Cei de la Casa de Insolvență Moldova SPRL spun că nu «au jefuit» Reiser Bârlad și că nu au «ciupit» bani din visterie pentru un onorariu nemeritat

În urma publicării articolelor referitoare la procedura de lichidare a SC Reiser SA Bârlad și la activitatea desfășurată de Casa de Insolvență Moldova SPRL, suntem obligați să intervenim public pentru corecta informare a opiniei publice, întrucât materialele publicate conțin afirmații inexacte, omisiuni esențiale și calificări excesive care induc cititorilor o imagine profund denaturată asupra realității juridice și faptice. Articolele utilizează expresii precum „jaf de 8,5 miliarde”, „a ciupit un miliard fără a avea dreptul”, „și-a însușit bani”, „metodă ilegală”, „a subevaluat patrimoniul” sau alte formulări similare, prezentându-le drept fapte certe și dovedite. Or, până în prezent activitatea de lichidare a societății Reiser SA s-a desfășurat în baza Legii 31/1990, procedură ce a fost inițiată de către acționarul majoritar – Consiliul Local Bârlad prin adoptarea HCLM nr. 151/2025. Transformarea unor opinii, suspiciuni sau interpretări exprimate în cadrul unei dezbateri publice în acuzații, prezentate drept certitudini, reprezintă o gravă deformare a realității. Lichidatorul nu și-a atribuit singur mandatul, nu și-a stabilit unilateral remunerația și nu și-a aprobat singur onorariul. Desemnarea lichidatorului a fost realizată de acționarul majoritar al societății, respectiv Consiliul Local Bârlad, iar onorariul a fost stabilit în baza ofertei depuse și acceptate de aceeași autoritate care a decis numirea lichidatorului prin HCLM 151/2025. Arătăm că prin adoptarea HCLM 151/2025, acționarul majoritar a analizat ofertele depuse de către diverși lichidatori, iar în urma analizării acestora a dispus numirea lichidatorului și a acceptat oferta noastră. Tot în baza acestor oferte, acționarul majoritar a adoptat HCLM nr. 254/2025, hotărâre ce reiterează acceptarea ofertei lichidatorului, ofertă ce cuprindea un onorariu lunar și un onorariu variabil procentual, neexistând din partea noastră o altă ofertă care să modifice oferta inițială care a dus la adoptarea HCLM 151/2025. Mai mult, acționarul majoritar, de-a lungul adoptării acestor hotărâri de Consiliu Local, nu ne-a solicitat lămuriri sau clarificări la oferta pe care am prezentat-o și nici nu a făcut o contraofertă pe care să o acceptăm. Prin urmare, este profund inexactă și lipsită de suport factual afirmația că lichidatorul ar fi încasat sume „fără drept”. Casa de Insolvență Moldova SPRL a desfășurat activitatea pentru care a fost desemnată și a încasat remunerația stabilită prin Hotărârea 151/2025 și 254/2025 adoptate de către acționarul majoritar.
Opiniile divergente din CL la interpretarea unor documente, nu pot transforma retroactiv un onorariu
Eventualele opinii divergente apărute ulterior cu privire la interpretarea unor documente, la oportunitatea unor măsuri sau la modalitatea de calcul a unor sume nu pot transforma retroactiv un onorariu aprobat de acționarul societății într-o pretinsă sumă încasată nelegal. Dacă autorul articolului ar fi verificat site-ul Consiliului Local, ar fi observat că hotărârile invocate sunt publice și nu coincide cu afirmațiile așa-ziselor surse. De asemenea, articolele creează în mod artificial impresia existenței unor fapte de natură penală prin utilizarea repetată a unor expresii cu evident caracter incriminator, dar și cu prezentarea unor fapte nereale de către „sursele din interior”. Arătăm că așa zisele „surse de încredere” pe care le invocați au denaturat informațiile din cadrul lichidării și se încearcă denigrarea publică a lichidatorului, aducându-i acuzații nereale. Prezentarea faptului că lichidatorul ar fi subevaluat patrimoniul societății, că ar fi achitat drepturi salariale unor persoane (fostul Director general și o contabilă) cu miliarde de lei, sunt afirmații nereale motivate de faptul că la nivelul societății lichidate, în momentul preluării atribuțiilor de lichidator, societatea nu avea ca salariată pe persoana indicată și nici nu i s-a achitat vreun drept salarial, iar fostului Director i-au fost achitate drepturile manageriale în baza mandatului pe care îl primise de la Consiliul de Administrație, doar până în luna august 2025, adică pentru perioada în care s-a efectuat inventarul societății și s-a încheiat procesul-verbal de inventariere (01.09.2025). Arătăm că din momentul când lichidatorul este numit pentru a efectua procedura lichidării, acesta trebuie să inventarieze și preia patrimoniul societății de la conducerea societății, perioadă în care se achită drepturile ce i se cuvin.
Patrimoniul societății nu a fost subevaluat
EXPLICAȚIE… De asemenea, se fac afirmații nereale față de faptul că ar fi fost subevaluat patrimoniul societății, aspecte ce denotă aceeași notă tendențioasă a sursei de a denatura, patrimoniul acestei societăți a fost evaluat de către o societate de evaluare independentă, iar valoarea acestuia reprezintă valoarea de piață actuală. Dacă valoarea patrimoniului ar fi fost mai mare, societatea noastră ar fi avut dreptul să calculeze un onorariu variabil mai mare având în vedere valoarea bunurilor, aspect ce ne-ar fi avantajat, ceea ce denotă buna-credință a noastră, nicidecum că am fi de rea-credință. Într-un stat de drept, legalitatea sau nelegalitatea unei operațiuni juridice nu se stabilește prin titluri de presă și nici prin declarații politice, ci de către dispozițiile legale.
Casa de Insolvență Moldova SPRL nu a fost contactată pentru un punct de vedere
GREȘEALĂ… La fel de grav este faptul că, înaintea publicării materialelor, Casa de Insolvență Moldova SPRL nu a fost contactată și nu i s-a solicitat niciun punct de vedere cu privire la acuzațiile formulate. Deși articolele conțin afirmații susceptibile să afecteze grav reputația profesională a unei societăți de practicieni în insolvență și a persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul acesteia, redacția a ales să publice exclusiv acuzațiile și interpretările unei singure părți, fără a efectua minime verificări și fără a oferi posibilitatea exprimării unei poziții oficiale. Cititorii au fost astfel privați de informații esențiale care ar fi permis o înțelegere corectă și echilibrată a situației. Respectăm pe deplin rolul presei într-o societate democratică și dreptul acesteia de a informa publicul cu privire la activitatea autorităților locale și a societăților aflate în lichidare. Totuși, libertatea de exprimare nu poate justifica prezentarea unor acuzații ca fiind adevăruri incontestabile și nici utilizarea unor calificări de natură să sugereze existența unor fapte ilicite în lipsa oricărei constatări oficiale.