National

Cât costă cinci zile la mare în vârf de sezon. Hotelurile cu servicii all inclusive se mențin în preferințele românilor

Tarifele pe litoralul românesc se mențin în nota lunii iulie și pentru prima jumătate a lunii august, considerată, în ultimii ani, vârf de sezon. Cei care caută suficient de bine pot găsi chiar reduceri prin intermediul agențiilor de turism.

Hotelierii și-au anunțat tarifele pentru prima jumătate a lunii august, iar diferențele față de a doua jumătate a lunii iulie sunt mici, semn că nu mai e loc de crescut prețurile pentru că și așa românii fac eforturi mari pentru a-și permite doar câteva zile de vacanță. Din tarifele prezentate agențiilor, sunt chiar hotelieri care au decis să facă reduceri de până la 30% din tariful standard pentru perioadele în care gradul de ocupare nu este foarte mare, în timp ce creșterile de tarife nu depășesc 10%.

1-15 august, cea mai solicitată perioadă

De ani buni, prima jumătate a lunii august a devenit vârf de sezon pe litoralul românesc. În această perioadă sunt programate și evenimente de tot felul, totul culminând cu Ziua Marinei, pe 15 august, care este și zi de mare sărbătoare în calendarul ortodox.

Tarifele pe litoralul românesc pentru 1-15 august pornesc de la mai puțin de 1.000 lei pentru cinci nopți, două persoane, și pot ajunge până la aproape 8.800 lei la ultra all inclusive, potrivit datelor furnizate de Bibi Touroperator.

Prima jumătate a lunii august rămâne în continuare perioada cea mai căutată pentru vacanțele pe litoralul românesc. Vestea bună pentru turiști este că prețurile sunt stabile și chiar și în plin sezon există numeroase oferte last minute, zile gratuite de vacanță sau gratuități pentru copii. Acestea aduc reduceri substanțiale și economie în bugetul familiei, astfel încât vacanțele rămân accesibile pentru toate categoriile de turiști. Recomandăm turiștilor să se adreseze agențiilor de turism, unde pot găsi rapid cele mai bune variante disponibile și pot beneficia de consultanță pentru alegerea sejurului potrivit”, a precizat vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican.

Iată între ce limite regăsiți prețul vacanțelor pe litoralul românesc în primele două săptămâni din august, tarifele fiind pentru cinci nopți de cazare/două persoane:

Mamaia

Cel mai mic tarif – hotel 2* fără servicii de masă – 1.384 lei/cameră;

Cel mai mare tarif – hotel 4* cu servicii all inclusive – 7.826 lei/cameră, cu reducere de 22%;

Eforie Nord

Cel mai mic tarif – hotel 2* fără servicii de masă – 936 lei/cameră;

Cel mai mare tarif – hotel 4* cu servicii all inclusive light – 6.201 lei/cameră, cu reducere de 25%;

Techirghiol

Cel mai mic tarif – hotel 2* fără servicii de masă – 1.654 lei/cameră;

Cel mai mare tarif – hotel 3* cu demipensiune – 3.198 lei/cameră;

Eforie Sud

Cel mai mic tarif – hotel 2* fără servicii de masă – 1.372 lei/cameră;

Cel mai mare tarif – hotel 3* cu servicii all inclusive – 4.211 lei/cameră, cu reducere de 15%;

Costinești

Cel mai mic tarif – hotel 3* fără servicii de masă – 1.544 lei/cameră;

Cel mai mare tarif – hotel 4* cu mic dejun inclus – 5041 lei/cameră;

Olimp

Cel mai mic tarif – hotel 3* cu mic dejun inclus – 1.814 lei/cameră;

Cel mai mare tarif – hotel 4* cu servicii ULTRA all inclusive – 8.775 lei/cameră, cu reducere de 27%;

Neptun

Cel mai mic tarif – hotel 3* fără servicii de masă – 1.315 lei/cameră;

Cel mai mare tarif – hotel 4* cu servicii ULTRA all inclusive – 7.999 lei/ cameră cu terasă;

Jupiter

Cel mai mic tarif – hotel 2* fără servicii de masă – 1.193 lei/cameră;

Cel mai mare tarif – hotel 4* cu servicii ULTRA all inclusive – 6.362 lei / cameră;…https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/cat-costa-cinci-zile-la-mare-in-varf-de-sezon-2546011.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button