Credintã la -10 grade, sub cerul liber si în puterea noptii. Slujba Sfântului Maslu de pe dealul Motocului se tine afarã

NEVOINTÃ PENTRU CREDINTÃ… În aceste conditii se petrece în aceastã perioadã slujba de Sfântul Maslu la Mãnãstirea Vovidenia, din municipiul Husi. Cum lãcasul cel mare, proiectat pe dealul Motocului, nu este încã gata, iar paraclisul este prea mic pentru cât de multi credinciosi vin în noptile de vineri, preotii si oamenii deopotrivã stau afarã, chiar dacã pe deal e frig de crapã pietrele. Cei mai multi dintre ei spun cã nu simt gerul prea mult, întrucât au credintã în suflete. Slujba Sfântului Maslu este una din cele sapte taine ale Bisericii Ortodoxe, dedicatã vindecãrii trupesti si sufletesti, iar oamenii îsi pun în ea multã sperantã. Preotul Ciprian Enea a recunoscut cã nu e deloc usor pentru atâtia credinciosi care vin pe dealul Motocului sã stea peste o orã sau poate mai mult afarã, sub cerul liber. „Ne strângem unii lângã altii, iar când oamenii sunt mai multi, nu mai avem loc. Și nu putem sã le spunem: „plecați”. Nu putem sã întoarcem pe nimeni din drum”, spune duhovnicul lãcașului, preotul Ciprian Enea.

În fiecare vineri seara, când este anuntatã slujba de Sfântul Maslu la Mãnãstirea încã în constructie „Vovidenia”, pe dealul Motocului din Husi sunt vãzuti venind multi credinciosi. Slujba începe la ora 22.00, iar cei care vin sunt atât din Husi, cât si zone arondate. „Ba, sunt multi si din alte judete. Pãrintele Ciprian a slujit si prin alte pãrti, cu har, si lumea de acolo îl cautã si aici, mai ales pentru slujba Sfântului Maslu”, spun husenii. Numai cã încã nu e gata constructia mare, proiectatã ca sã fie o zidire amplã, încãpãtoare. Este folosit doar un paraclis alãturat. Asa se face cã, dacã pe timp de vreme caldã, multimea petrece de plãcerea linistii si a aerului curat un ceas sau douã pe dealul de deasupra Husului la slujbã, acum, iarna, situatia se schimbã. În mai multe imagini surprinse de credinciosi se vede cum oamenii stau afarã si preotii la fel. Cu totii trãiesc momentele rugãciunilor, înfofoliti, dar hotãrâti sã înfrunte frigul. Credinta cã vor cãpãta ajutor si întãrire în viata lor si a celor dragi îi face sã rãmâne pe loc, pânã la binecuvântarea de la final. Preotul Ciprian Enea recunoaste cã provocarea de a sluji în ger, cu credinciosi cu tot, la temperaturi cu minus, nu este tocmai bine, dar poate cã anume aceasta va fi motivatia de a finaliza mai degrabã constructia Mãnãstirii Vovidenia.

„Ajutati-ne sã ridicãm o bisericã mai mare. Un loc în care copiii, pãrintii si bunicii sã se poatã ruga fãrã sã tremure de frig si fãrã sã stea în ploaie”

„În fiecare vineri seara, la mãnãstire, trãim momente care ne rãmân adânc în inimã: Taina Sfântului Maslu sãvârsitã afarã, sub cerul liber… Ne calcã pragul oameni veniti cu poveri grele, cu suferinte, cu lacrimi ascunse. Oameni care au asteptat cu rãbdare, în frig sau în vânt, doar ca sã audã rugãciunea, sã-si ia acasã aghisma curãtitoare, sã primeascã untdelemnul sfintit, sã simtã cã Dumnezeu nu i-a uitat. Si în aceastã rugãciune rostitã afarã, în fata bisericii , simtim cu totii ceva foarte puternic )…) Bisericuta noastrã este prea micã. Ne strângem unii lângã altii, iar când oamenii sunt mai multi, nu mai avem loc. Și nu putem sã le spunem: „plecați”. Nu putem sã întoarcem pe nimeni din drum”. De aceea, de multe ori, suntem nevoiti sã facem slujbele afarã. Si ne întrebãm în tãcere: Cum sã fie Maslul afarã, oamenii sub cer, când ar trebui sã se roage în Casa Domnului, la cãldura harului, în linistea bisericii? De aceea, cu multã smerenie, venim cu o rugãminte cãtre fiecare inimã care simte cã Dumnezeu i-a fost aproape: Ajutati-ne sã ridicãm o bisericã mai mare. Un loc unde sã încãpem cu totii. Un loc unde lacrimile sã se uneascã în rugãciune. Un loc unde Maslul sã nu mai fie slujit „în lipsã de spatiu”, ci cu pace si rânduialã. Un loc în care copiii, pãrintii si bunicii sã se poatã ruga fãrã sã tremure de frig si fãrã sã stea în ploaie. Oricât de mic ar fi darul, el devine mare înaintea lui Dumnezeu. O donatie înseamnã o cãrãmidã. Înseamnã o lumânare aprinsã. Înseamnã un „Doamne, ajutã!” pus în zid”, a fost mesajul preotului Ciprian Enea.

Credinciosii care merg la Mãnãstirea Vovidenia: „Este o stare anume pe care o simt atunci când urc acest deal al Golgotei husene” 

REFERINTE De reamintit cã locul de pe dealul Motocului, unde sunt si acum ruinele schitului Vovidenia, a prins din nou viatã, dupã ce actuala conducere a Episcopiei Husilor a decis sã nu se opreascã în ideea „alunecãrilor de teren” si a gãsit solutii pentru înãltarea Mãnãstirii Vovidenia si a unor dependente necesare unui lãcas monahal. Opera în sine pare una de-a dreptul uimitoare, întrucât multi nu mai speram ca lângã ruina schitului bãtrân, acest strãjer mereu de veghe peste Husi, sã fie început un proiect amplu. Lucrãrile sunt în curs, iar credinciosii au regãsit dupã niste zeci de ani drumul rugãciunii de pe dealul Motocului. Motivatia fiecãrui credincios diferã de la caz la caz, însã numitorul comun este credinta. „Eu cred în puterea rugãciunii de la Sfântul Maslu, de aceea mã duc”, spune Larisa. „Eu mã duc la slujba de la schit, doar pentru cã sunt acolo cu câtiva vecini, care credem cã e frumos sã te rogi. Nu mã rog pentru ceva anume, ci pentru sãnãtate si pace la toatã lumea. Nu idealizez nimic, totul este la fel ca în oricare altã bisericã din Husi, unde fiecare se duce cu sufletul lui, cu credinta lui, iar preotii se roagã la fel de frumos. Obisnuiesc sã merg la schit, doar pentru cã sunt cu vecinii mei împreunã si este si o stare anume când parcurg acest deal al Golgotei husene”, a spus unul dintre dascãlii din Husi, care merge frecvent la slujbele de la Mãnãstirea Vovidenia.