DEMERSURI… Necaz la cimitirul din Huși! Un fost inspector școlar de la Iași spune că a făcut toate demersurile pentru a identifica mormântul unei rude, însă susține că toate căutările din ultimul an n-au dat roade. Ba, într-o zi s-a plimbat printre morminte cu însuși administratorul cimitirului, Paul Șapcă, și ar fi „bâjbâit” împreună printre cruci, dar…degeaba! Și dacă nici prin căutare directă, mormântul defunctului Pavel Zaharia nu a putut fi găsit, de la Iași, fostul inspector școlar, prof. Liviu Călcâi, a trecut la etapa… epistolară. Trei scrisori pline de întrebări și nedumeriri a trimis cu recomandare domnul Călcâi către domnul Șapcă, însă șeful cimitirului ar fi semnat de primire, însă, în loc de răspuns, a tăcut…mormânt. Ca o ultimă soluție, profesorul de la Iași îi transmite public o ultimă misivă, în care amendează în principal faptul că la cimitirul „Sf. Toma” din Huși, dacă vrei să găsești un mormânt, o iei, așa, la pas, de la mormânt la mormânt, deși, spune omul, ar trebui să existe un Registru în care răposații să fie rânduiți în ordinea înmormântării. Și cu siguranță acest Registru trebuie să existe, însă, deocamdată, răspunsul ascuns în paginile sale nu a fost expediat de la domnul Șapcă, către domnul Călcâi, ceea ce a produs supărare.
Profesorul Liviu Căcâi, în vârstă de 85 de ani, locuiește în Iași, unde a făcut carieră în învățământ, fiind inclusiv inspector școlar. De Huși îl leagă niște ani buni, pe care i-a petrecut în acest oraș, unde spune că are încă mulți prieteni dragi. De ceva vreme însă, are un necaz cu mormântul unei rude, pe care nu îl poate dibui în cimitirul ortodox local. Ar vrea să pună acolo o floare, o lumânare, spune profesorul… Pentru că nu a găsit de unul singur locul de veci, pe a cărui cruce să scrie numele defunctului „PAVEL ZAHARIA”, a făcut apel la șeful cimitirului, Paul Șapcă. Inițial, amabil și drăguț, acesta l-ar fi așteptat pe profesorul Călcâi în cimitir, pentru a-l ajuta la găsirea mormântului, după cum povestește ieșeanul. Degeaba, spune ieșeanul. Întrucât a insistat în rezolvarea problemei, căci, cităm, „doar n-a dispărut mormântul, cu mort cu tot”, profesorul Călcâi a început să-i scrie scrisori șefului de la cimitir, Paul Șapcă. Acesta însă nu i-a răspuns. Drept urmare, fostul inspector școlar a decis să își spună oful în public.
„Domnule Șapcă, sunt ieșeanul Liviu Călcâi…”
„… Pentru a nu-mi fărămița și astâmpăra starea de „râsu’-plânsu’”, pe care (cu voie bună) mi-ați creat-o, îmi vine să vă scriu dintr-o suflare, fără punct și virgulă, neglijând astfel reguli gramaticale elementare… Însă, de dragul cititorilor acestui ziar, intru direct (ex abrupto) în chestiune, având grijă și de dulcea limbă românească. Se împlinește acuși anul de când, cu mici pauze, când vin la Huși umblu prin cimitirul pe care dv. îl administrați, căutând îngândurat și îndurerat, locul de veci al familiei PAVEL ZAHARIA. Nu-l dibuiesc! Și – Doamne! – cât de mult aș vrea să așez acolo o floare de „Nu mă uita!”, să aprind o lumânare în memoria acestui OM! De ce nu mă ajutați, de ce mă lăsați să rătăcesc printre… morminte? Nu vă e milă de mai jos iscălitul? Abia stăpânindu-mi râsu’-plânsu’, țin să vă mărturisesc (ca unui duhovnic) cum că, lângă zecile de fotografii amintitoare de acest om, păstrez și tichetele (trei la număr) ale scrisorilor recomandate, pe care vi le-am adresat (nu mi-au venit îndărăt, deci sunt dovada peremptorie, certă, că ați semnat de primire). O, dar să nu uit: odată, prin decembrie trecut, m-ați așteptat printre…morminte. Pentru ce? Ca să bâjbâim împreună cripta aceea? Păi, dragule Șapcă, există, oare, pe lumea aceasta vreun cimitir urban, care să nu aibă un Registru cu numele înhumaților și locul (parcela) unde aceștia își dorm veșnicia?? Cimitirul acesta face excepție? Haida-de! Întrebarea mi se pare superfluă și de aceea are și un oarecare iz sepulcral (funerar). Așadar, vă rog, dom’le Șapcă, să umblați nu printre morminte, ci în Registrul cimitirului. Căci altfel aș putea să cred că vă doare-n… cozoroc, dacă mie îmi sfârâie călcâiele, umblând printre morminte. Cu alte cuvinte, faceți-vă datoria, ca eu să nu mă întreb: oare, nu cumva, cineva, acolo sus (la Primărie) vă iubește? (rimă involuntară la vocabula „ocrotește”). Pa! PS – Îmi asum responsabilitatea celor consemnate aici. Liviu Călcâi”.
