CSM Vaslui, bătută și de Potaissa Turda

Handbaliștii vasluieni au început bine meciul și au condus pe tabelă până în minutul 11, scor 5-4. Apoi au clacat inexplicabil în prima repriză, când Potaissa a marcat de șase ori consecutiv și s-a distanțat la 6-12, min. 23. Deși a jucat ceea ce știau și antrenorii Vasluiului, Potaissa Turda a fost mult peste CSM Vaslui. Acatrinei și compania au făcut un meci slab, chiar dacă pe alocuri, în repriza secundă, au dat impresia că se pot apropia. Vasluienii au câștigat repriza secundă, scor 17-15, dar punctele au mers la Turda. CSM Vaslui: Valentin Petrila, Eduard Cioată – Vladyslav Kobzâi 3, Alexandru Ionescu 1, Gabriel Cumpănici 2, Andrei Popa 2, Bogdan Cârchea, Rareș Păunică 1, Dragoș Soare, Maksym Karamyshev 1, Silvian Amihăesi 3, Vladimir Carali 3, Bogdan Păunescu, Maxim Oancea 2, Florin Acatrinei 4, Răzvan Chiratcu 6. Antrenori: Bogdan Pralea și Sebastian Hagiu. După 8 etape, Vasluiul se află pe locul 12, cu 6 puncte, iar în runda următoare joacă, în deplasare, cu HC Buzău.