Crasna – satul născut dintr-o gară. „Trenulețul de păpuși Crasna-Huși” a făcut istorie și era subiect de glume în toată România

CRASNA, MĂRIRE ȘI DECADENȚĂ… Satul Crasna, aflat azi în comuna Albești din județul Vaslui, are o poveste unică. Așezarea nu a existat ca sat în Evul Mediu sau în perioada secolelor 17-18. Numele de „Crasna” venea inițial de la plasa administrativă și de la râul cu același nume, nu de la vreo vatră de sat. Istoria localității începe cu adevărat abia în ultimul sfert al secolului al XIX‑lea, când autoritățile au construit aici un important nod feroviar. În jurul gării s‑a așezat târg și, treptat, s‑au ridicat case, magazii, ateliere și cârciumi. Oamenii au venit la gară pentru a munci, a face comerț sau pentru a merge spre orașele Moldovei. Gara Crasna a fost motorul economic, social și cultural al satului și zonei timp de peste un secol.

Gara Crasna se înființează în jurul anului 1886, atunci când se construiește linia ferată Bârlad-Vaslui. La 25 iulie 1888, se inaugurează o linie ferată între Crasna și Dobrina cu ecartament îngust, iar acest tren va fi cunoscut în toată țara. Noua linie ferată a fost proiectată de către celebrul inginer Anghel Saligny. Astfel, din anul 1888, gara Crasna devine nod feroviar important, iar nodul rutier existent deja a sporit și mai mult importanța localității. În stația Crasna, numită și Docolina, au fost construite ateliere și remiza pentru întreținerea și reparația materialului rulant. Târgul Docolina era mutat din 1825 în zona unde pârâul Strașnic se varsă în Bârlad, iar deschiderea gării a oferit negustorilor oportunitatea perfectă pentru a se muta spre viitorul sat Crasna. În documentele din acea perioadă și în articolele de ziar, gara apare și sub numele de gara Docolina, nume provenit de la vechiul târg aflat pe drumul Crasna-Gura Albești. La 15 octombrie 1890, se continuă calea ferată îngustă Crasna-Dobrina până la Huși.

Un adevărat târg în jurul gării

Crasna a fost inițial un târg itinerant. În fiecare duminică, negustori din Vaslui și Huși veneau cu mărfuri, încălțăminte, stofe, pălării, veselă, și le vindeau în piața din fața gării. În 1910, un ziar relata că „în fața gării Crasna în fiecare duminică jidanii de prin Vaslui și Huși vin în număr mare cu mărfurile lor”. În împrejurimi existau depozite de cereale, lemne, vin și struguri. Bărbații din satele din jur munceau drept cărăuși, cărând zi și noapte sacii cu grâne din vagoanele ce veneau de la Huși către trenurile ce plecau spre Galați sau București. În fiecare miercuri, se organiza târg; învățătoarea Eugenia Bostan nota în 1944 că satul era „animat de mulțime de săteni cari vin să‑și desfacă produsele lor la târgul săptămânal”. Autoritățile organizau și bâlciuri, iar comercianții erau obligați să dețină o „cărțulie de comerciant ambulant” pentru a vinde.

Crasna, un sat prosper în perioada în perioada interbelică. În 1943-1944, autoritățile propuneau sistematizarea localității cu străzi pavate și trotuare

Gara a adus și influx de muncitori și grădinari. Bulgari din Huși veneau primăvara cu căruțe încărcate cu semințe și pluguri, închideau gospodăriile de acasă și plecau să lucreze grădinile de pe valea Bârladului sau a Lohanului. O parte se așezau lângă Crasna, unde plăteau arende mari, dar aveau piață de desfacere, alții mergeau până la Bârlad. Crasna era astfel un sat de negustori, lucrători și ceferiști. În anii 1920‑1930, satul se întindea pe șes, în jurul gării. Toamna se instalau birourile comercianților de tutun, care colectau producția de pe 300 de hectare cultivate în întregul județ Fălciu, o cantitate depozitată apoi în magazii și trimisă cu vagonul. Această efervescență a făcut ca, în timp, localitatea să fie propusă pentru sistematizare: în 1943 – 1944 autoritățile județului Fălciu propuneau pavarea străzilor cu plăci de beton și construirea de trotuare. Crasna devenea un adevărat sat. 

Trenulețul de păpuși Crasna-Huși, subiect de glume în toată România

Un episod aparte din istoria locului îl reprezintă celebrul „tren de păpuși” Crasna-Huși, care circula pe linia îngustă inaugurată în 1888 și prelungită până la Huși în 1890. Garnitura era trasă de o locomotivă mică, cu aburi, iar vagoanele erau scurte și ușoare, motiv pentru care trenul părea mai degrabă o jucărie decât un mijloc serios de transport. Urcarea spre Dobrina se făcea cu mare efort, locomotiva „gâfâind” la deal, iar viteza era atât de redusă încât a devenit subiect de glume în toată România. Se spunea adesea că, dacă te grăbeai, ajungeai mai repede pe jos decât cu trenul, iar o caricatură din anii ’30 ironiza situația, sugerând că poți prinde trenul chiar și după ce a plecat dacă alergi suficient de repede. Poetul Barbu Nemțeanu a surprins plastic această imagine, descriind locomotiva ca pe un „samovar” și trenul ca pe „o jucărie de păpuși”, atât de mic încât ar fi încăput într-un vagon mai mare. Deși lent și adesea ridiculizat, trenulețul Crasna-Huși a rămas în memoria colectivă drept un simbol al zonei și al unei epoci în care timpul curgea mai încet, iar călătoria în sine era parte din poveste. 

Drame, furturi și accidente

Viața în Crasna nu era însă lipsită de aventuri. Presa interbelică a relatat numeroase furturi și tâlhării petrecute în jurul magaziei de cereale și a vagoanelor. Cunoscutul comerciant din Huși, de la acea vreme, Șulim Siegler, s-a prezentat în gară pentru a-și ridica marfa venită cu trenul de la Galați, avea de ridicat mai multe lăzi cu sardele. Lada cu pricina nu se prezenta în condiții bune, la cântărirea ei s-a dovedit că lada cântărea corespunzător însă la deschiderea acesteia s-a observat problema. Lada era plină cu cărămizi și moloz în loc de sardele, acesta cumpărase personal marfa din Galați și asistase la încărcarea ei în vagoane, iar șeful gării V. Prutescu asistase la desfacerea lăzii. Șeful gării a deschis imediat o anchetă, însă, la scurt timp, apare un nou caz. Comerciantul băcan Max Schlima a primit o lădiță cu nisip în loc de sare de lămâie. Hoții sustrăgeau obiectele de valoare și în locul acestora puneau pietriș sau cărămizi pentru a corespunde cu greutatea inițială. Aceste furturi erau posibile datorită faptului că vagoanele trebuiau să staționeze 1-2 zile pentru ca marfa să fie mutată în vagoanele care mergeau pe linia Crasna-Huși. Majoritatea bărbaților din Crasna munceau drept cărăuși în gară, aceștia mutau de dimineață până seara marfa dintr-un vagon în altul. De la Huși veneau zeci de vagoane încărcate cu saci de cereale, vin și struguri, toate erau cărate cu spatele în trenurile de pe liniile ce duceau spre Galați-București. De la Galați veneau trenuri încărcate cu pește, conserve și alte bunuri ce trebuiau cărate în vagoanele de pe linia Huși, cu astfel de muncă s-au ocupat oamenii din Crasna încă din anii 1890.

40 de persoane au murit între 1880 și 2000, la Crasna, pe calea ferată

Nu lipsesc nici tragediile. Un alt caz, din anul 1931, ne ajută să înțelegem pericolul reprezentat de hoți în acele vremuri. În vara anului 1930, își făcuse apariția în gara Crasna comerciantul de fructe Mihai Bălancă, zis Petrescu, din București. El venise în regiunea noastră, unde spera să-și procure mărfuri la un preț mai convenabil. Bălancă a fost ucis într-o noapte, nu se știe de cine, iar criminalii, spre a face să se piardă urma, au simulat un accident de tren. Ei au așezat cadavrul pe linia ferată și a fost descoperit după trecerea acceleratului. În gara Crasna, au avut loc zeci de accidente care au provocat moarte multor persoane, din păcate, au existat și foarte multe sinucideri. În articolele de ziar, am identificat peste 40 de persoane decedate pe linia de cale ferată din anii 1880 până în anii 2000.

Incendii și bombardament

Gara Crasna a trecut prin două distrugeri majore. În 1924, un incendiu, provocat de un fulger, a mistuit clădirea gării și atelierele. Stația a fost reconstruită în anii următori. A doua calamitate a venit în august 1944, în timpul operațiunii Iași-Chișinău. Trupele germane au instalat aici artilerie antiaeriană, dar la 22-23 august 1944 bateriile s‑au retras și aviația sovietică a bombardat gara. Clădirile au fost distruse, podul a fost lovit, iar trenurile au fost aruncate în aer. După război, gara a fost reconstruită într‑un stil simplificat și mult mai modest decât cel original. Chiar și așa, în 1968, ceferiștii au sărbătorit 80 de ani de la inaugurarea liniei, rememorând „trenulețul” cu ecartament îngust și locomotivele cu aburi care pufăiau spre Dobrina. 

Inundații și strămutarea satului

Satul și gara Crasna au fost supuse de-a lungul timpului la nenumărate inundații, în urma ploilor torențiale, râul Bârlad ieșea din matcă, iar apa ajungea să inunde inclusiv gara, până în apropierea drumului european de astăzi. Inundațiile din anii ’20-’30 au provocat pagube serioase atât gării, cât și micului sat. Liniile ferate dintre Crasna-Roșiești și Crasna-Munteni au fost rupte în repetate rânduri, terasamentele au fost luate de viituri, iar gara și casele, inundate; o știre din 1933: „Stația Crasna complet inundată, apele au trecut peste linii și împiedică orice activitate. Mari porțiuni de terenuri spre Crasna și Iași sunt acoperite de apă”. Inundațiile din anii ’50-’60, care au dărâmat zeci de case, sunt ultimele, fiindcă se ia decizia de regularizare a râului Bârlad pentru evitarea catastrofelor. După inundațiile din anii ’60, satul Crasna este mutat pe dealul din spatele gării; înainte, satul era situat în jurul gării, pe șes. Linia ferată și circulația trenurilor nu era afectată doar de inundații, iarna era un alt impediment în calea bunei circulații a trenurilor. După 2-3 zile de ninsori necontenite, liniile Crasna-Huși, Crasna-Munteni și Crasna-Roșiești erau acoperite în nămeți de peste 1 metru. Oamenii din satele apropiate căii ferate erau cei care trebuiau să deszăpezească rutele feroviare și gările, inclusiv cei din Corni și Albești.

Grădinile de la Crasna și Gura Albești

AMINTIRI CU MORILE DE APĂ... Încă din anii 1800, pe râul Bârlad, erau amplasate mori, iar pe maluri se întindeau adevărate grădinării. În satul Gura Albești, avem prezente grădinile de legume începând cu anii 1880 și până după revoluție, de asemenea și în preajma satului Crasna. Grădinăritul era activitatea prestată de țăranii din cele două sate, prezența râului Bârlad în apropiere fiind crucială. Pe stânga șoselei Crasna – Gura Albești au rămas urmele vechilor iazuri, care aveau ca scop alimentarea grădinilor. Dintr-un articol din anii 1939, aflăm faptul că în Huși exista o comunitate de bulgari grădinari care migrau în primăvară spre locurile unde grădinăritul era propice. La începutul lunii martie, din orașul Huși plecau zeci de căruțe trase de câte 2-3 cai, fiind pline până deasupra cu semințe, alimente, nutreț, pluguri, așternuturi, cuști cu păsări și vaci legate din urmă. Își închideau gospodăriile până la sfârșitul toamnei, când aveau să se întoarcă, fiindcă doar iarna o petreceau acasă. O mare ramură din cei plecați (60-70%) mergeau pe valea Prutului, iar o altă ramură, ceva mai redusă ca număr (30-40%), mergeau spre valea Lohanului, a Crasnei și a Bârladului. O parte dintre ei rămâneau în Gura Crasnei și se întindeau până la orașul Bârlad. Grădinarii care alegeau să rămână în Crasna aveau de plătit arende foarte mari, fiindcă aveau piață de desfacere foarte aproape, la târgul Crasna, chiar și grădinarii din lunca Prutului străbăteau dealurile pentru a-și vinde zarzavaturile în Crasna. Din păcate, nu avem mai multe informații despre bulgarii grădinari, despre activitatea lor sau alte documente.

Podul de fier de la Crasna, vedetă acum la Paris

PIESĂ DE MUZEU… Unul dintre simbolurile Crasnei a fost podul de fier peste râul Crasna. Construit în 1896 de atelierul Daydé & Pille din Paris, podul avea o structură metalică elegantă care amintea de podurile proiectate de inginerii francezi în România. Se spune că a înlocuit un pod mai vechi din vremea lui Alexandru Ioan Cuza și că a fost folosit de armatele române în Primul Război Mondial și de trupele germane în august 1944. În 2020, podul a fost demontat pentru a face loc unei construcții moderne; firma franceză a solicitat ca structura să fie expusă la Paris.

Crasna, un sat aparte și o cale ferată care a ajuns nefuncțională

LUCRAREA MARELUI SALIGNY… Istoria satului și a gării Crasna este povestea unei comunități născute în urma dezvoltării României sub regele Carol I. De la inginerul Anghel Saligny, care a proiectat linia îngustă în 1888, până la ceferișții care au sărbătorit 80 de ani de la inaugurare în 1968 și la ultimul tren de călători din 2012 de pe linia Huși-Crasna, soarta satului Crasna a fost mereu legată de calea ferată.