ARS LA BUZUNAR… Tânărul de 24 de ani, protagonistul unei adevărate cascadorii petrecute în Bălești, comuna Cozmești, zilele trecute, nu a fost arestat preventiv. După ce a scăpat ca prin minune din accident, acesta a scăpat și de arestul preventiv. Fusese reținut de polițiști, dar judecătorii au considerat că pedeapsa arestului este prea dură și a primit control judiciar. Numai că ce să vezi? Cascadorul din Cozmești este nemulțumit de măsura luată. Acesta lucrează în Occident, pe un salariu uriaș, de 3.500 euro, măsura controlului judiciar dată de către judecători îi încurcă planurile, iar interdicția de a părăsi țara, impusă de măsura controlului judiciar, îl lasă fără leafă. De partea cealaltă, prietenii tânărului teribilist se miră cum de a scăpat cu viață și cum de nu a fost arestat și îi spun tânărului că ar fi cazul să treacă pe la biserică și să se bucure că a scăpat doar cu control judiciar. Iar de lucrat, poate lucra și în România, fiindcă sunt și aici care plătesc pentru asfaltări salarii uriașe. “Există un Dumnezeu al bețivilor, dar chiar a avut noroc. Motorul mașinii era aruncat departe de mașină, dar a avut noroc și s-a ales doar cu o tăietură pe obraz. Să mai meargă la biserică, că Dumnezeul ăsta nu te iartă la nesfârșit”, spun amicii tânărului cascador de la Cozmești.
Luat de pe patul de spital și dus la audieri și apoi plasat sub control judiciar, tânărul care a provocat un grav accident de circulație în Bălești, comuna Cozmești, începe să-și dea seama de prostia făcută, fiindcă controlul judiciar îi dă toate planurile peste cap. Acesta a povestit că în seara cu pricina a consumat 300 de grame de țuică, două pahare cu vin și două beri. Chiar dacă amicii săi au vrut să îl trimită acasă pe jos, în situția în care locuia de aproximativ 200 de metri de locul în are a consumat alcool, ceva s-a scurtcircuitat în mintea lui și a urcat la volan. În plus, acesta povestește și de accidentul mai vechi, când a intrat cu mașina în vagonul unui tren aflat în mișcare. “Nu știu exact ce a fost în mintea mea, dar m-am ucat la volan, am accelerat și m-am oprit în capul de pod. Cel care are casa alături a povestit că s-a speriat foarte tare și a crezut că este cutremur atunci când pereții casei sale s-au zguduit în urma impactului. Aș fi putut să plec acasă și să declar accidentul a doua zi, la 24 de ore, dar au fost unii care mi-au spus să nu fac lucru acesta și i-am ascultat. Cât despre accidentul cu trenul, ce să vă spun! În dreapta aveam o casă care era cam la doi-trei metri dinstanță de linia ferată. Nu am fost atent în dreapta și am văzut trenul prea târziu. Mi-a șters botul la mașină și, din fericire, nu s-a întâmplat nimic mai mult. Acum, unii dintre prietenii mei îmi spun că ar fi cazul să merg la biserică și să dau un pomelnic. Am avut câteva cumpene în viață”, spune tânărul din Cozmești.
Cascadorul din Cozmești, din cauza beției, dă cu piciorul la o leafă în Germania de 3.500 de euro
Cascadorul își dorește măsuri mai puțin restrictive din partea instanței, fiindcă muncește la asfaltări în Germania și interdicția de a mai părăsi țara îi încurcă planurile rău de tot. Reamintim faptul că tânărul în vârstă de 24 de ani, care în urmă cu trei zile a provocat un grav accident rutier, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii vasluieni. Oamenii legii au așteptat ca șoferul să se externeze din spital pentru a-l „interna” apoi în arestul poliției. Beat criță, bărbatul din comuna Cozmești s-a urcat, marți seara, la volanul mașinii, un Audi cu numere de Bacău, și a pornit bezmetic prin comună, cu o viteză amețitoare. Polițiștii aveau să constate ulterior că individul avea o alcoolemie de 1,13 mg/l/alcool pur în aerul expirat, iar, în urma accidentului, acul kilometrajului s-a oprit la 140 de km/h. La un moment dat, nemaifiind în stare să țină sub control autoturismul, mai ales că era și întuneric, s-a izbit de un cap de pod din apropierea primăriei. În urma impactului extrem de violent, mașina s-a făcut praf, iar motorul, spuneau martorii, a zburat cîțiva metri. Numai că nici salvatorilor alertați la 112 în jurul orei 19,30, și nici martorilor strânși la locul accidentului, nu le-a venit să creadă că șoferul a scăpat cu viață, având doar un traumatism facial.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
s-au cam dus salariile mari in strainatate
poate la rupt oase castiga banii astia munca usoara si bani putini nu mai exista