ALELUIA… În fiecare an electoral, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române amintește preoților că nu au voie să se implice în campaniile electorale. De fapt, chiar și episcopul Ignatie a avut recent o întâlnire eparhială în care a insistat să transmită preoților să evite alăturările cu candidații. Cu toate acestea, chiar Prea Sfinția Sa s-a “alăturat” extrem de des cu mai mulți candidați, toți de la PSD. În fapt, prin fotografiile postate pe site-ul episcopiei, în ultimele zile, pare că unul din cei mai activi agenți electorali ai PSD este părintele Ignatie, Episcopul Hușilor!
Chiar cu câteva zile înainte de alegeri, Episcopia Hușilor a organizat câteva acțiuni de anvergură în care unele personaje principale și pozitive au fost câțiva candidați ai PSD Vaslui. Probabil, scuza episcopului ar fi că acei candidați au fost invitați în calitate de șefi de administrație și, în niciun caz nu a existat niciun îndemn la vot, explicit. Sau, s-ar mai putea scuza prin faptul că scopul caritabil scuză mijloacele politice. N-ar fi o noutate pentru că am auzit de mai multe ori aceste scuze folosite de fiecare dată în fiecare campanie electorală atunci când fețele bisericești fraternizează cu fețele politice. Diferența este că atunci nu era vorba de duetul episcopul Ignatie și candidatul Ciprian Trifan, ci de un alt duet, puțin renegat, episcopul Corneliu și candidatul Buzatu.
Să facă ce spune episcopul, nu ce face episcopul
Săptămâna trecută, a avut loc o întâlnire eparhială patronată de Episcopul Ignatie și în cadrul acelei întâlniri, s-a vorbit chiar despre interdicția preoților de a interfera cu campaniile electorale. Un exemplu concret ar putea fi chiar parohia din Bălteni, acolo unde preotul nu prididește niciun efort pentru susținerea candidaturii actualului primar. Aceeași situație poate fi regăsită, cu puțin efort, în parohia Oșești cu preotul Giani Mocanu. Diferența este că acesta nu susține un primar pesedist, ci unul liberal, în ciuda soției, membru marcant al Organizației PSD. Dar asemenea exemple pălesc în fața exemplului suprem, dovedit de episcopul Ignatie. La o zi după ce urechea preoțimea pentru imixtitudinea în treburile politice, episcopul a pozat frumos, alături de floarea pesediștilor vasluieni. În comuna Șuletea, a fost inaugurat pe 31 mai, un centru pentru persoanele vârstnice, ocazie minunată de mulțumiri și vorbe frumoase adresate poporului. Teoretic, nu e despre politică, ci despre diplomație și administrație. Poate așa ar fi fost dacă toți cei prezenți, inclusiv Episcopia, nu ar fi ales să facă publică această asociere pentru a vedea toți vasluienii ce fapte bune face episcopul și PSD.
Primarul Ciupilan “are caracter”
SCENETĂ… Al doilea episod al serialului pus în scenă de Episcopia Hușilor a avut loc la Huși de 1 Iunie. A fost Ziua Copilului, cu peste 2600 de copii (nu știm câți părinți) care l-au urmărit pe Episcopul Ignatie mulțumindu-le din suflet candidaților Ciprian Trifan și Ioan Ciupilan. Interesant este că, în timp ce Trifan s-a cocoțat imediat pe scena episcopiei, bucuros de oportunitatea de a se face cunoscut la Huși, primarul Ciupilan a rămas, inițial, în mulțime. Până, la urmă n-a rezistat tentației și s-a alăturat prezidiului dar măcar s-a abținut să ia cuvântul. Și, în mod sigur, așa ar trebui să facă orice om politic atunci când este împins în față de o înaltă față bisercească. Despre ce ar trebui să facă preoțimea, în timpul campaniilor electorale, e inutil să mai insistăm.
BOR: Preoții sunt obligați să păstreze neutralitatea în campaniile electorale
TEORIE… Preoții vor avea obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic, iar opțiunea lor politică va fi exprimată doar prin votul personal secret, a decis Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit Îndreptarului Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral, publicat duminică de Basilica.ro, decizia a fost luată în perspectiva alegerilor europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale din anul 2024. “În calitatea sa de cetățean al Patriei și de părinte duhovnicesc al tuturor enoriașilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea și îndatorirea ca, de pe poziția și prin mijloacele duhovnicești care-i sunt specifice, să participe la viața cetății, sprijinind activitățile menite să promoveze binele obștesc și împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura și morala creștină ortodoxă. În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”, se arată în hotărârea Sfântului Sinod al BOR, potrivit Totodată, Biserica Ortodoxă Română a decis să mențină hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane, arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică, să fie membri ai unui partid politic sau al unei organizații care poate fi asimilată unui partid politic, să candideze la alegerile parlamentare sau locale, să participe la campanii electorale în calitate de susținători și să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în statul român sau în alte state. Clericul sau monahul care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar și prin susținerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie, prevederile Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române și ale Regulamentului pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mănăstirilor și va trebui să aleagă între cariera politică și misiunea clericală/viața monahală, mai precizează Sfântul Sinod al BOR, menționând că abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.
Aparere si Madalin Caciula baietelul lui Corneliu Barladeanul
Rețeta e frumoasa: primești localul, bani de la Cj, de la primărie și sponsori pt amenajare. Bani de salarii, tot de la stat. Inaugurezi, zici că tu ai făcut, pt activitate socială. Beneficiarii plătesc undeva pe la 4000, 5000 Ron locul de cazare. Obții profit de aici, mai faci și ceva colecte pt profitul …se știe al cui. A se vedea bilanțul Filantropia pe anul trecut, un profit de 9 miliarde vechi. Și tu spui la fraieri că e foarte greu sa întreții aceste centre, sa mai dea ceva ,că e nevoie . Rușine, Berehoi și Ignatie Vasluianul.
Kiril ,vorbesti de iertare…Cazacu a muls ,protectia copilului din 2020 pana in prezent, te intteb de ce nu apare ,in dosarul lui buzatu, complice ,dar nici in rechizitoriu…in editiile urmatoare cei de la vremea noua ,vor scoate artileria grea dar dupa Alegeri,deslre cazacu mincinosul ,un mare ratat si mincinos, ,care merge si pupa poala lui ignatie la orice pârțț……a nenorocit institutia de la moara greci, schimba membri de la sindicat, .Oricum Dle Trifan dupa alegeri noi sefii de cebtru si aktii vom face un memoriu la guvern la ciolacu,si vom aduce toate mârșeviile lui dl acesta….afara cu el…
In ce postura penibila se pune biserica !!!! Ce cauta religia si credinta, alaturi de mincinosi si parveniti ??
Bai Pavlov! Deschide articolul cu securistul Tataru si vezi ca si el foloseste o poza cu PS ul.
Vă felicit pentru curaj! Este inadmisibilă propaganda promovată de Ignatie! Indiferent de ce partid ar fi vorba, biserica ar fi esențial să se țină deoparte de politică mai ales în perioada electorală!
Să-ți fie rușine, preasfintie! Știu ca nu va încearcă niciun sentiment de jena, pentru ca sunteți prea plin de dumneavoastră! Sunteți atât de asemănător cu Bârlădeanul! De multă vreme mi-am dat seama ca ești un lup în blana de oaie!
Laic de la mediu?
Laic ≠ bisericesc, cleric, religios
Wauuu, cine apare in tabloul divin,Cazacu Dragos ,poate asa spera sa i se ierthe pacatele de la pescuitt,ca vorba aia si apostolii au fost pescari………..
În loc sa se ocupe de centrele din județ unde beneficiarii sunt bătuți și înfometați, centrele groazei…
“Popa” securistu de la Husi s-a suparat ca nu apare in poza cu PS ul? Nasol momentul, misto coliva!
Pentru domni generoși se fac si excepții, cu mana goala nu cred ca s-au dus 😀
Interesant daca ar fi fost PNL cum s-ar fi învârtit povestea, am așa un sentiment ca n-ar fi fost nici o problema, si cam săraci pesediștii ăștia, nu dai si tu un articol sponsorizat la ziar, peneliștii parca se scalda in bani de atâtea articole plătite :))
Au noroc cu pnl istii ca le fac reclama gratuita. Pentru ce sa cheltui bani cand o fac altii cu talent.
Cu d-na ministru as face si eu o poza. Poate sa o aduca si Nelu portofelu pe aia de la justitie ca e dama bună!
Dar strutzocamila Gologan, cu cine mai votează?
Se vede ca purtătorii de fustitza sunt peste tot. Măcar de ar calca pragul bisericii.
Saizule! Ti s-au strapezit dintii? Vezi ca tragi limba prea repede. Doctorul are rozeta moale,de la California riper! Las-o putin sa alunece si vei simti gust de trandafiri 😂😂😂
Cristina Tiron din spaga dosarelor de pensionarilor doneaza zeciuiala care biserica. Doamne ajuta!
Preotii si BOR sustin PSD, se dau dupa cine este la putere. Consilierii epuscopii primesc donatii mari de la psd! Verificati averile acestor consilier. Grup mafiot organizat….Dumnezeu cu mila. Enoriasii doneaza…psd doneaza
Joa labele de pe biserica infractorilor
Biserica nu trebuie implicata in aceasta mizerie politica. Dar cine mai doneaza bisericii? Cu ce se mai rasfata Ilie la mesele arhoeresti. Pacat ca Biserica a devenit in instrument politic. Preotii se imbogatesc pe seama suferintei enoriasilor. Cate donatii a primit Catedrala din Barlad? Acel preot consilier isi face vila din donatii? Preotii in general isi fac vile din donatii si isi iau masini de lux. Din ce? Ce salariu au?
BOR VERIFUCATI AVERILE PREOTILOR
Colegul invidios! Ce vrei daca oamenii sunt capabili?🤣🤣🤣🤣
Gelugelugelu … Luge păcătosul ! Cand srantul doctor cu multi arginti Tataru de la Husi facea emisiuni cu PS ul in saptamana mare si campania electorala cum era? Sau atunci erai aplecat dupa pix si ai ratat informatia. E bine? Nu e bine dl Gelu!
Ilie , caracter zero.