureroasă: omul poate spune „nu”. Poate să se închidă în sine, să refuze lumina, să evite adevărul. Această autoexcludere nu este un act brusc, ci de multe ori un proces lent, aproape imperceptibil. Începe cu indiferența, continuă cu amânarea și se consolidează prin obișnuință. Astfel, chemarea, deși prezentă, devine tot mai slab auzită. Autoexcluderea de la chemarea lui Dumnezeu devine o tragedie a vieții umane și a propriei sale libertăți. Cine se exclude? Nu cel slab, nu cel căzut, nu cel care se luptă; ci acela care nu mai vrea să se ridice; nu cel care greșește, ci cel care refuză să recunoască greșeala; nu cel care este departe, ci cel care nu mai dorește să se apropie.

Sfânta Împărtășanie mai este numită și Taina Împărăției

Autoexcluderea este, în esență, o închidere a inimii, refuzul iubirii, chiar și atunci când aceasta se oferă necondiționat. Cea mai mare tragedie nu este că omul păcătuiește, ci că ajunge să creadă că nu mai are nevoie de Dumnezeu sau că nu mai este dorit de El. Ambele sunt iluzii. Într-o astfel de conjunctură, Sfântul Siluan Athonitul vine cu un îndemn actual, dar în același timp veșnic: mare bine este să te predai voii lui Dumnezeu. Atunci în suflet este numai Domnul și nu alte gânduri și el se roagă lui Dumnezeu cu minte odihnită și simte iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar chinui cu trupul. Când sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul Însuși începe să-l călăuzească și sufletul este învățat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povățuit de învățători și Scripturi. Cel mai clar și concis mod prin care ne putem apropia de Dumnezeu este prin sfintele Taine, mai ales prin Taina Sfintei Euharistii, care este numită de Pr. Prof. Alexander Schmemann Taina Împărăției.

Relația cu Dumnezeu în Împărtășanie este o anticipare a învierii

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae insistă că Dumnezeu este Persoană, iar Împărtășania este dialogul suprem. Nu primim o substanță sacră, ci ne întâlnim cu Persoana lui Hristos. Această relație transformă individul izolat într-o persoană capabilă de iubire jertfelnică, după modelul Treimii. În lucrarea Teologia Dogmatică Ortodoxă, Sfântul Preot Dumitru arată că prin Euharistie, Dumnezeu aduce viitorul în prezent. Relația cu Dumnezeu în Împărtășanie este o anticipare a învierii; primim în noi germenele nemuririi, astfel încât moartea fizică să nu mai poată rupe legătura cu El. Taina Împărtășaniei este culmea unirii cu Dumnezeu. Prin primirea Trupului și Sângelui lui Hristos, omul se unește cu Hristos nu simbolic, ci real: Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică.         În acest moment tainic, întreaga ființă a omului – trup și suflet – participă la viața dumnezeiască. Este o unire mai adâncă decât orice legătură omenească, fiind izvorul vieții, al iubirii și al păcii lăuntrice.

Vrednicia nu este un merit pe care îl bifăm, ci un dar pe care Dumnezeu ni-l oferă

SPERANȚĂ… Privitor la această Sfânta Taină, societatea contemporană se lovește de un alt jalon: nevrednicia, unii oameni trăind o perioadă îndelungată în această dispoziție. În acest sens, Sfinții Părinți vin în ajutorul nostru spunându-ne că vrednicia nu este un merit pe care îl bifăm, ci un dar pe care Dumnezeu ni-l oferă. Sfinții Părinți subliniază că nu mergem să primim Sfânta Cuminecătură pentru că suntem sănătoși (drepți, corecți,sfinți), ci pentru că suntem bolnavi și avem nevoie de Doctorul prin excelență, Hristos. Există, însă, și o speranță care nu se stinge: cât omul trăiește, posibilitatea de a răspunde chemării nu dispare. Chiar și după ani de rătăcire, o clipă de deschidere poate schimba totul și avem nenumărate exemple atât în Sfânta Evanghelie cât și în Viețile Sfinților.

Pentru om există riscul autoexcluderii, dar în cazul Mântuitorului, ușa Sa rămâne mereu deschisă

RĂSPUNSUL DUBLU… Hristos nu încetează să cheme: nu obosește, nu renunță, nu retrage invitația. Ușa rămâne deschisă, căci Domnul ne spune în cartea Apocalipsei: iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine. Așadar, întrebarea inițială primește un răspuns dublu. Din partea lui Dumnezeu: nimeni nu este exceptat. Din partea omului: există riscul real al autoexcluderii. Între aceste două realități se desfășoară drama și frumusețea libertății umane. Chemarea există. Răspunsul este alegerea noastră.