National

Caz cutremurător la azile din Bihor. Intervenție de amploare a autorităților. Acuzațiile DIICOT: sute de persoane vulnerabile exploatate și decese ascunse pentru încasarea ilegalǎ de ajutoare

O amplă operațiune DIICOT și DSU este în desfășurare în județul Bihor, unde procurorii au descins la 27 de adrese într-un dosar șocant de trafic de persoane și criminalitate organizată. O rețea condusă, conform unor surse judiciare, de Viorel Pașca este acuzată că a exploatat în condiții inumane sute de persoane vulnerabile și ar fi ascuns decese pentru a încasa ilegal ajutoare financiare. Gravitatea situației a impus declanșarea unei misiuni masive de salvare: Departamentul pentru Situații de Urgență a mobilizat peste 150 de ambulanțe și autospeciale pentru a evalua medical și a evacua de urgență victimele găsite în stare critică.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției Investigații Criminale, au pus în aplicare, astăzi, 30 iunie 2026, 27 de mandate de percheziție în județul Bihor, la domiciliile unor persoane fizice, sedii de persoane juridice și la o instituție publică. Acțiunea are loc într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.

UPDATE 12.32 Celulă de criză la Ministerul Muncii după perchezițiile DIICOT în Bihor

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a activat o celulă de criză în urma acțiunilor DIICOT desfășurate în județul Bihor, unde au fost vizate mai multe imobile în care erau găzduite persoane vulnerabile, în cadrul unei anchete privind o posibilă rețea de exploatare.

Potrivit autorităților, ministrul interimar Dragoș Pîslaru a convocat de urgență structurile de specialitate din minister, alături de reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, precum și ai Corpului de control.

În paralel, echipe ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și ale ANPIS au fost mobilizate în teren pentru evaluarea situației și identificarea unor soluții de cazare și îngrijire pentru persoanele afectate.

Reprezentanții ministerului susțin că persoanele găzduite în aceste imobile urmau să fie relocate în regim de urgență, în funcție de nevoile medicale și sociale ale fiecăruia.

„Ministrul a luat legătura cu autoritățile județene pentru a asigura relocarea în siguranță a persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate și a dispus mobilizarea de urgență a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor, astfel încât echipele de specialiști să fie prezente în teren și să acorde tot sprijinul necesar”, precizează reprezentantii Ministerului Muncii.

În centrul anchetei se află un bărbat care a coordonat, timp de aproape șase ani, o activitate desfășurată sub paravanul unei asociații umanitare, fără a deține acreditare.

„Precizăm că Viorel Pașca nu are acreditare și nici servicii sociale licențiate pentru activități de servicii sociale în imobilele în care găzduia aceste persoane”, a transmis Ministerul Muncii. ..https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/caz-cutremurator-grupare-acuzata-ca-a-ascuns-2539889.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button