Crimă înfiorătoare în comuna Codăești: o femeie și-a omorât sora cu o singură lovitură de cuțit

VICTIMĂ… Caz șocant în satul Ghergheleu din comuna Codăești, acolo unde o femeie în vârstă de 56 de ani a fost ucisă chiar de sora ei. După ce a comis oribila faptă, aceasta din urmă a sunat la 112 și a solicitat sprijinul unui echipaj medical, spunând că sora ei se simte rău. Când a sosit la fața locului, asistenta SAJ de pe ambulanță a constatat că femeia murise de mult șI nu de moarte bună, ci de o lovitură de cuțit.

O crimă care plutea în aer
Vecinii celor două femei spun că suspecta obișnuia să consume alcool în exces și să își bată frecvent sora, pe motiv că nu făcea treburile în gospodărie cât ea era la muncă în sat cu ziua. “O certa și bătea tot timpul, ba pentru că nu dădea apă la animale, ba pentru că nu făcea curățenie. De multe ori, am reușit să o scoatem din mâinile ei, plină de vănătăi, însă de fiecare dată când o întrebam ce s-a întâmplat, nu recunoștea că era bătută de sora ei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, procurorul Ingrid Botezatu, inculpata a fost arestată, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor. “Oganele de urmărire penală au fost sesizate de către o asistentă medicală din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui. În urma deplasării în satul Ghergheleu din comuna Codăești s-a constatat decesul unei femei în vârstă de 56, care prezenta leziuni de violență. Din cercetările efectuate a rezultat că autoarea omorului este sora victimei, o persoană în vârstă de 48 de ani. Ambele femei locuiau în același imobil, iar victima era cunoscută cu probleme psihice, fiind agresată în mod frecvent de inculpată. S-a stabilit că între cele două a izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, iar inculpata a aplicat victimei o lovitură cu un cuțit în zona toracică, care i-a provocat decesul. Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalu Vaslui a dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatei, care este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui a dispus arestarea inculpatei pentru o perioadă de 30 de zile”, a precizat procurorul Ingrid Botezatu.
Mârlance bete și oțeturi! Analfabete și nespălate.