Local

Cum a lãsat Fãnel Bogos o comunã fãrã apã? Localnicii au suportat canicula cu robinetele secate!

PRIORITATE… A trecut o sãptãmânã de la incendiul izbucnit la una dintre halele fermei Vanbet din comuna Laza, iar efectele interventiei de stingere a focului sunt resimtite si azi de întreaga comunitate. De sapte zile, locuitorii comunei se confruntã cu lipsa apei la robinete, dupã ce pompierii au folosit reteaua publicã pentru alimentarea autospecialelor în timpul interventiei. Cum era de asteptat, incendiul care a cuprins una dintre halele fermei de pui apartinând omului de afaceri Bogos a mobilizat importante forte de interventie, iar pentru a limita extinderea flãcãrilor, pompierii vasluieni au alimentat în repetate rânduri autospecialele cu apã din reteaua publicã a comunei. Consumul foarte mare de apã a fãcut ca în unele zone sã aparã probleme în distributia apei cãtre consumatori (presiune scãzutã si chiar lipsa apei), probleme care nici dupã sapte zile nu au mai fost rezolvate.

Incendiul de acum o sãptãmânã de la ferma de pui a mobilizat forte importante de interventie, însã în acelasi timp a lãsat întreaga comunitate fãrã apã potabilã într-una dintre cele mai toride perioade ale acestei veri. În timp ce pompierii luptau cu flãcãrile pentru a limita proportiile dezastrului, alimentarea cu apã a fost grav afectatã, iar reteaua publicã a rãmas fãrã presiune. Consecintele sunt resimtite si azi de sutele de familii din comunã, care s-au trezit cu robinetele complet secate, fix în zilele în care mercurul din termometre a urcat pânã la 38-39 de grade Celsius. Fãrã posibilitatea de a beneficia de principala utilitate, oamenii au fost nevoiti sã improvizeze. Multi au transportat apã cu bidoanele din fântâni ori din surse aflate la cîtiva kilometri distantã, altii au cumpãrat apã de la magazine, pentru a-si putea gãti mâncarea. Pentru persoanele în vârstã si pentru familiile cu copii mici, situatia a fost cu atât mai dificilã, cãldura sufocantã transformând lipsa apei într-o adevãratã provocare. Specialistii recomandã, în astfel de conditii, hidratarea permanentã si evitarea expunerii la soare, însã aceste recomandãri sunt greu de pus în practicã atunci când apa lipseste cu desãvârsire.

„Probleme în distributia apei”

Legãtura directã dintre incendiul de la ferma de pui si problemele din alimentarea cu apã a fost confirmatã chiar de autoritãtile locale, într-o postare publicatã pe retelele de socializare. „În urma incendiului produs la ferma de pui Laza, echipele de interventie au fost nevoite sã alimenteze autospecialele cu apã, în mod repetat, între orele 16.30 si 19.30, de la reteaua publicã, ceea ce a dus la un consum foarte mare de apã, apãrând probleme în distributia apei cãtre consumatori (presiune scãzutã si chiar lipsa apei în anumite zone)”, a transmis viceprimarul. Desi explicatia oferitã de administratia localã lãmureste cauza problemei, oamenii se întreabã de ce situatia persistã si la o sãptãmânã dupã stingerea incendiului. În plinã varã, când temperaturile au atins cele mai ridicate valori din acest an, o întreagã comunitate este nevoitã sã facã fatã caniculei fãrã acces la apã.

Ce prevede legislatia în astfel de situatii?

În România, legislatia dã dreptul pompierilor de a utiliza apa din reteaua publicã pentru stingerea incendiilor. Nu este un drept care depinde de acordul operatorului de apã în timpul interventiei, ci face parte din organizarea serviciului public. Legea nr. 307/2006 privind apãrarea împotriva incendiilor stabileste cã apãrarea împotriva incendiilor este o activitate de interes public si cã autoritãtile administratiei publice au obligatia de a asigura existenta si functionarea sistemelor de alimentare cu apã pentru incendii. De asemenea, primarul trebuie sã asigure realizarea si mentinerea în stare de functionare a sistemelor de alimentare cu apã pentru interventie. Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apã si de canalizare, art. 4 alin. (1), prevede expres cã: „Apa potabilã distribuitã prin sistemele de alimentare cu apã este destinatã satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodãresti ale populatiei, ale institutiilor publice, ale operatorilor economici si, dupã caz, pentru combaterea si stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.” În timpul unei interventii, echipajele ISU sau ale serviciilor voluntare/private pentru situatii de urgentã pot alimenta autospecialele din: hidranti exteriori ai retelei publice; rezervoare de incendiu sau alte surse de apã prevãzute în planurile de interventie.

8 comentarii

  1. Se pare că pentru unii orice problema din comuna are deja un vinovat desemnat . Mai lipsește sa fie făcut responsabil și pentru vreme , seceta sau caniculă. Ar fi bine sa discutam pe fapte , nu pe presupuneri .

  2. Este usor sa gasesti un vinovat si sa arunci acuzatii in titluri senzationaliste.Daca exista dovezi clare ,ele trebuie prezentate .Daca nu ,astfel de afirmatii risca sa dezinformeze oamenii si sa transforme o problema complexa intr – un simplu atac la persoana .

  3. Ca la Aquavas!
    Tarife uriașe iar eficienta zero.
    Cum explica operatorul Aquavas aceasta situatie?

  4. În comuna Tanacu nu curge apa la rețeaua publică de 2 săptămâni, primăria, primarul tratează problema la faptul divers.Rezolvați problema pt oameni care vau votat sau plecați.

  5. E pura coincidenta incendiul cu lipsa apei , dar daca după 7 zile nu au rezolvat problema acolo cineva ocupa un post degeaba , acum locuitori să decidă …sa fie vicele …sa fie primarul , consilierii ce au de spus ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button