Local

Conducerea US „Didactica” Vaslui, întâlnire la Parlament cu parlamentarii USR. Principalele probleme din educație, pe masa discuțiilor

DISCUȚII… Conducerea executivă a Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui a avut o întâlnire de lucru la Parlamentul României cu o parte dintre parlamentarii USR, în cadrul demersurilor sindicale de a aduce în atenția factorilor de decizie principalele probleme din sistemul de învățământ. La discuții au participat, din partea USR, Ștefan Pălărie, președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, și senatorul de Vaslui Cătălin Mândru, membru al aceleiași comisii. Potrivit unui comunicat al Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, întâlnirea a avut un pronunțat caracter tehnic, reprezentanții organizației prezentând argumente și propuneri privind noua lege a salarizării, norma didactică și reglementarea plății cu ora.

Unul dintre principalele subiecte abordate a fost proiectul legii salarizării unitare. Liderii sindicali au susținut că actuala formă a proiectului nu respectă principiile de echitate aplicabile tuturor categoriilor de bugetari și nici metodologia care a stat la baza ierarhizării funcțiilor publice. Potrivit acestora, proiectul inițial, finalizat în mai 2024 și făcut public, prevedea pentru funcția de profesor cu studii superioare, gradația 0, coeficienți cuprinși între 2,76 și 4,06. În noua variantă, prin modificarea grilelor de salarizare, coeficienții ar urma să fie cuprinși între 1,84 și 2,35, valori considerate de sindicat mult sub nivelul justificat de metodologia inițială.

Solicitarea unei ierarhizări corecte

Reprezentanții Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui au insistat că, înainte de stabilirea valorii de referință, trebuie definită corect ierarhia coeficienților pentru fiecare clasă de salarizare. Totodată, aceștia au propus o amplitudine mai mare între clasele de salarizare, astfel încât primele nouă clase să aibă coeficienți între 1 și 4, iar celelalte trei clase, destinate funcțiilor considerate privilegiate, să fie încadrate între 4 și 8. În opinia sindicaliștilor, actualul mecanism conduce la creșteri salariale nesemnificative pentru majoritatea angajaților din sistem.

Norma didactică, un alt punct sensibil

În cadrul întâlnirii a fost discutată și norma didactică de predare. Conducerea US „Didactica” Vaslui susține că a combătut afirmațiile făcute în spațiul public de reprezentanți ai Guvernului privind activitatea cadrelor didactice, folosind ca argumente concluziile ultimului raport OCDE din 2024.

Propuneri privind plata cu ora

Un alt subiect abordat a vizat metodologia privind plata cu ora. Reprezentanții sindicatului consideră că actualul mecanism este interpretat și aplicat greșit. Aceștia au explicat că încadrarea profesorilor pe posturile rămase neocupate reprezintă, în realitate, contracte pe perioadă determinată cu timp parțial, care ar trebui tratate similar contractelor aferente funcției de bază. În același timp, activități precum mentoratul sau inspecțiile școlare nu ar trebui încadrate ca ore de predare, învățare sau evaluare. În acest context, Uniunea Sindicală „Didactica” Vaslui a propus modificarea Legii nr. 198/2023 pentru a clarifica modul de remunerare a acestor activități.

 

5 comentarii

  1. Aceleasi revendicari de 30 de ani: salarii cat mai mari, ore cat mai putine si elevi cat mai putini in clasa. Tiplea, mai schimba placa! Toata lumea stie cat de mult se munceste in invatamant si ce rezultate sunt. Nu m-ar mira sa cereti si neimpozitarea meditatiilor (unde oricum evaziunea fiscala este uriasa). E inceputul lunii iulie si peste 95% din personalul didactic este in vacanta (unii chiar de 2-3 saptamani) iar cei care sunt in activitate vin o data pe saptamana la scoala, semneaza condica si pleaca (cu condica electronica nici nu mai trebuie sa vina la scoala pentru ca actualii directori sunt cu delegatie si putin le mai pasa de ceea ce se intampla in scoala). Putina decenta din partea voastra nu ar strica.

  2. Dar profesorii nu mai fac alegeri la sindicat? acelasi individ expirat intelectual fara nimic nou in luarile de pozitie cu diferiti reprezentanti ai electoratului. Va meritati soarta.

  3. Normal că se întâlnesc cu cei de la USR! Eu am „rămas mască” atunci când unul dintre sindicaliștii din învățământul vasluian a declarat răspicat că, citez: „proști sunt ăștia din Guvern dacă nu înjumătățesc salariile din învățământ. Noi nu avem de ce să facem grevă, oricum avem prea mulți bani”. Nu știu ce sume de bani manipulează domnul profesor de matematică (sindicalistul în cauză), dar cu cu astfel de coordonatori sindicali la nivelul școlilor, Sindicatul domnului Țiplea, cu siguranță nu este privit ca un partener în apararea drepturilor profesorilor, ci, mai degrabă, ca un organism care face blaturi cu guvernanții și parlamentarii, iar pentru aceste „mizerii” dascălii trebuie sa plătească și cotizații.

    Plătiți domnilor profesori, oricum unii dintre liderii de sindicat vă vând, așa cum au făcut-o și în anii trecuți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button