Caz de corupție în justiție. Un procuror a fost condamnat la închisoare pentru că proteja afaceriști și primea mită mașini și vacanțe

Date din dosarul consultat de HotNews arată că procurorul Negrilă avea relații strânse de prietenie cu oameni de afaceri apropiați de fostul ministru PSD Darius Vâlcov și instrumenta dosarele în care aceștia erau cercetați deși se afla în incompatibilitate. Dariuv Vâlcov se află în prezent după gratii după ce a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru fapte de corupție.
Dosarele în care erau vizați prietenii procurorului Negrilă se finalizau cu clasare sau erau ținute la dosar până când se prescriau, potrivit documentelor din dosarul judecat la Curtea de Apel Craiova.
Ancheta penală a mai descoperit că procurorul Negrilă a scos din parchet copia integrală a unui dosar penal și a livrat-o fiicei sale pentru a ajuta cu informații un prieten al acesteia.
În instanță, magistratul a negat acuzațiile, declarând că este procuror de peste 30 de ani și cunoaște 60-70% din cetăţenii oraşului Slatina, iar dacă ar fi formulat cereri de abținere „ar fi însemnat să nu mai dea soluţii în niciun dosar”.
În prezent, procurorul Claudiu Negrilă este suspendat din activitate, au precizat, pentru HotNews, oficialii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
Procurorul a condus în trecut DIICOT Olt
Claudiu Negrilă este unul dintre cei mai longevivi procurori din județul Olt, în trecut ocupând și funcția de șef al DIICOT Olt. A fost pus sub acuzare pentru fapte de corupție în 2024, când Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus trimiterea acestuia în judecată pentru luare de mită în formă continuată (cinci fapte), patru infracțiuni de favorizarea făptuitorului și două infracțiuni de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, respectiv permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Alături de el au fost trimiși în judecată și doi afaceriști din Craiova, Dorina și Cristinel Ilie, socrii unui fin al procurorului Negrilă, potrivit datelor din dosar. Cei doi soți au fost trimiși în judecată pentru dare de mită.
Miercuri, Curtea de Apel Craiova i-a găsit vinovați pe toți cei trei inculpați. Instanța a dispus condamnarea procurorului Negrilă la 6 ani de închisoare cu executare și interzicerea dreptului de a mai ocupa funcția de magistrat timp de 2 ani, potrivit minutei publicate pe portalul instanței…https://hotnews.ro/caz-de-coruptie-in-justitie-procuror-din-craiova-acuzat-ca-proteja-afaceristi-apropiati-psd-la-schimb-pentru-masini-si-bilete-de-avion-condamnat-la-inchisoare-2238801