Local

Cristina Chiriac, cea care l-a prins pe Dumitru Buzatu cu șpaga în portbagaj, propusă pentru funcția de procuror general al României

CÂȘTIGĂTOARE… Procurorul Cristina Chiriac a fost nominalizată de ministrul Justiției pentru șefia Parchetului General, pentru „capacitatea deosebită de a valorifica, inclusiv în plan managerial, experiența vastă dobândită în cadrul PÎCCJ, DIICOT și DNA”. Pentru funcția de procuror general al României a mai candidat și fostul șef al Parchetului Militar București, Bogdan Pîrlog, în timp ce pentru funcția de adjunct a concurat un singur procuror, actualul șef DNA, Marius Voineag. 

În fața comisiei, cei doi procurori anticorupție au prezentat o strategie comună, atât Cristina Chiriac, cât și Marius Voineag vorbind despre „bunele practici” din DNA pe care doresc să le implementeze și la Parchetul General. Pentru formularea propunerii Cristina Chiriac pentru funcția de procuror general, ministrul Justiției a avut în vedere următoarele aspecte: „doamna procuror dispune de o experiență profesională vastă și de înalt nivel, dublată de o pregătire juridică remarcabilă, precum și de reale aptitudini manageriale. Acestea sunt demonstrate atât prin activitatea desfășurată într-o funcție de conducere în cadrul DNA, cât și prin conținutul proiectului prezentat, al lucrărilor depuse și al susținerilor formulate în fața comisiei de interviu”. Potrivit ministrului de Justiția, Cristina Chiriac „demonstrează o capacitate deosebită de a valorifica, inclusiv în plan managerial, experiența vastă dobândită în cadrul PÎCCJ, DIICOT și DNA, prin identificarea și promovarea utilizării instrumentelor moderne, de natură tehnică, în activitatea de urmărire penală, corelată cu o abordare strategică orientată spre eliminarea avantajelor economice rezultate din săvârșirea infracțiunilor de corupție și a celor asimilate acestora”. Procurorul anticorupție „a acordat o importanță deosebită managementului cunoașterii și comunicării directe, demonstrând capacitatea de a mobiliza eficient resursele disponibile, cu prioritate pe cele umane, precum și de a valorifica în mod strategic avantajele competitive ale PÎCCJ, în vederea plasării acestei structuri de parchet într-o nouă etapă de dezvoltare și consolidare instituțională.Doamna procuror a arătat că rolul conducerii nu se limitează la îndeplinirea formală a atribuțiilor de coordonare, ci implică asumarea unui leadership activ, capabil să stabilească obiective clare, să definească priorități operaționale și să asigure implementarea coerentă a politicilor instituționale la toate nivelurile ierarhice. Doamna procuror Cristina Chiriac manifestă o preocupare deosebită pentru asigurarea independenței operaționale a procurorilor, considerată un pilon fundamental al statului de drept și o condiție esențială pentru menținerea încrederii în Ministerul Public. Aceasta susține rolul activ al instituției în dezbaterile privind cadrul legislativ referitor la statutul procurorului și independența acestuia, precum și promovarea unei culturi organizaționale bazate pe etică, integritate și responsabilitate profesională, arătând că rolul procurorilor cu funcții de conducere în gestionarea riscurilor de integritate trebuie realizat într-un mod care să nu afecteze independența procurorilor din subordine”, mai precizează ministrul Justiției.

Vasluianca Cristina Chiriac va prelua conducerea Parchetului General de la un alt vasluian, procurorul Alex Florența

Zece candidați s-au înscris, în total, pentru șefia Parchetului General, a Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Actualii șefi ai Parchetului și DNA, Alex Florența și Marius Voineag, nu au mai candidat pentru un al doilea mandat în fruntea celor două instituții, însă s-au înscris pentru alte posturi. Pentru conducerea Parchetului General a candidat șefa DNA Iași, vasluianca Cristina Chiriac și procurorul militar Ciprian Pârlog, care și-a depus dosarul și la șefia DIICOT. Cristina Chiriac este procurorul DNA care a instrumentat dosarul șefului Consiliului Județean Vaslui al PSD, Dumitru Buzatu, prins în flagrant în timp ce își colecta șpaga de pe balta de pescuit de la Cârja. Cristina Chiriac a debutat în magistratură în anul 2011, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, de unde, în anul 2014, s-a transferat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. În 2015, a activat pentru câteva luni la DIICOT Vaslui, fiind apoi transferată la DNA Iași. Aceasta este din Vaslui și a copilărit, ca și prima doamnă a României, Mirabela Grădinaru, la Zăpodeni. Cristina Chiriac va prelua funcța de procuror general al României de la bârlădeanul Alex Florența, care a fost mutat la DIICOT, ca procuror șef adjunct.

 

5 comentarii

  1. Tu vrei inspectoare și sa ii dai JOS ? Pe Botan ? 😁😁😁😎Reclama la Poliție daca ai ce . Sau esti dintre ei deja ??

  2. LA INSPECTORATUL SCOLAR SUNT INCALCATE FLAGRANT TOATE LEGILE! ABUZ IN SERVICIU, POSTURI VÂNDUTE, ORE SUPLIMENTARE VÂNDUTE, POSTURI DE DIRECTORI VÂNDUTE DE INSPECTORAT,CU STIINTA SI COPARTICIPAREA LUI BOTAN. FAVORIZAREA PILELOR ,A CLIENTELEI SAU PE SPAGA. ILEGALITĂȚI ALE INSPECTORILOR SI A INSPECTAREI GENERALE, POSTURI ASCUNSE PENTRU CLIENTELA LOR SI PENTRU ȘPAGĂ. CE SE INTAMPLA LA INSPECTORATUL ȘCOLAR ESTE MULT MAI GRAV.CORUPȚIE,ABUZ IN SERVICIU,POSTURI CUMPĂRATE,FUNCTII VANDUTE SAU ORE SUPLIMENTARE VANDUTE DE ISJ. ESTE MAI GRAV DECAT IN SPITALE.POLITIA,DNA!!!

  3. O hoață o escroacă din mafia MJ care nu poate justifica mulionul de ieuro pe care-l deține ……Procuroarea a devenit cunoscută în spațiul public pentru că în anul 2017 a ținut la sertar o anchetă privind agresiuni sexuale comise de episcopul de Huși, Corneliu Bîrlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă. Dosarul a fost redeschis în anul 2019, în urma unei investigații de presă și a dus la condamnarea episcopului la 8 ani de închisoare.DNA Iași, serviciul teritorial condus de Cristina Chiriac – candidată la șefia Parchetului General, a avut în tot anul 2025 doar 3 rechizitorii trimise în judecată de cei opt procurori, potrivit bilanțului oficial al instituției. În cele trei dosare sunt vizați doi administratori de firme, un paznic și alte persoane fără ocupație. Nici un politician sau șef de instituție nu a fost vizat, potrivit aceluiași bilanț oficial. Procuroare Mondială !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button