
„În momentul în care au văzut echipajele de poliţie, persoanele care însoţeau atelajul, profitând de întuneric şi de terenul accidentat, au reuşit să fugă, dar au abandonat căruţa”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Suceava.
Chiar dacă nu i-au prins pe contrabandişti, captura din căruţă a fost semnificativă. Marfa conţinea 2.000 de pachete de ţigări marca “Doina”, cu timbru din Republica Moldova, şi 37.490 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, marca LM. Valoarea totală a ţigărilor de contrabandă se ridică la 311.920 de lei.
„Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră suceveni, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale ce se impun. În cauză a fost întocmită lucrare penală ce urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii de număr unic”, au mai precizat reprezentanţii IJPF Suceava.
monitorulsv.ro