National

Carambol pe Autostrada Soarelui. Drumul spre mare este aglomerat și traficul, îngreunat

Se circulă îngreunat pe Autostrada Soarelui, sâmbătă dimineață, pe sensul spre litoral, din cauza unui accident și a numărului mare de mașini care se îndreaptă spre mare.

Șase mașini au fost implicate în accidentul produs la kilometrul 99, în zona localității Dragoș-Vodă, județul Călărași, pe sensul București – Constanța, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cele șase autovehicule implicate sunt extrase în afara benzilor de rulare, însă valorile de circulație sunt ridicate, conform sursei citate.

„Pentru reducerea riscului de implicare în accidente, recomandăm conducătorilor auto să verifice cu mare atenție traseul pe care-l au de parcurs, din punct de vedere al valorilor de trafic, să evite manevrele bruște, schimbările frecvente de bandă și orice alte comportamente agresive Dați dovadă de respect față de ceilalți participanți la trafic, acordând prioritate celor în drept și evitând să aveți preocupări de natură a vă distrage atenția de la condus!”, au transmis reprezentanții Infotrafic.

Centrul Infotrafica mai transmis șoferilor să nu se angajeze în depășirea coloanelor de autovehicule, să se asigure înainte de a schimba direcția sau banda și să semnalizeze din timp această intenție.

„Nu opriți în mod nejustificat pe banda de urgență de pe autostrăzi! În nicio situație nu conduceți după ce ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive!”, au mai spus polițiștii…https://hotnews.ro/autostrada-soarelui-accident-sens-litoral-2319962

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button